Arhivă pentru ‘numărul 19’

Prietenul şi colaboratorul nostru

IOAN CRIŞAN

vă invită

vineri, 18 aprilie 2008, ora 16:00 la CASA ARMATEI din SIBIU
pentru a vă bucura împreună de lansarea volumul său

“PE-UN PICIOR DE BAI, PE-O GURĂ DE RAI”

volum care cuprinde nuvele, schiţe şi povestiri care poartă, aşa cum spune domnul Vasile Rusu în prefaţă,  o “…amprentă sigură de satiră, cu şi fără umor spumos, şăgalnic, sărat, piperat, amar, duios, risipit cu dărnicie de nabab boem…”
Volumul a apărut la Editura SALGO din Sibiu.
Coperta I este semnată de Braşovean Mihai Adrian iar coperta IV de Leonte Năstase.
Cartea este dedicată celor mulţi şi cinstiţi!

Alexandru Iosif

Cimitirul…suflete absente-simbol al zâmbetelor triste. 

Lumini în noapte-
suflete întunecate
de absenţa tristeţii.
Capela,
Arie sinistră:
culori, flori, miros de violete,
adiere a sufletelor moarte.
Învierea,
speranţă muritoare,
scârţâitul uşilor şi zgomotul vântului
când pătrunde prin fereastra spartă.
Ceasul de 12, e miezul…
şi noapte întunecată
şi vântul adie
şi senin e cerul…

Gabriela Mihail

Un călător pe drumul vieţii,
Ce-şi plimbă sufletul rănit,
Un chip brăzdat de anii bătrâneţii,
Ce se întreabă unde a greşit?

Cu mâna tremurândă pe toiagul,
Ce-ţi însoţeşte paşii zi de zi,
Te chinuieşti, crispat, ca să treci pragul,
Acelor ani, ce crezi că vor veni.

Un trecător prin amintiri fugare,
Ce îţi apar în minte tot mereu,
Le vezi puţin, apoi totul dispare,
Şi pieptu-ţi se ridică tot mai greu.

 Cristinela Ghinescu

Eşti tot ce am, la Tine, Doamne,
toate ideile adun, să înţeleg viaţă şi moarte,
să nu ajung un mic nebun, care le ştie el pe toate;

eşti tot ce am, la Tine, Doamne,
lacrimi în glob colecţionez, văzute doar de Tine, poate,
mă vor ruga să evadez…se dă o filă dintr-o carte,
iar eu înaintez…

eşti tot ce am, la Tine, Doamne,
ridic şi frământări şi basme,
când mierea este o amară şi focul rază boreală,
te regăsesc să mă înalţi mai sus de brazii din Carpaţi;

şi cald are să-mi fie…peste lacrimi uscate
aşez o poezie şi picturi abstracte;
eşti tot ce am, la Tine, Doamne,
îmi văd Sfârşitul şi Începutul,
când nu întrezăresc trecutul
mi-arăţi o lume viitoare să-mi uit durerea cântătoare…
să mă unesc în Univers între lumini ascunse-n vers
la Tine, Doamne, poposesc;
eşti tot ce am, ce am primit…
un plus şi minus Infinit,
un Început şi un Sfârşit…

Din volumul de poezii “Să ai ce să pierzi…” (2007) © copyright Cristinela Ghinescu

Dan Orghici

Plăpând ghiocel, nu te-nţeleg ce cauţi aşa devreme afară? Mă înduioşezi de-mi vine să dau paltonul jos şi să-l pun pe tine. E frig. Da ştiu că tu vrei să-mi vesteşti noi începuturi, prevestitor al renaşterii tu eşti plăpândă floare ce-nfloare între zăpezi. Eşti chiar hotărât să mă trezeşti? Nu fii rău, nu am lâncezit destul, mai vreau ca-n iarna ce nu mai trece să stau în pat cu dună, troznească şi mâine un lemn uscat în sobă, mai lasă-mă să zac între perne cu puf şi să nu ies afară, că-i mare ger. Plăpând ghiocel oare de ce ai mai răsărit?

În definitiv tu eşti de vină! De ce ?

Tu vrei primăvara să vină, iar eu acum şi-ntotdeauna mă simt nepregătit. Nu vezi plăpând ghiocel?!? Nu-i iarnă doar afară. E iarnă la mine-nlăuntru, de mă ustură, îmi arde sufletul dar nu cu flăcări, dimpotrivă cu acea arsură ce doare, degerătură de inimă pot scrie, ca să-nţelegi. Am un ţurţure acolo unde ar trebiu să fie acel motoraş ce dă vieţii trăirea. În loc de sânge, transportă prin vene-mi acel ţurţur, mici bulgări de gheaţă. Iar tu cu tot dinadinsul vrei să-mi vesteşti că vine căldura pe care eu nu o mai simt.

Plăpând ghiocel, nu te-nţeleg, ce cauţi aşa devreme afară? Mă înduioşezi de-mi vine să dau paltonul jos şi să-l pun pe tine. E frig. Mi-e greu, dar tare dori-mi-aş să pun tot patul cu soba cea mare cu tot, astfel să te astup să nu te mai vezi. Plăpând ghiocel. La ce…. ai mai răsărit!!! Hîîîm, te rog de mă lasă să mai stau în nepăsare, că-i tare bine din amorţeala leneviei să nu te trezeşti. ..

Da ce mă asculţi, de nu eşti tu acel găsit astăzi de mâine, veni-vor ai tăi fârtaţi, asfel nu scap, rămân doar cu iarna din suflet şi pa!

Adina-Cristinela Dinescu 

Răsară peste timp iubire
În porţi de inimi de cleştar,
Tot ce avem în nemurire
Trimitem într-un loc de jar.

Ascultă omule la ceruri,
Pe bolta ulmilor de nea…
Se lasă-n jos lumina-n muguri
Venind iertarea să îţi dea.

Pe părţile de trup cuprinsă
Stă necredinţa-n strai de gală,
Îţi ţine inima închisă
Şi-n mintea ta pune rafală.

Sunet de jale scoţi din suflet
Cântări ale ochilor rouă,
Buzele-ţi dau ascunsul urlet
Iar pe-al tău cer tună şi plouă.

Sortiţi nebănuitei grindini,
Avem acum ce am ales…
La vremea când sătuli şi plini
Nu ne-am gândit şi la cules.

Avem în două mici hotare
O veşnicie de comori…!
Dar ai să ştii tu care-i oare,
Hotaru-n care n-ai să mori?

Lasă-ţi chemarea să te-atingă
Cu a ei taină împlinită,
Nicicând viaţa n-o să se stingă
Iar veşnicia ţi-e sortită.

Din volumul de poezii “Să ai ce să pierzi…” (2007)
© copyright Cristinela Ghinescu

Ioan Gelu Crişan

Flori firave cresc în mine
Chinuite printre spinii
Ce-nţeapă geana luminii
Care vine dinspre tine.

Simt acum nu şi-nainte
Dansul boabelor de rouă
Ce ursesc iubire nouă
Cu aceleaşi vechi cuvinte.

Te visez şi-mi este bine,
Ai în păr regina-nopţii,
Spui în şoaptă taina sorţii
Şi a dorului din tine.

Marcel Cuperman

Turme mari cu oi ţurcane
În mătăsuri îmbrăcate,
La păşune pe tăpşane
Primăvara sunt urcate.

Oile cu blană lungă
Îşi râd „be-he-he” în barbă,
Bucuroase c-or s-ajungă
La păscut din grasa iarbă.

La gât tălăncuţe poartă
Să s-audă de le-or pierde,
Clinchete s-aud în şoaptă
Peste câmpul lung şi verde.

Câini flocoşi la oi dă roate
Să le ţină-n adunare,
Iar alene după toate
Vin măgarii cu samare.

Cu lăţoasele cojoace
Ce le poartă pe spinare,
Vin ciobani privind în pace
Spre drăguţele mioare.

Lângă ei păşesc băciţe
Cântând doinele plăcute,
Peste piept poartă bundiţe
Ce-s de mâna lor cusute.

Mari maiestre la mulsoare
Şi la tors caier de lână,
Sunt podoabe muncitoare
Şi-s iubite sus la stână.

Baciul staroste în frunte
Înspre vârf îşi ia cătare
Şi prin satele de munte
Urcă turma cu răbdare.

Este-n aer sărbătoare
Şi pe uliţe s-adună,
Gospodarii din răzoare
Să le spună vreme bună.

Le-or vedea la-ntors acasă
Ca un râu de vii pompoane,
Turmele cu soi de rasă
De berbeci şi oi ţurcane.

 Mădălina Rascarache

Deschide-mi pumnul
şi citeşte
în oglinda
gândurilor tale.
Suflă-mi
peste cenuşa sufletului
şi scufundă-mă
în ceaţă.
Învaţă
că cel ce nu te-aude
te asculta,
şi… te cunoaşte
mai bine
decât oglinda
din living.

Acum,
vorbeşte-mi cu glasul
ochilor mei
şi spune-mi că…
nu mi-ai aprţinut
niciodată !
Deschide-mi pleoapele viselor
şi închide-mă
pe viaţă,
într-o lume
lipsită de vibraţiile tale.

Am înţeles prea târziu…
Tu,
eşti visul altcuiva!

Marcel Cuperman 

Păsărică, păsărea,
Unde mi-ai dus dragostea?

Ţi-am lăsat-o s-o păzeşti
Şi-acum tu mi-o arvuneşti
Pe un pumn de cucuruzi
Să-ţi hrăneşti puii tăi cruzi
Ce-or lua, când vor fi mari,
Dragostea de la hoinari.

Păsărică, păsărea,
Unde mi-ai dus dragostea?

Păsărică, păsărea,
Milă ai de soarta-mi grea
Şi la timpul de poveşti
Să îmi spui pe cin’ iubeşti.
De ce oare mă acuzi
Că mi-s ochişorii uzi?
Dă-mi noroc de la coşari
Şi cântec de lăutari.

Păsărică, păsărea,
Milă ai de soarta-mi grea!

Păsărică, păsărea,
Hai cu mine-n lumea mea
Să-ţi arăt straie regeşti
Că regină tu îmi eşti.
Te-oi hrăni doar din aguzi
Şi-o să-ţi cânt ca să m-auzi.
Ne-om iubi ca doi bondari
Primăvara în arţari.

Păsărică, păsărea,
Hai cu mine-n lumea mea!