Volumul a apărut în condiţii grafice excepţionale la Editura Lumen din Iaşi.

Toate privirile mi se lipesc de ceafă,
asemenea unui ac lung,
îmi intră în creier
şi ies pe partea cealaltă.
Veşnic sunt urmărită,
cineva îmi citeşte mesajele,
mai multe chipuri stau în fereastră,
umbrele lor se preling pe jaluzele.
Cine e acolo? Cine priveşte?
Lucrurile nu mai sunt la locul lor.
Îmi smulg părul din cap,
îmi rod unghiile,
în receptor aud un fâsâit
de câte ori îl ridic.
Cine e acolo? Cine ascultă?
Mi-e frică şi de umbra mea.

Spuneţi că stăm la putere
Ca să facem toţi avere
Noi plecăm dacă ne-oţi cere
Dar luăm şi ,,oala cu miere”.

Ce tineri şi frumoşi am fost odată,
Când părul tău de aur îţi lumina făptura
Şi, dulce-ţi era glasul cum dulce-ţi era gura
Iar ochii-ţi verzi şi magici nu-i voi uita vreodată.

Ce tandri-ţi erau sânii care dădeau în pârg,
Exotice parfumuri pluteau în jurul tău.
Când apăreai, în cale-mi, uitam de Dumnezeu
Căci te-adoram sălbatic, cu patimă şi sârg.

Voiam ca visul nostru să nu se mai sfârşească,
Feerica lui vrajă mă pătrundea din plin.
Şi, plină-mi era viaţa, cu cerul ‘nalt, senin,
Nădejdile în mine nu conteneau să crească.

Pe nesimţite însă himera se destramă.
Înfrânt în ani şi vremuri m-am pomenit bătrân;
Doar pe-amintiri şi doruri am mai rămas stăpân.
Iubiri, credinţe, vise, în sufletu-mi, se sfarmă.

Cine sunt eu pribeag prin lume ?
Sunt o bucată de ţărână
Pe care-o ţine soarta-n mână
Şi nici nu ştiu dacă am nume.

De unde vin, unde m-oi duce ?
E-un haos mare în gândire,
Ne’nţelegând a lumii fire
Ce înţeles îmi poate-aduce ?

Eu locuiesc într-o clepsidră
Şi mă transform pe zi ce trece
Precum nisipu-n lumea rece,
Alunecoasă ca o hidră.

Aş căuta dar nu ştiu unde
Să aflu simplu ce e viaţa,
Să nu-mi ascund în palme faţa
De vreo sclipire de secunde.

Las filozofilor răspunsuri
Să caute la toate cele
Mă prind din nou în joc de iele
Şi nu mai vreau alte enunţuri.

*

Singurătatea,
mama căinţei

**

…dar florile n-au răsărit
Fluturii zboară acuma
printre mărăcini şi buruieni

***

În aceeaşi groapă
am căzut
Florilor…
De ce mi-o ascundeţi privirii?

****

Aroma…
care-mi intră-n nări
Îmi parfumează lacrimile
cu mirosul
de busuioc ofilit*****

Trăieşte clipa!
..deci trăieşte doar o clipă
Nu se poate!
Clipa-i sclipirea ochilor Timpului
..trece.*****

Floarea tinereţii
ţi-a înflorit!
Dar ce-ai să faci
când o să se ofileascĂ?

****

La mormânt
Tăcerea
a bocit***

Vreau să te iubesc,
Ajută-mă!

**

..dar mai sper

*

*

Însoţind Pământul în lunga-i veşnică rotire,
Făcând curte Soarelui într-o tainică iubire,
Anul Nou, cu cei doisprezece copilaşi cuminţi,
Îşi începe drumul într-un atlas veşmânt de sfinţi.

Cu mantie catifelată de troiene mişcătoare
Şi brocart sculptat în gheaţă pe sub uluce lucitoare,
În dangăte-nfundate, ce satu-n pâclă ocolesc,
Asprul Gerar ursuz, pogoară peste tărâm lumesc.

Este sezonul rece al gândului lăuntric.
Suflând din miazănoapte, chiar vântul este pustnic.
La geam dantele-s albe de un sărut geros,
Iar brazii-şi port pe umeri şal de omăt pufos.

E-o lume de fantasme ş-afară-i frig cumplit,
Când ciori la sfat se-adună, e roşu-n asfinţit.
Lupii pe culme urlă a pustiu la Lună
Ce-ntr-un halou spectral în taină se-ncunună.

*

Pe sub nămeţi, găsite cu greu ascunse căi,
Gura sobii calde unduieşte-albe văpăi.
Fumul din coş se-nfruntă cu vântul fluierat,
Făurar, pe-o troică argintie intră-n sat.

Dă năvală printre zâne-mpodobite nefiresc,
Ce pe spuma de zăpadă în spirale dănţuiesc.
El pe toate să iubească ar dori-o negreşit,
Iar Drobete-l însoţeşte să-l ajute la peţit.

Vrăjit e Făurarul şi-n juru-i nu zăreşte,
Că Dochia pe zâne de el mi le păzeşte.
Vicleană şi ursuză, baba spre el priveşte
Şi cu a ei mânie, zăpada i-o topeşte.

De frica Dochiei pleacă şi dezamagit,
Mai dă un ger năprasnic de-i totul rebegit.
Pe scurt realizează că-i meşter la povaţă
Şi nici că îi mai pasă de babă şi o-ngheaţă.

*

Şi iată deodată, sub streaşină se-arată,
Ţurţuri prelungi ce-şi plâng puterea lepădată.
De sub zăpada moale, ca într-o feerie,
Din lunga amorţire, natura reînvie.

Rochii albe, rochii roşii, cu suavi ghiocei decor,
Dalbe fete-mbracă-n ziua când apare Mărţişor.
Să-l întâmpine în cale-i ele-aleargă cu codeală,
Lăsând blondele lor plete să le mângâie o pală.

Pe cărarea desfundată ce coboară din coline,
Învelit în lungi mantale ce-s din ape cristaline,
Mândrul Mărţişor se-arată strălucind ca în poveste,
Cu blândeţe şi căldură florile de măr trezeşte.

Păsările galeşe vin din nou să-şi facă cuiburi,
În miros de toporaşi veveriţe ies din scorburi.
Sunt cu toţi o veselie: plante, gâze, animale,
Patruzeci de Mucenici drăgăstos le ies în cale.

*

Mâţişorii de pe crengi, aer proaspăt îi îmbată,
Seminţe-n traistă pe un băţ Prier adunce-ndată.
Ciobanii tund in sâmbră oi şi câinii-s pe olane,
E vremea mieilor născuţi, gingaşe vii pompoane.

Printre cupe de magnolii ce rochiţele-şi arată,
Lacom roiul de albine în polen complet se gată.
Fluturi curcubee zboară, într-un zigzagat iureş,
Rândunici vesel văzduhu-l umplu cu al lor gureş.

*

Deodată dinspre stele, înconjurat de-o boare,
Florarul cu petale-n par coboara pe cărare.
Parfumul ce îl poartă, pe Ilene le-ameţeşte,
Este mirosul magic, al teiului ce-nfloreşte.

Îmbrăcaţi de sărbătoare în veşmântul fotogen,
Oameni veseli se adună să serbească Arminden.
Casele-s împodobite cu verzi ramuri parfumate,
Iar năstruşnicele fete se prefac că-s măritate.

Ca un vrăjitor ce-nvârte o magică baghetă,
Florar boem pictează universul în paletă.
Toată lumea-i ocupată şi pe câmpuri ei lucrează,
De cu zori şi până seară, rezultatele veghează.

Când Florarul îşi termină a lui sfântă datorie,
Toată lumea se perindă prin grădini, tăiat la vie.
Flori culeg şi roade gustă din natura dătătoare,
La izvoare-apoi îşi spală, feţele alb lucitoare.

*

Iată c-a venit şi vara cea iubită de oricine,
Pomii lacomi îşi încarcă ramurile în ciorchine.
Cireşar e fiul harnic şi de mult i s-a dus fala,
Cu cireşe cât goldana, fetelor le umple poala.

Sânziene protejează lanurile înspicate,
Şi-n alaiul nunţial, cântă şi dansează-n noapte.
Fete mari ursitu-şi cată şi vremea de măritat,
Drăgaice-i împletesc cunună să o poarte la jucat.

Moşii verii se distrează privind la feciori şi fete,
În multicolore târguri, ce se-adună pe-ndelete.
Buciume pe la Ispas prelung răsună peste dealuri,
Coada vacilor se tunde ca sa placă şi la tauri.

Jos pe vale lâng-o apă, răsunând din zurgălăi,
Căluşarii bat opinca de pământ de ies văpăi.
Peste gârla inundată de a norilor făptură,
Ale apelor Rusalii, mintea oamenilor fură.

*

Într-un car pârjolitor şi cu fulgere în roţi,
Cuptor lumii se arată, căldură le dă la toţi.
Coapte lanurile-aşteaptă seceraşii iar să vină,
Când la orizont, departe, norii negri se adună.

Este vremea lui Ilie, cel ce ploaia drămuieşte
Şi precum este nevoie, tunetele el pocneşte.
Stropii mari de apă vie, de pământ când se lovesc,
Într-un abur se transformă; este har Dumnezeiesc.

Mândră dintre dese lanuri, floarea soarelui pe dată
Rotindu-şi galben abajur, înspre astru se îndreaptă.
Spice aurii de grâu ce au bobul cât canarul,
Unduiesc alene-n vânt, de nu le zăreşti hotarul.

Seceraşii arşi de soare coasele rotesc cu vlagă,
Iar femeile-aplecate, spicele în snopi le leagă.
Arşiţa dogorâtoare buze le-a crăpat de sete,
De sub borul pălăriei apele le curg prin plete.

Apoi înspre amurgit, moleşiţi de zăpuşeală,
Înspre râul răcoros, dau cu toţii la năvală.
Cuptor e aproape dus şi stupari adună miere,
Mocani la stâni separă oi cu laptele-n putere.

*

Ca-ntr-o bună rânduială şi precum e în popor,
Fratele Gustar urmează înfocatului Cuptor.
Vremea s-a mai potolit: nici toridă, nici lichidă,
Numai bună de-mplinit toate treburile-n tindă.

Peste râuri la apus negura usor se-adună,
Binecuvantat de Cel de Sus, vremea va fi bună.
Pomii grei de fructe sunt proptiţi să nu se rupă,
Iar în vii pândarii, graurii ochesc prin lupă.

Nucii-şi scutură a capului podobă princiară,
Fructele cu miezul dulce şi cu pieliţa amară.
Toată lumea se-ngrijeşte de succesul lucrului,
Gustar e mândru că-i născut în Zodia Leului.

*

În miros dulceag de struguri şi în chiot de copii,
Asaltat de musculiţe Răpciune culege-n vii.
Poamele cu ochiul mare sunt călcate în picioare,
Spicele din an ce vine încep viaţa în ogoare.

Mustăriile-s în vervă şi mirosul de pastramă
Aburit de-o mămăligă, gura-n apă o destramă.
Negrul must curge-n ulcele şi lăutele alină
Inimi vesele că toamna a făcut cămara plină.

Păsările migratoare pe la bălţi se-adună-n sfat,
Să decidă, cum li-e firea, când e timpul de plecat.
Urşii mormăie greoi, căutând ce a ramas
Prin gustosul zmeuriş, rozaliu, dulceag şi gras.

*

Frunze moarte în vârtejuri, vântul umple în uluce,
Coborând în jos din stână, Brumărel oile-aduce.
Cuşma-i e cu promoroacă şi îi umed jos în cale,
În suspine şi cu lacrimi, trandafiri îşi pierd petale.

Sărbătoarea de recoltă, cu-n ospăţ şi-o horă mare,
Satele adună-n vale să petreacă-ntr-o cântare.
Că aşa este proverbul, cel rămas ca junele,
„Cu râsul şi voia bună, culeg toamna prunele”.

Focul mare de Sânmedru se aprinde-n bătătură,
Ca un semn de mulţumire pentru darnica natură.
Codrii falnici se dezbracă de veşmintele anoste
Şi lupilor, Lucin le-arată cine este staroste.

Este priitoarea vreme când nuntaşii vin peţit,
La fecioara cea codană ce de nuntă s-a gătit.
Toată obştea se distrează până-n zori de ziulică,
Salbe de măceşi port mirii şi adorm pe levănţică.

*

În butoaie, vinuri aspre limpezirea completează,
Cu-o nepotolită sete, Promorar le degustează.
Gândacii-nveliţi în frunze se ascund de la vedere,
Berbecii cu oi se-adună să se facă-mperechere.

În nopţi reci cu clar de lună, ca tâlhari de-odinioară,
Strigoi între crengi se-arată, gospodarii de-nfioară.
Uşi cu usturoi sunt unse, în spirit apotropaic,
Să-i ferească de necazuri, depărtaţi de cultul laic.

Bătrânii înţelepţi la sfat se adună către seară,
(Ovidenia, Filipii, Sântandrei şi Sânnicoară),
Să deschidă porţi din cer şi cu cânturi descântate,
Fac pomene pentru morţi şi prognoze epatate.

Fete mari, în miez de noapte, în oglindă se privesc,
Sau pe busuioc şi-aşează capul pur copilăresc,
Ca să vadă chipul celui ce-l visează ca ursit,
În speranţa preacurată că destinu-a hărăzit.

*

Cu steluţe albe-n plete şi cu pas vioi, zglobiu,
Coloraţi în verde, galben, ruginiu şi argintiu,
Fraţii se adună-n jurul bradului înmiresmat,
Din bojdeuca lui Undrea, pregătită de iernat.

Cântece şi voie bună larg răsună peste plaiuri,
Însoţite cu ecouri, de colinde şi buhaiuri.
Steaua de la răsărit, cristalină străluceşte,
Un An Nou îmbelşugat, lumii-ntregi îi proroceşte.

Dimineaţă roşie ca amurgul
Păsările ciugulesc cina de azi-noapte
Rămâi cu mine-spune somnul
*
Ce m-am bucurat când am văzut
Că în bătrânul prun uscat de timp şi de vreme
şi-au fãcut cuib berzele
*
Florile mângâiate de roua dimineţii
Vroiam să le culeg şi să ţi le dăruiesc
Dar de milă nu le-am putut rupe
*
Un câine mă latră duşmănos
Căteluş mic poftim, ia orezul şi pâinea mea
Hai mai bine să fim prieteni
*
Când am venit acasă
Am văzut că portiţa de la colivie era deschisă
Tu i-ai dat drumul rândunicii?
*
Amurg roşu ca dimineaţa
Somnul atârnă de pleoapele ochilor noştri
Izvorul somnoros sforăie în spatele grădinii

Ieri mâinile tuşeau zâmbete-deget
Şi lumea rătăcea pe chipul-palmă
Ca un ciclon cu o privire calmă
Cuprins de furie în trupu-i veget.

În dezbinarea palmelor o clipă
Supune rătăciţi într-o catismă
Zăpezile din pumni ce-apun în schismă
S-ar aduna în noi făcând risipă…

Un anotimp supus dogmatic… pică
Tradiţia nu îi măsoară paşii,
Iar câteodată au onoare laşii
Trăind la unison aceeaşi frică.

Corăbii de iluzii îmi navighează-n gânduri
Din negurile vremii spre o lumină pură
Mai înţelept cu-o viaţă şi lecuit de ură,
Cu-o mână tremurândă îţi scriu câteva rânduri.

E linişte adâncă, aproape-i miezul nopţii,
Mă urmăresc imagini, cu noi de altădată
E-o clasică poveste între-un băiat şi-o fată,
Pierduţi unul de altul în valurile sorţii.

Pasteluri luminoase, noi doi la malul mării,
Valuri sinucigaşe sfârşindu-se-n faleză,
Fără idei de viaţă puse în antiteză,
Scrutăm mână în mână nemărginirea zării.

Aş vrea să-ţi cer iertare, peniţa nu m-ascultă,
Dar înţelepciunea o pune în mişcare
Şi îmi răsare-n minte, cuminte cugetare:
Când ai prea mari orgolii, prostia este cruntă.

Am constatat, că pe zi ce trece sunt mai puţin pro-american, cu atât mai puţin pro-Bush, ceea ce nu înseamnă că devin în mod automat rusofil. Nu ştiu, mi se pare mie sau Unchiul Sam devine din ce în ce mai arogant în relaţia lui ,,democratică” cu restul lumii. Poate sunt eu demodat şi nu-mi dau seama că faptul de-a avea rachete, sateliţi şi portavioane, justifică un astfel de comportament. Oare cum estimează generalii lor costurile unei intervenţii militare pentru implementarea ,,democraţiei”, cred că au nişte formulare tip în care trec la diferite rubrici, atâta carburant şi muniţie, atâţia soldaţi morţi de-ai noştri, atâţia de-ai lor şi la ultima rubrică, dacă nu uită, atâţia civili morţi, după care le trimit la semnat. Ceva cheltuială în plus au cu morţii lor care trebuie aduşi acasă, cu ceilalţi se descurcă pe plan local, că doar se mai găsesc câteva rude de-ale lor rămase în viaţă, care să-i îngroape. Aşa a fost şi la Belgrad acum câţiva ani, au bombardat poduri şi alte ,,obiective strategice”, dar au mai nimerit şi câte-o şcoală sau spital care nu s-au ferit din calea bombelor. În rapoarte n-au scris, am prăjit din greşeală, atâţia profesori şi doctori împreună cu elevii şi cu pacienţii lor cu tot, ci au scris sec, s-au înregistrat şi ,,victime colaterale”. Dacă e să alungi un dictator de la putere, ce mai contează că faci terci câţiva muritori de rând acolo. Poporul acesta, vorbesc de sârbi, parcă e blestemat să lupte întotdeauna singur împotriva tuturor: împotriva lui Hitler, împotriva lui Stalin, împotriva N.A.T.O, iar acum se prefigurează o nouă luptă. Sigur, au şi ei greşelile lor, dar de ce întotdeauna sunt acuzaţi şi condamnaţi doar ei. Cred că se simt atât de singuri. Nu ştiu dacă vor câştiga, dar sigur vor şti să fie demni. Dumnezeu, să-i ajute ! Că noi…

În ceea ce priveste cititul, s-au scris multe texte – subiecte tabu pentru cei din religia alibris. Paralel, de la descoperirea bâtei până azi a evoluat o minoritate având deviza “iluminarea celor încă de la bâtă”, teoretic, misiune grea. Dacă se ia exemplul celor de până la bâtă observăm că nu se comportau astfel, dimpotrivă, concurau în a ajunge la bâtă. Însă din moment ce s-a ajuns la bâtă s-a produs un fenomen: oboseala. Împotriva oboselii luptară cu odihna, astfel încât se întoarseră din nou la bâtă sau înaintea acesteia. Este irelevantă comparaţia cu ceea ce fusese înainte de bâtă, având în vedere că atunci exista ideea de conservare a speciei, ceea ce mult după bâtă a dispărut unei majorităti. Iluminarea se produce în prezenţa materiei de iluminat şi dacă nu există măcar un ciot din ceea ce fusese până la bâtă, nu e posibilă iluminarea. Optimişti, urmărim rezultatele cercetării materiei obscure. Şi dacă există extratereştri, râd încet. Ei vor fi descoperit soluţia. 

Director şi coordonator al acestei reviste cu adevărat culturale, este domnul George Arhip, iar echipa redacţională este compusă din: Ioan Gligor Stopiţa, Vasile Rusu, Nelu Lazăr, Aurel Domide-Şănţanu, Marina Buiuc, Ioan Topârceanu, Elena Dorca, Ioan Părean, Alina Ormenişan (traducător engleză -română şi română-engleză) şi Lucian Bunaciu (tehnoredactare).

Revista “INTERCULTURAL”, are şi un program, semnat de domnul George Arhip, pe care îl redăm în întregime:

” Suntem cu toţii fiii aceleiaşi planete, dar trăim în locuri şi culturi diferite. Această revistă este un loc în care ne putem cunoaşte, în care să ne deschidem sufletele, în care să ne auzim gândurile, în orice formă de exprimare. Revista va cuprinde creaţie literară, dar şi grafică, pictură, sculptură, fotografie, precum şi opinii şi atitudini. Important este să vrem să fim noi înşine; globalizarea nu trebuie să însemne neapărat uniformizare culturală. Sunt convins că şi alţii gândesc la fel şi că în alte părţi ale lumii există deja publicaţii care promovează această idee. Revista noastră vrea să fie una dintre ele. O voce care să se adauge la corul „globalizării pozitive”, cor care se opune uniformizării.

Dorim să promovăm identitatea naţională în contextul actual al globalizării, fără a cultiva ori încuraja naţionalismul (în sensul extremist al cuvântului), iredentismul, şovinismul, rasismul ori alt fel de discriminare sau altă atitudine ce ar veni în contra bunului-simţ ori ar aduce atingere demnităţii oamenilor, indiferent de sex, rasă ori religie.

Revista reuneşte în paginile ei pe toţi cei care doresc să dăruiască lumii câte ceva dîn sufletele lor, aşa cum au fost crescute în tradiţiile patriilor de origine.

Un alt obiectiv este prezentarea tradiţiilor. Nu doresc să se înţeleagă că vrem o apologie a tradiţiilor. Ci doar (re)descoperirea lor. Adică să ne descoperim certificatul de naştere. Sunt locuri unde tradiţia înseamnă chiar mod de viaţă al comunităţii. Va fi interesant să vorbim despre aceasta, despre originile îndepărtate ale obiceiurilor, să le facem cunoscute lumii. Parte din aceste tradiţii sunt cunoscute deja. Dar, cu siguranţă, mai există şi locuri sau lucruri despre care se ştie prea puţin, cel puţin până la data scrierii acestui material. Revista noastră vrea să fie, şi în această privinţă, o voce în plus, o oglindă în plus în acest formidabil iureş modern al informaţiei.”

Pentru anul 2008, revista va apărea trimestrial iar preţul unui abonament este de 40 lei, preţ în care sunt incluse şi taxele de expediere.

Persoanele fizice sau juridice care doresc să se aboneze sau să susţină financiar revista, pot vira sumele în contul: RO18BRDE330SV03743153300, deschis la B.R.D. Sibiu, cu specificaţia “S.C. ARHIP ART S.R.L. şi “pentru revista INTERCULTURAL”.

Până la întâlnirea cu viitorul număr, încheiem cu moto-ul de pe prima pagină a revistei, alăturat logo-ului deosebit de semnificativ:

Prin cultură, spre înţelepciune

Through culture to wisdom

Par la culture vers la sagesse

Poezia şi Muzica
au fost surori siameze.
Doctorul Luciditate le-a separat într-o zi
(operaţie grea, pe viaţă şi pe moarte).
Apoi şi-a expus experienţa-ntr-o carte.
O veţi putea citi
de pildă la noapte
căci va fi lună plină.

Anii-au trecut. Tablou:
Poezia şi Muzica stau în grădină
împreună mereu.
Una (nu mai ştiu exact care)
miroase o floare.
(„Ce poveste plictisitoare…” –
un ascultător.)
Cealaltă priveşte un zeu
ascuns anume în iarbă
şi pe care, desigur, îl vede doar ea.
(„Mie mi-e dor
de o poveste c-o zînă
ce-ar sări de pe-o stîncă…”)

Poezia-şi-Muzica
sînt legate încă
şi n-au puterea să se depărteze una de alta
mai mult de trei paşi.
Doctorul Luciditate le-a dat voie
(„Mă laşi?!”)
dar ele
se iubesc într-atît
că orice mică-ndepărtare
le-mpuţinează şi le doare
iar în singurătate ar muri
de tristeţe poate, fiecare.
(„Ei, şi?!”)
Cînd una vorbeşte, cealaltă ascultă
cu gura căscată.
Cînd cealaltă cîntă, sora ei plînge.
Lacrimile lor sînt de plumb şi de sînge
dar niciuna nu se simte trădată.

Frumuseţea le vine din alăturare.
Nu se ştie care e cu o secundă mai mare.
Cînd trec prin lume, pomii înfloresc a mirare.
(„Oare?????”)
Cînd se joacă ele, şi oamenii înfloresc
într-un zîmbet ciudat.
Doar lor le e dat
să schimbe ţările pe hartă
să fie-ntregi într-o oglindă spartă
să creadă în fîntîni cu apă vie…
Ce nu ştiu ele, ce nimeni nu ştie
(doar doctorul, dar a jurat să păstreze
cumplitul secret)
e că atunci, la separare,
inima comună a rămas doar la una,
la întîmplare.
Poţi trăi cu inima purtată
de o altă fiinţă, în locul tău?
(ascultătorul sceptic a adormit, se pare
şi asta e rău!
Cine va da un pic de realism poveştii noastre?!)

O, nu vom şti niciodată
la cine a rămas inima adevărată…

Sus, în ceruri albastre,
o stea fixă şi o cometă îşi dispută
rolul de miss Univers.
Eu – mai caut un vers,
aici, pe Pămînt,
şi-n tot acest timp
îmi vine dintr-odată
să cînt!

Cuvântul ţi-l pun la picioare,
Iar inima-n fructe de fildeş
Ţi-aşez coroane de slove
Seminţe de vorbe în palme,
Sărutul cernelii pe frunte
Prelins pe buze crispate,
Îti dărui cuvântul ca leagăn,
În timpul războiului mut. Cuvântul se naşte in noi,
Al graiului sunet pe corzi
Dar moare pe buze trădate
Desprinde speranţa din colţuri,
Lipind-o pe bolţi ucigaşe.În talerul pur al balanţei,
Măsor al literei sens
Ţi-l dau pe ape de calcar,
Izvoare ascunse de măguri
Timbrate cu pulberi de vai.

Nu-s singură, prieten mi-e tocul,
Cerneala-mi hrăneste virtutea
Mă-nvie cu rânduri si strofe,
Ce altfel nu pot să le cânt
Doar gestul baletului sacru
Dansat pe ritm de miracol
Si pana ce-aleargă pe coală,
Rămâne cu mine si mâine,
Cu cartea cea sfântă de mâna.

 Gică şi Juvete, Valentin & Dragobete

- Cine-i, mă, Valentine’s Day?
Zice, Gică lui Juvete…
- E-un ,,good boy” de la yankei,
,,Brother” cu-a-lui Dragobete.

postului OTV

Măi, oameni cu mintea rară,
Vin investitori în ţară,
De exemplu, Nokia,
Voi bârfiţi, p-Elodia.