Arhiva revistei

Năluca

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

 Gelu Crişan

 

Ca o fantasmă-n taina nopţii
Tu ai pătruns la mine-n transă,
O nouă şotie a sorţii,
Sau poate-a vieţii nouă şansă.

De eşti nălucă, ori aievea,
Simţirea mea ar vrea să ştie
Şi însoţindu-ţi odiseea,
Să-ţi fiu izvor de apă vie.

Să nu apui în dimineaţă
Ca toate visurile mele
Să evadăm spre altă viaţă,
Cu zburători şi joc de iele.

Îţi voi desena cândva, liniştită…

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 1,00 din 5)
Loading...

 Melania Ciuraru-Andrica

 

Îţi voi desena cândva, liniştită, nemărginirea tristeţii
care-mi picură domol gândurile pe buze,
ca într-un vis întârziat de căderea nopţii.

Îţi voi desena cândva, liniştită, învierea singurătăţii
cu teama adâncului de necunoscut
şi orbitoarea ei lumină solară.

Apoi, pensula mi se va ridica în zbor,
născând muguri dinspre răsărit
pentru pământul gras al ochilor tăi.

Îţi voi desena cândva, liniştită, furtuni însetate
de piscurile dezgolite ale munţilor
din neumblate peisaje moldoveneşti.

Dar mai cu seamă de toate,
mai viu colorată şi înflăcărată,
voi trece pensula-mi peste oameni.

Aici, în pânzele albe ale sufletului meu,
îi desenez fără sfârşit:
oamenii blânzi, copii ai cerului senin,
cu ochi jucăuşi ca de mărgele;
oamenii trişti, stăpâni ai plânsului,
pe care nici o fericire nu-i poate cuprinde;
oamenii străini, agitaţi ai urbelor,
cu obişnuitele feţe palide ale existenţei;
oamenii neştiuţi, nevăzuţi ai mormintelor,
pe care libertatea îi păzeşte de primejdii.

Va fi un desen abstract, lipsit de valoare artistică,
strâmtorat de naturaleţea culorilor,
desprins dintr-o viziune simplă a unui fapt divers.

Apoi, la amiază, îţi voi desena răspunsuri
ale nemărginitelor tristeţi, iar tu, pentru prima dată,
îmi vei răstălmăci desenul în singurătate.

Îţi voi desena cândva, liniştită, înaintea altarului vieţii,
marginile tristeţii şi îngroparea singurătăţii.

Negustorul de visuri

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

 Gelu Crişan

 

Şi azi mi-e dor şi-ncă mă doare,
Pe mine-un negustor de vise,
Ce le-am vândut pe ale tale
Şi-acuma bat la porţi închise.

Eu nu mă plâng de trista-mi soartă
Şi rătăcesc confuz prin viaţă
Mi-aduc aminte cum la poartă
Se topea noaptea-n dimineaţă.

Când îţi spuneam poveşti cu zâne
Şi mă priveai cu ochi de stele,
Printre Ilene Cosânzene,
Cea mai frumoasă dintre ele.

Iar când plecam cântând la coasă
Şi soarele-ţi râdea în plete,
Ştiam că tu eşti cea aleasă
Şi lăsam fânul să mă-mbete.

Dar nu a fost aşa să fie,
Mă amăgesc, de vină-i viaţa,
De ce atunci când vântu-adie
Mi-ascund de rouă-n palme faţa.

Scrisoare către Ştefan Luchian

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 voturi, în medie: 4,20 din 5)
Loading...

Daniela Pârvu

 

Am să-ţi scriu ca şi cum trăieşti, în mine n-ai murit încă…! Iubesc ca şi tine anemonele şi-am vrut să ştii asta! Chipul tău mă urmăreşte dintr-o fotografie după „Autoportret”- aici pe biroul meu! Eşti tulburat de durere, ai ochii trişti, aşa cum stai tu şi te uiţi la mine, cu penelul ţinut la piept ca o armă, parcă vrei să aperi toate durerile lumii! Câtă discreţie în suferinţa ta, câtă bunătate în ochi, eu cred şi azi că toate florile se nasc de fapt pentru tine… Ştiu cât suferi şi cum boala sapă în tine de câteva decenii… N-am încetat o clipă să te iubesc aşa cum tu n-ai încetat să iubeşti viaţa! Cine spunea ca anemona însăşi e floarea consolării şi a compătimirii!? Floarea asta este „efemeră”(în greceşte anemona înseamnă „vânt”)
Octavian Paler scria foarte frumos: „Anemonele trăiesc între reîntoarcerea lui Adonis şi viitoarea lui plecare. Flacăra petalelor şi seminţele negre vorbesc despre pasiunea renăscută şi despre iminenta ei singurătate. Ce poate fi mai grăitor pentru cineva care ştie ca preţul vieţii este moartea!… seminţele negre şi reci par un soare defunct, un grăunte de noapte, de spaimă, de fatalitate, o boală neagră a focului, o ameninţare care roade ca un vierme negru în fructul vieţii”
Ca orice artist, numai tu ştii cât de important e rolul pe care-l joci, lucid, calm, acceptat, parcă ai făcut un pact cu destinul! Crud şi brutal, el ţi-a dat o sănătate şubredă dar şi aşa nici măcar nu ţi-a trecut prin cap să-ţi urăşti viaţa! Dimpotrivă, penelul tău a dizolvat răutatea lumii… Amorţit şi la propriu şi la figurat, ţintuit într-un fotoliu de infirm, ameninţat de nebunie nu erai cuprins decât de spaima că forţa creaţiei poate pieri! Tu ai pus în vârful penelului izbânda în faţa vieţii-tu eşti un învingător!
Cere o amânare a morţii, Luchiane, avem de-nvăţat de la tine, îţi poţi pierde vederea, poţi trăi fără picioare, poţi suferi boli cumplite dar să nu abdici niciodată -mai ales în fata frumosului! Frumosul tău e veşnic, sufletele stau în muţenie ore-n şir în faţa unui tablou pictat de tine…
Nu suferinţa dă talentul dar ,totuşi, operele mari ale tuturor vremurilor s-au născut sub talpa suferinţelor dezastruoase! (uite, singura nedreptate a vieţii!)
Te iubesc Luchian şi pentru faptul că tu ai dat suferinţei valoare, întemniţat de o viaţă grea, tu ai acceptat-o ca pe o cruce de dus, senin şi plin de bunătate…
De ce trebuie să fim torturaţi de grele încercări pentru ca strigătul nostru interior să se materializeze în ceva…?
Intre seminţele negre şi flacăra din petale „stă întregul nostru destin! Am învăţat de la tine să fiu o fiinţă veselă şi pozitivă, să apreciez lucrurile mărunte pentru că ele compun marile fericiri, să mă bucur când trec pe sub un pâlc de sălcii şi să respir viaţa… În vase de lut aşez florile de câmp, pentru tine şi mă gândesc la tine ca la un „poet suav al florilor”.
Ma-ncăpătânez să nu te las să mori şi pentru asta dau exemplul tău oamenilor pe care-i întâlnesc şi-i implor să nu spună nici măcar în gluma ca viaţa ar fi grea!

Tu şi eu

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

 Gelu Crişan

 

Cine eşti tu,
nălucă a visurilor mele,
eşti ploaia de toamnă
ce-mi plânge-n ferestre,
sau adierea zefirului
alintând merii în floare,
ori sufletul flaşnetei
ce tânguie valsuri
la colţul străzii?

Cine sunt eu,
sunt cel care-ţi
sărută zâmbetul
şi-i mulţumeşte
lui Dumnezeu,
în fiecare zi,
pentru că exişti.

norii

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

 Anişoara Iordache

gândeşte-te la tâlcuitor !
Hrisostomul desface taina cuvinteleor
în funii mătăsoase,
de care
să se ţină până îl înmoaie somnul.

somnul
ocoleşte vinul din via văduvei sărace.
treizeci şi doi de ani nu-i ajung să se limpezească.
Eudoxia, Eudoxia, limbile clevetitoare, hrăpăreţe au fost dezbinate !
în paragină a fost lăsat turnul.

turnul clădit de Dumnezeu-seamană cu o scară,
adânc îşi înfige rădăcinile dragostei în pământul binelui.
dragostea se revarsă apoi ca un izvor în mii de pâraie de bucurie şi de pace.

pacea şi-a descoperit faţa
când moaştele sfântului au atins mormântul.
limbi de foc aduc iarăşi la unire dezbinata lume.

lumea ia pălăria cu pene de pe cap,
se închină,
ridică privirea spre vârful darurilor Harului.
făgăduinţa a fost împlinită.
chemarea la slobozenie
alungă
norii.

Un nume într-o carte

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (8 voturi, în medie: 4,00 din 5)
Loading...

Cristinela Ghinescu 

 

Prin frământările nebune, ajuns să Te cunosc,
Nu sunt rele sau bune, zile fără rost…
Doar şirul clipocind prin clipe adunate
Pe pagini dintr-o lume închise într-o carte.

Am fost în sus spre cer şi mi-a văzut privirea
Lumina fără infinit, Cartea şi nemurirea
Acelor suflete aici, zbătându-se să-nvingă
Războiul mut al răului şi Viaţa să atingă.

Şi m-a chemat dor pribegit să-mi regăsesc menirea,
Ce o pierdusem între timp, la fel ca şi sfinţirea;
Dar M-ai chemat să îmi arăţi că sunt şi-am fost mereu,
Aceeaşi de Tine aleasă, scriind numele meu.

Ce bucurie şi ce pace inima a stăpânit,
Când m-am văzut prin multe nume că şi eu sunt sortit…
De-atunci în suflet am nădejde că ştiu unde ajung,
Îmi ştiu şi Casa şi Stăpânul, tânjindu-le prelung.

În miezul meu de om lumesc, auzit-am glasul,
Pe care mulţi nutresc să-l simtă doar când le vine ceasul…
Tu mi-ai vorbit în miezul meu şi M-ai atins pe trup
Cu adieri de vânt lumină şi pace de străfund.

Sunt cel ce scrie…însă Tu, îmi eşti a mea povaţă,
Şi-mi dai cuvintele şi gândul să nasc noua prefaţă:
Lucruri a lumilor ce vin, acum şi peste veacuri,
Să Te cunoască Cine eşti, sădindu-şi flori şi arbori.

Cine ce seamănă, culege…culege ce-a sădit,
Să nu aştepte nimenea să ia ce n-a plătit!
Tu drept ai fost şi eşti şi azi, Acelaşi tot mereu
Şi doar cei care plâns-au mult ajung la Dumnezeu.

Trecută prin durerea morţii din viaţa asta rece
Ai hotărât aşa să fie şi răul să se-nnece.
În ceasul când simţeam că pier, mi-ai arătat ce-i sfânt…
Acuma tot ce văd eu ştiu, că este doar pământ.

Din volumul de poezii „Să ai ce să pierzi…” (2007)
copyright Cristinela Ghinescu

Iarna prichindeilor ( pentru copii )

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

 

 Gelu Crişan

 

  Prin cristalele de gheaţă
Soarele-şi arată colţii
Se trezesc de dimineaţă
Şi bunicii şi nepoţii. 

Pe oceanul de zăpadă
Navighează zeci de sănii,
Gata penele să-i cadă
O cioară face mătănii.

Prichindei cu nasul roşu
Ţipă, râd, se dau pe gheaţă
Şi visând că vine Moşu,
O fetiţă se răsfaţă.

Omul mare de zăpadă,
Nasul cârn şi-l protejează
Ochii negri-i dau să cadă
Când un puşti îl flagelează.

Pe la prânz lumina fuge,
Laşă, fără idealuri
Şi un vânt rece aduce,
O ninsoare, valuri, valuri.

Larma-ncet-încet-înceată,
Pezevenchii merg spre casă,
Unde mama încântată,
Pune ce-are bun pe masă.

Şi miroase a gutuie
Şi a miez de nucă spartă,
Iar un boţ de cocă şuie
Se dă mare în covată.

Secvenţă de iarnă

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 4,00 din 5)
Loading...

 Maria Tirenescu

 

 urme de roţi
pe zăpada proaspătă –
răsare soarele

*

iarnă săracă –
un boţ de mămăligă
şi zeci de vrăbii

*

soarele topind
bruma de pe parbrize –
cimitir de maşini

*

câţiva fulgi în zori –
cocoşarul ciuguleşte
un măr îngheţat

*
iarnă săracă –
un boţ de mămăligă
şi zeci de vrăbii

Surpriză

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

 Maria Tirenescu

 

 

Câteva frunze îngălbenite ne anunţă că se apropie toamna.
Mi-e dor de oraşul studenţiei mele, mi-e dor de Cluj. Mă hotărăsc să plec în zori.
Vreme frumoasă. Senin. Cam rece…
Privesc pe geamul autoturismului.
De dimineaţă –
lanul de floarea soarelui
prezintă onorul

Lângă Mureş, e ceaţă.
Foşnet de frunze –
zdrenţele porumbului
de lângă şosea

La Turda, în faţa Colegiului Naţional Mihai Viteazul, un afiş: EXPO-FLORA. În goana autoturismului, am timp să vad castanii. Au flori ca primăvara.

„În Alba Iulia au înflorit salcâmii, dar nu i-am văzut. Castanii sunt în faţa mea. Trebuie să cred.”

În septembrie – 
castanul înflorind 
ca în Prier