Arhivă pentru ‘numărul 15’

  Caliopi Dicu

Întoarce-mi cântecul fără de nume
ăla vechi cules
din vise de şarpe
pentru dragostea mea.

Se scutură florile în ceaţă
- mărturie a unui timp
iertat de îngeri.

Misterul nu se mai risipeşte
ca pe vremuri în întrebări
se logodeşte spre nord
cu o rudă divină.

Pentru tine am oprit cuvintele
să doarmă,
le-am trezit de dimineaţă
răstignindu-le de prisos prin lume
ca să înţelegi că tristeţile uneori
bat ca nişte clopote izbite de ger.

Cristinela Ghinescu 

Salvează-mă să pot ca mai apoi să-ţi cânt
Şi scapă-mă de focul greu!…
Cum strigătul lui David, parcă ar fi fost al meu,
Rugându-Te cu lacrimi să-i dai ce este sfânt.

Salvează-mă să pot să-ţi spun cuvinte alese într-o rimă
Să-ţi scriu sonete şi scenarii cu tot ce am, ce am primit
Cu tot ce sunt…şi sunt sortit
Să te iubesc pătrunzător cu dragoste sublimă.

Salvează-mă să te slăvesc prin rugi fierbinţi şi fapte bune,
Din întuneric strigă Leul, voieşte să robească…
Însă cu Tine e învins, credinţa-i dată să rodească
Când lângă tine ai pe Fiu şi-ncredinţări străbune.

Salvează-mă să-ncep să-i caut pe rătăciţii ce-i iubeşti
Şi dăruieşte-mi liniştire în inimă, la trup şi cuget…
Numai să pot, şi cu mult suflet
I-aduc pe ei să se adune şi Tu să-i curăţeşti.

Salvează-mă Doamne că doare şi alţii nu pot să cuprindă,
Cu a lor minte pământească tortura necuvântătoare;
Tu mi-ai rămas să îmi asculţi lacrima grea dintr-o scrisoare
Şi o trimit Ţie acum prin vântul care mă colindă.

Salvează-mă că ştii cum simt, cum mă opresc şi cad plângând
Cred că nu-mi este dat şi-atât, să am o viaţă pe pământ…
Şi mă cufund în agonii, menite a zidi spre sfânt…
Şi ştiu, dar nu pot să m-opresc când vipera muşcă râzând.

Salvează Doamne, căci Tu dai pacea din misticele chinuri,
Chiar şi pe-aceia ce-au uitat că Tu exişti şi-ai existat…
Totul a fost aievea! Tu milă eşti şi minunat
Şi din spurcat Tu faci curat şi din goluri, plinuri.

Din volumul de poezii “Să ai ce să pierzi…” (2007)
copyright Cristinela Ghinescu

pr.stavrofor Radu Botiş

Luminată şi plină de încărcătură duhovnicească, sărbătoarea Naşterii Domnului aduce în fiecare an sfânta bucurie a reîntâlnirii cu Pruncul Iisus Izbăvitorul şi Mântuitorul. Chemare tainică pentru fiecare dintre noi de a porni cu gând bun, fiecare pe drumul magilor din răsărit, însoţiţi de steaua credinţei, cu dorinţa de a-L reîntâlni pe Cel care, mereu iertător, a îndumnezeit lumea prin valoarea Naşterii şi a Jertfei Sale. Vestea Naşterii Mântuitorului a împlinit proorocia, a împlinit însăşi făgăduinţa lui Dumnezeu(Fac.3,15) de a ne reabilita din întinăciunea fărădelegilor în care a căzut neamul omenesc prin păcătul neascultării protopărinţilor (Adam şi Eva) noştri. Dumnezeu se face om pentru ca omul muritor şi supus păcatelor să fie îndumnezeit. Cuvântul „Crăciun” este înrudit cu termenul de origine latină „creatio” (latina cultă), iată înţelesul, semnificaţia-precum o creaţie, Dumnezeu coborând în lume cu scopul rezidirii acesteia aducând împăcarea cu Fiul Său Cel ce va ridica păcatele lumii, începutul noii creaţii prin Adam cel nou. Plină de parfum divin, minunata sărbătoare a Naşterii Domnului (Crăciunul) revine iar ca prilej de bucurie. Cei mici îşi luminează copilăria acestor zile deosebite semănând bucurie prin vestea colindelor, recompensaţi fiind cu daruri crestineşte dăruite.

Maramureşul îmbracă sfânta haină a acestor sărbători poate mai deosebit ca niciunde în lume. Colindele asemeni unor rugi înălţate spre ceruri, deschid uşile inimilor şi a caselor de maramureşeni vrednici, cu frică şi respect pentru Dumnezeu, bucurându-i deopotrivă.
În Sfânta Noapte, nu doarme nimeni căci, de la casa preotului încep cetele de colindători, precum un regal, ducând pretutindeni salba lor de colinde. Apoi, obiceiuri rămase din moşi strămoşi, păstrate cu sfinţenie, întregesc frumuseţea sfintelor sărbători de Crăciun. Miezul Nopţii Sfinte e completat de „Vitflaim” – obicei care înfăţişează prin cei aproximativ douăzeci şi patru de tineri, personaje biblice – punctul central axându-se pe Naşterea Domnului. Magica noapte îşi continuă farmecul, copiii sănătoşi, rumeni în obraji, umblând cu „Steaua” ori amintind „Irozii”. Din casele creştinilor nu lipseşte nici bradul, darnic împodobit, mândria fiecărei familii creştine. În vremurile din trecut, bradul era ornat cu mere, nuci, şiruri de boabe de fasole albă ce simboliza purificarea sufletului, acum înlocuite cu ornamente moderne. Dar trecutul şi prezentul aici poartă esenţa aceleiaşi idei nobile.

Ultimii ani au completat frumuseţea Maramureşului cu festivaluri de datini şi obiceiuri, cum ar fi cele de la Sighetu Marmaţiei, Borşa ori de pe Valea Izei, Baia Mare, Ţara Chioarului sau din zona Ulmeni.

Petre Flueraşu

lacul tăcut –
pictorul împreună
cu şevaletul

*

noapte adâncă –
lumina se dizolvă
în apă

*

lăsarea nopţii –
acum nimeni
nu mai respiră

*

noapte în Irak –
pe deasupra norilor
bombardiere

*

întrebare:
oare fantomele
închid ochii?

Ioan Crişan

Moto: lume bună, lume rea

Intri pe lângă fostul bar Răşinari, din Calea Dumbrăvii şi după nici 100 de paşi în sensul de mers către parc, pe partea stângă, într-o curte, vezi un cireş imens. Mai înalt chiar decât casa cu etaj, o casă duplex, în care locuieşte cineva drag mie, profesorul Vasile Rusu. Desigur că domnul profesor nu locuieşte singur, ci împreună cu soţia, o doamnă care, resemnată, i-a dat voie să se destrăbăleze în literatura lui dragă. Şi domnul Rusu a intrat cu toată fiinţa sa în destrăbălare, şi-a făcut o cameră la mansardă, unde poate vorbi cu Eminescu cu Vodă-Cuza pământeanul, şi unde poate să lăcrimeze nevăzut de noi, cei mici. Să lăcrimeze pentru toate nedreptăţile pe care le-au comis miniştri, cancelari sau regi, impuşi nouă de nişte politicieni trecători. Nu l-am văzut pe domnul profesor să lăcrimeze niciodată în faţa noastră şi nici nu aş dori să-l văd. Un asemenea dascăl, literat şi critic, nu se poate înmuia în faţa unora ca noi. Domnia sa spune că nu va lăcrima nici acolo, sus, după marea trecere, şi asta din cauza atâtor rele ce se petrec şi s-au petrecut pe: „un picior de plai… o gură de rai”! Fără să mă gândesc cu rău la stăpânul absolut, totuşi, de multe ori, mă gândesc că poate era mai bine să nu fi fost la noi chiar „o gură de rai”. Prea mulţi hoţi şi profitori s-au strâns şi se mai strâng la supt din lapte şi miere.

Cireşul de pe strada Mihail Sebastian face nişte fructe deosebite. Am fost odată, împreună cu George, în vizită la domnul profesor, şi am fost serviţi într-o farfurie cu cireşe mari cât castanele. Mari şi atât de gustoase! Şi am mai fost serviţi cu vorbă bună şi înţeleaptă. Între timp am mai fost de multe ori, în casa de pe strada Mihail Sebastian, şi, după ce sunam la sonerie, privirile îmi erau atrase de cireşul de lângă gard. Pornit din pământul din care cu toţii pornim şi hrănit de soarele şi ploaia care ne hrăneşte pe toţi deopotrivă, pomul cireş de pe strada Mihail Sebastian are o formă deosebită. Trunchiul puternic se desparte în două ramuri groase care urcă drepte până deasupra casei. Exact ca un V de la victorie, aşa cum arătau, nu demult, cu degetele cei ce credeau în victorie. Însăşi cireşul este o victorie prin vigoare, frumuseţe şi, desigur, prin fructele pe care le dăruieşte. Vecinul de curte al cireşului, profesorul Vasile Rusu, este şi domnia sa o altă victorie! O victorie în lupta cu timpul, cu viaţa şi cu creaţia. Pe lângă faptul că a scris multe cărţi, nici nu le ştiu exact numărul, şi-a dedicat viaţa filologiei. Peste tot, în creaţia şi sufletul domniei sale, sălăşluieşte…Eminescu. Asta nu înseamnă că familia a fost dată la o parte! Ca şi vecinul cireş, profesorul Rusu s-a desprins din trunchi în aceleaşi două ramuri viguroase: o ramură, familia pământească, soţia şi doi copii reuşiţi, iar cealaltă, ramura zbuciumată a aranjării literelor. Amândouă ramurile la fel de drepte şi viguroase ca şi ale vecinului cireş. De fapt dacă stau să mă gândesc bine în acea curte de pe strada Mihail Sebastian sunt doi vecini la fel de roditori, numai că fiecare dă rodul pentru care a fost menit.

Dacă treci pe strada Mihail Sebastian, la nici 100 de metri, către parc, pe partea stângă, sunt doi cireşi…

Liviu Jianu

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de bogat,
Nu pentru cât pe lume-ai făcut bine,
Şi nici, cuminte, câte ai răbdat?

Sunt sate unde Moşul nu mai vine,
Periferii în care e uitat,
Desculţi la care n-a adus botine,
Copii pe care nu i-a sărutat?

Şi câte nu-s anapoda pe lume,
Ce daruri aşteptăm şi nu-s de noi,
Ce Moşi Crăciuni scriu opere postume
Din ce-am primi, de nu am fi fost goi?

Cum vin cu sănii, Moşii-n supermarket,
Cum renii-n galantare au sălaş,
Cum Moş Crăciun e-un bussines şi un target
De financiare boom-uri, la oraş

Şi cum nu vine el prin mahalale,
Prin bojdeuci, colibe, ori bordeie,
Cum n-au valoare nişte inimi goale
În Crăciuniada Lumii epopee -

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de părinte,
Să ai copiii lumii toţi, în minte,
Ca şi cum toţi, s-ar fi născut din tine?

Mai vine Moşul ? Cine să mai ştie?
Şi poate că vei creşte într-o zi
În care ca un Moş vei împărţi
Doar la copiii tăi, o bucurie?

Iar ca să uiţi pe-acei, sperând, copii,
Ce-aşteaptă şi nimic nu vor primi,

Vei face daruri surdo-mute poezii?

6 decembrie 2007

 Anişoara Iordache

Hebe coboară privirea în adâncul tristeţii.
clipele gonesc nebune pe ecranul rotund al timpului.
ore trăitoare,
minute strâmtorate de cingătoarea mersului pe loc,
secunde săltăreţe în hora vieţii.
multe dintre ele au cunoscut îmbrăţişările purtătorilor de seceră şi ale purtătorilor de ciocan.
zeiţa
picură uitarea în pocalul zeilor.

*

steaua desprinsă din coada şarpelui
alunecă molatică
pe arce de armonii de tăcere.
o dorinţă,
o dorinţă
ne cere să spunem.

*

spălându-se pe ochi cu praful din clepsidră,
balerina
aşteaptă semnalul alămurilor,
să fie cucerită,
devastată
linşată
de muzică.

*

fără să întoarcă capul spre trupurile frumoaselor muritoare,
căutătorii de aur
cern din hrisoave
evuri de umbră şi răcoare.

*
pe scara de serviciu a cazinoului,
valuri de măşti
se îndreaptă spre ultimul vad al copilăriei.
aici,
neîntinaţii de şovăielnice pofte
dau
RESTART
jocului.
îngenunchează cu adânc respect în faţa atletului Domnului;
au curajul să întoarcă spre soare viitorul.

Laurian Lodoabă

Câteodată ziua următoare
vine mai greu
decât cele puse pe seama întunericului -

de teamă să nu curgă
în vâltoare…

(Din volumul “La marginea cerului”, Ed.Anthropos Timişoara, 2005)

În data de 14 decembrie 2007, ora 16,
sunteţi invitaţi în capitala culturală europeană 
SIBIU
la o triplă lansare de carte
care va avea loc la magazinul “ANTIK” din Piaţa Mică.

Cărţile prezentate vor fi:

“Sună şi-ţi va răspunde Hortensia” – nuvelă de Ioan Crişan

“Şarpele casei” – proză de George Arhip

“Trandafiri albi pe cer” – poezii de Ioan D. Goia