Arhivă pentru ‘Cenaclu-atelier’

O singurǎ clipǎ, azi îmi bântuie existența…În memoria acestei întâmplǎri care a reprezentat primul zbor, prima îmbrǎțişare prin care Agape a pǎtruns în mine, sufletul depunde astǎzi un sǎrut peste aceste versuri.. Zâmbiți!! Zâmbetul vostru reprezintǎ mulțumirea deplinǎ…
Agape…

Tu l-ai aprins pe Soare şi l-ai fǎcut sǎ ardǎ,
Iar cu un singur sǎrut, pe mine m-ai vrǎjit!

Valurile mǎrii le-ai îmblânzit cu-o mângâiere,
Iar sufletul meu cu dragoste tu l-ai cuprins.

Luna strǎlucea prin ochii tǎi albaştri,
Iar inima mea, nu mai pentru tine bǎtea.

Buzele tale mi-au fost de-atâtea ori leac,
Dar astǎzi boala ma cuprinde şi nu mai pot scǎpa..

Te-am pierdut, dulcea mea amintire
Şi nu mai ştiu dacǎ vreodatǎ te voi regǎsi.

Umbra trupului tǎu nu se mai aratǎ,
Acum clipele-s reci şi sufletul mi-l-ngheațǎ.

Lumea a devenit strǎinǎ, de când tu ai plecat,

Visez sǎ mai sǎrut mǎcar o datǎ, buzele dulci,
Sǎ mai cuprind în îmbrǎțişǎri, trupul tǎu de luminǎ.

Soarele dispare printre norii de cenuşǎ,
Noaptea eternǎ, se aproprie galopând!!

Închid ochii, nu mai pot suporta durerea infinitǎ
Ce-mi strǎbate întregul suflet, cǎci tu nu eşti lângǎ mine.

Spun cerului un ultim te iubesc şi-l rog în tainǎ
Sǎ trimitǎ sǎrutul meu spre buzele tale fierbinți…

Pentru cea din urmǎ oarǎ…

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Acolo unde doar sufletul meu a ajuns, doar inima mea a vorbit…

-Atotcreatorule, sufletu-mi plânge !O durere îmi apasǎ întreaga inimǎ. Ştiu cǎ nu-s decât o ființǎ ca oricare alta. Cele douǎ aripi care s-au nǎscut din adâncul inimii mele m-au ajutat sǎ ajung aici. Am venit la tine, cǎci tu eşti singurul care mǎ poate ajuta.

-Aripile tale te vor ajuta sǎ ajungi oriunde vei dori. Spune-mi ce te nǎcǎjeşte. Spune-mi ce îți ucide în aceste momente sufletul.

-O, preabunul meu creator, cel care eşti stǎpân peste întreaga lume, într-o zi am pornit în cǎutare ta. Am început o cǎlǎtorie lungǎ. Am explorat lumea din jur, pentru a înțelege cine sunt.Dar, într-o anume zi, în fața mea a apǎrut un înger bolnav. Rǎmǎsese fǎrǎ o aripǎ şi nu se mai putea înǎlța. Era o ființǎ cutremuratoare, ai cǎrui ochi mistuiau sufletul aceluia care-i priveau. Nu mi-a vorbit. Am trecut mai departe şi nici azi nu ştiu de ce acel înger a rǎmas fǎrǎ o aripǎ. Azi nu ştiu unde este, dar sunt convins cǎ Tu ştii. Doresc sǎ-l ajut, chiar dacǎ nu ştiu cine este. În ochii lui, pe care i-am privit timp de o secundǎ, am simțit o puternicǎ dorințǎ de a zâmbi. Ia-mi aripa dreaptǎ şi dǎi-o lui. El îşi doreşte mai mult ca mine sǎ zboare.

Nu îmi doresc sǎ te rețin prea mult timp, de aceea te voi ruga sǎ-mi iei şi aripa stângǎ. Înainte de a ajunge aici, în împǎrǎția ta, am întâlnit o creaturǎ cǎzǎtoare. Şi ei îi lipsea o aripǎ. Aceastǎ ființǎ m-a înspǎimântat, deoarece nu reuşea sǎ evite acea cǎdere în gol. Cum prea bine ştii, fǎrǎ o aripǎ, viața nu mai poate exista. Fǎrǎ o aripǎ, nimeni nu poate zbura. Nu ştiu dacǎ aceste ființe ți-au greşit, sau ți-au încǎlcat poruncile.Te rog însǎ sǎ le ierți pǎcatele. Renunț de bunǎ voie la aceste aripi pentru a le ajuta. Aceste ființe îşi doreau sǎ zboare, mai mult decât mine..

Ia-mi aripile şi fǎ-mǎ om..Ia-mi posibilitatea de a explora înǎlțimile, chiar de voi deveni o furnicǎ în ochii tǎi, aş fi foarte fericit dacǎ aş ştii cǎ acele ființe, pe care ştiu cǎ nu le-am întâlnit întâmplǎtor şi-ar recǎpǎta puterea de a zbura, pentru cǎ atunci m-aş simți împlinit.

-Apreciez, dar nu îți voi lua aripile pentru cǎ ele îți aparțin ție şi doar pentru tine se vor zbate. Ele vor trǎi prin tine, pentru cǎ tu le meriți.Nu ştiu dacǎ cunoşti povestea acestor ființe pe care le-ai întâlnit: Un înger şi un demon…Dar pentru fiecare existǎ iertare.Aripa care le lipseşte va reapǎrea doar în momentul când dorința lor va fi atât de puternicǎ, astfel încât legile naturii sǎ fie îmblânzite. Nu renunța la aripile tale! Fii sigur cǎ în momentul când aceste ființe despre care-mi vorbeşti vor merita împlinirea visului, totul va fi posibil.

Acum, învațǎ de la fiecare faptul cǎ aripa este ceva de neprețuit, probabil azi nu vei înțelege frumusețea zborului, dar dacǎ într-o zi vei fi în situația lor, vei înțelege cât de importante îți sunt aripile. Învațǎ, cǎci de aceea ai întâlnit ființe care şi-au pierdut aripa.Nu ai vǎzut în ochii lor puterea de a zbura, ai vǎzut, ca într-o oglindǎ, puterea ta de a ajuta, care ți-a inundat sufletul.

-Chiar dacǎ aş ştii cǎ nu voi mai zbura vreodatǎ, chiar dacǎ aş ştii cǎ prin acest vis ceva din mine ar pieri, renunț azi, pentru totdeauna, la aceste aripi. Ele s-au nǎscut din mine, dintr-o dorințǎ profund; poate cǎ într-o altǎ zi aceastǎ dorințǎ va renaşte în sufletul meu şi o altǎ pereche de aripi le va lua locul. Înainte de a pleca, te-aş ruga sǎ ții cont de dorințele mele: Aripa dreaptǎ pentru înger, aripa stângǎ pentru demon. Bine pentru bine, bine pentru rǎu…Pentru cǎ numai cu bunǎtate voi servi orice ființǎ pe care o voi întâlni în drumul existenței mele.

Sunt creaturi ca şi mine, nu sunt eu mai presus sau mai prejos decât ele..

Am plecat fǎrǎ a spune un alt cuvant. Pe drum am zǎrit un înger şi un demon zburând deasupra capului meu. Şi in acel moment, inima mea a început sǎ zâmbeascǎ. În urmǎtoarea clipǎ, am devenit un om…

În ochii tǎi,o altǎ lume se aratǎ
Gǎsesc aici, atâta bucurie..
Din grǎdina propriului tǎu suflet
Un buchet de zâmbete am cules..
Cetatea sfânta e inimǎ curatǎ
Iar poarta se deschide chiar la prima şoaptǎ.
Aici, la focul nemuririi, adorm cât pentru o veşnicie,
E atât de cald aici la tine şi nu aş mai pleca…
Aud cuvântul tǎu, care cutreierǎ întreaga lume
Eu îți rǎspund, dar e-n zadar, cǎci nu poți auzi,
Cuvântul ce se piere în abis..
Sunt în lumea ta, unde îmi eşti zeițǎ şi stǎpânǎ,
E-o lume însǎ minunatǎ, e-o lume mult visatǎ…
M-asez pe iarbǎ şi sufletul ca jertfǎ ți-l aduc
Cu ochii-nlǎcrimați, cu un suspin adânc,
O lacrimǎ-mi strǎpunge întregul trup
Când inima ta tunǎ şi lumea îmi dispare..
O suferințǎ poate neştiutǎ,o linişte supremǎ,
Cǎci nu mai ştiu dacǎ-am visat sau chiar s-a întâmplat!
A fost, timp de o clipǎ, o nouǎ existențǎ,
În care inima mi-a fost invadatǎ de fericire,
Iar la final, plecarea-i dureroasǎ.

Am iubit, am trǎit şi apoi, am murit,
Însǎ nimic din toate acestea nu regret,
În lumea visurilor tale, am fost şi eu prezent,
Mi-ai fost pǎmântul, dar şi cerul cel abastru,
Un trandafir de aur, în inimǎ îl port,
E sensul vieții mele, acela de-a iubi..
L-am luat din lumea ta şi-l voi pǎstra mereu,
Simbol al prieteniei, simbol al amintirii..
Chiar dacǎ spinii lui, provoacǎ rǎni adânci,
Chiar dacǎ tǎcerea ta, adesea mǎ-nfioarǎ,
Gǎsesc un zâmbet rǎtǎcit şi ştiu cǎ-ți aparține..
Simt un fior în suflet când tu eşti supǎratǎ,
Tu, Gabyka, porți lumea întreagǎ în suflet,
Când tu eşti supǎratǎ şi ea este rǎnitǎ..
Când tu zâmbeşti, un trandafir rǎsare,
Când însǎ, tristețea te cuprinde,
Privesc în jur cum lumea începe sǎ disparǎ..

––––––––––––––––––––––––––––––––––

Nu-i niciodatǎ târziu sǎ deschizi ochii,
Poți observa soarele de pe cerul nesfârşit..
Lasǎ-l sǎ pǎtrundǎ în tine cu raze fierbinți
Sǎ-ți vindece tristețea dureroasǎ…
Amintirile triste şi reci,vor fi fǎcute scrum
Un zâmbet e de ajuns ca sǎ alungi singurǎtatea..
Ochii tǎi vorbesc, atunci când mǎ privesc
Când pentru prima datǎ te-ntâlnesc..
Talent ascuns, ce vrea sǎ izbucneascǎ, prin vers
Un suflet ai şi lasǎ-l sǎ trǎiascǎ..
Nu vreau tristețe pe chipul tǎu ca de copil
Cǎci azi, dragă Ancuța, e dimineață..
Un soare nou rǎsǎre-n viața ta,
Clipele reci sunt doar o amintire..
Sufletul învațǎ taina de a zbura
Spre Fǎt-Frumosul-Soare!
Ancuța, zâmbeşte, nu fii tristǎ
Şi lasǎ-ți frumusețea sǎ sclipeascǎ.
Un înger prǎbuşit, rǎpus de o durere neştiutǎ,
Dar astea-s amintiri, Ancuța s-a schimbat..

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Iatǎ cǎ timpul a trecut,
Dupǎ ce a cernut peste noi diferite sentimente
Dupa ce soarele ne-a încins inimile,
Dupa ce ploaia ne-a purificat sufletele!
Iatǎ cǎ suntem astǎzi departe..
Departe unul de celǎlalt,
Nu ştiu unde eşti şi nici ce mai faci!
Nu ştiu dacǎ ți-e bine, dacǎ vorbeşti sau taci,
Nu îți mai aud inima aşa cum ți-o auzeam înainte…
Chipul tǎu se pierde prin gândurile mele,
Mirosul acelei cǎpşuni se rǎtǎceşte şi el
Cǎci nu ai dorit, sau poate nu ai putut,
Sǎ mi-aduci o capşunǎ…
Nu ştiu ce va fi, nu ştiu dacǎ,
Atunci când vei mai mânca vreo cǎpşunǎ,
Vreodatǎ, te vei gândi la mine..

Soarele azi strǎluceşte, dar parcǎ nu şi pentru mine,
Timpul trece nepǎsǎtor, dar şi el m-a uitat..
Nimic nu se întâmplǎ, cǎci totul a înghețat..
Bestiile s-au ascuns şi nu le mai zǎresc..
Totul a devenit amintire..
Cǎpşuna, bestiile şi tot ce a mai fost!
Dar te întreb, dacǎ mǎ mai auzi:
Mǎ mai cunoşti, mai ştii cine sunt?

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Muza pierdutǎ printre aminitiri
Scufundatǎ într-un somn adânc..
Inimǎ pierdutǎ la prima aventurǎ
Regret enorm acum, dar ştiu cǎ e târziu.
Zâmbet rănit din neglijențǎ,
Cuprins de lacrimi prea amare..
Portret zgâriat de propria umbrǎ
De ghearele unei iubiri nebune.
Cad picǎturi de sânge şi de lacrimi
Din trupul meu rǎpus de aminitiri.
Fantoma chipului tǎu, atât de blând
Mǎ-ngrozeşte astǎzi pe pǎmânt.
M-aşez pe propriul meu mormânt
Cu sufletul mâhnit de aceastǎ lume.
Închid ochii, ştiu cǎ n-o sǎ-i mai deschid
Adio, visul meu cel scurt.

†

~§~Tremurǎ-ntre foi cuvântul~§~

ψ

Cititul+scris=Viațǎ=Eternitate

Uneori,când citesc o carte,în fața mea,în memoria fiecǎrui gând se înfǎțişeazǎ imaginea clarǎ,nedeformatǎ a cuvintelor.Povestea mǎ cuprinde,fiecare literǎ mǎ îndrumǎ printr-un vis la acel loc unde se desfaşoarǎ întreaga acțiune.

Cititul este o artǎ,o legendǎ vie,pentru cei interesanți.Este ceva care ajutǎ la definirea celor din jurul nostru,dar mai ales descrie ceea ce se aflǎ în interiorul nostru..Asta numai atunci când cititul nu reprezintǎ un joc copilǎresc,sau ceva pe care suntem obligați sǎ-l facem.

Cititul este un fel de a trǎi..Stați liniştiți,nu respir cuvinte adunate pe hârtii…Dar totuşi,parcǎ atunci când citeşti,eşti cuprins de o senzație ciudatǎ,puțin euforicǎ.

Scrisul este pentru mine precum o oglindǎ.Oglinda de la un aparat de fotografiat..Stau în fața voastrǎ atunci când citiți ceea ce eu scriu.Sunteti fotografi,artişti sau amatori,care încearcǎ sǎ mǎ fotografieze.Nu este vorba de celebritate,uneori şi anonimii mai sunt fotografiați…Pentru cǎ opera,fotografia cuvintelor pe aceastǎ paginǎ sǎ arate impecabil trebuie ca între cel care scrie şi cel care citeşte trebuie sǎ existe o cooperare perfectǎ,care de obicei se realizeazǎ foarte greu..Nu e uşor sǎ înțelegi ce gândeşte cineva.

Dragǎ cititorule,îți mulțumesc foarte mult fiindcǎ ai ales sǎ mǎ alegi în acest drum…

~ Inima-centrul creației eterne~
Când scriu doar inima transpirǎ..Doar ea se zbate încontinuu,pentru a reuşi sǎ creeze o operǎ nemaipomenitǎ.Totul pentru a produce mǎcar un zâmbet pe chipul cititorului..Inima aceasta pe care o port în sufletul meu este singurul motor care mǎ ajutǎ atunci când încerc sǎ scriu.Poate creația nu este întotdeauna o operǎ reuşitǎ.Nu regret niciodatǎ rodul acestei pasiuni..Pentru cǎ ştiu cǎ prin scris,inima mea vorbeşte..Prin cuvinte reuşesc sǎ-mi exprim sentimentele..Ştiu,poate cǎ ceea ce scriu nu este citit..Dar nu asta conteazǎ..Uneori vorbesc ca un nebun cu mine însumi.Nu ştiu,pare destul de ciudat..Dar asta este realitatea.Inima adesea suspinǎ..Atunci trebuie sǎ vindec rǎnile interioare.Şi toate astea,prin scris.Nu muncesc deloc atunci când scriu..Nu depun efort.

Doar inima se dedicǎ complet în aceastǎ activitate,pe care eu o consider mai degrabǎ o pasiune.
Nu sunt artisit,talent nu prea am.dar scrisul este visul meu în care trǎiesc..Poate chiar şi în lumea realǎ..Nu încetez niciodatǎ sǎ mǎ trezesc fǎrǎ a dǎrui un zâmbet.Doresc ca prin ceea ce fac,sau încerc sǎ fac,sǎ aduc fericire tuturor..
Poate nu de fiecare datǎ reuşesc.Dar în clipele,chiar dacǎ sunt cam rare,când cineva se bucurǎ atunci când cǎlǎtoreşte împreunǎ cu mine în acest vis,mǎ simt împlinit..Pentru cǎ atunci îmi dau seama cǎ ceea ce fac nu este în zadar

A scrie ceva este doar încercarea de a te juca.într-un fel,atunci când te lupți cu o paginǎ albǎ,pǎtrunzi într-o altǎ lume.Poveştile care s-au nǎscut ca urmare a câtorva momente de linişte profundǎ,sunt amintiri netrǎite pânǎ la începerea jocului.Orice vis devine o parte din propria ta viațǎ.Poate unul din cele mai magice momente ale scrisului sunt cele câteva clipe în care sufletul pǎtrunde în mǎrturisirile fiecǎrei fapte.În adâncul lor se aflǎ ochii tǎi,care vor rǎmâne veşnic deschişi.Fiecare sentiment ia forma unui cuvânt pe care îl arunci,poate în neştire în infinitul cuprins al operelor tale.El va încerca apoi sǎ pluteascǎ în gândurile fiecǎrui cititor.Jocul constǎ în a aduce cât mai multe zâmbete.

Dureazǎ o eternitate pânǎ ce reuşeşti sǎ visezi aşa cum ți-ai dori.Unul din cele mai grele fapte este curajul.Niciodatǎ nu trebuie sǎ te avânți fǎrǎ sǎ te laşi cuprins de sentimente.Nu-ți fie fricǎ,nu fi supǎrat dacǎ au trecut prea multe zile de la ultimul joc.Aşteaptǎ-ți în tǎcere rândul.Când vei auzi chemarea fie-ți întradevǎr teamǎ,fiindca aceastǎ chemare este menitǎ sǎ-ți mǎrturiseasca cele mai cumplite fapte.Sufletul tǎu vorbeşte,iar dacǎ îl vei înțelege greşit,te vei rǎtǎci în lumea aceasta.Dacǎ cuvintele ți se par strǎine,hrǎneşte-le cu dragoste.Crezi cǎ vor creşte singure?Of,dacǎ ar fi aşa,atunci toți scriitorii ar fi pe deplin multumiți.

Dar nu e deloc aşa.Acestui viciu trebuie sǎ-ți dedici întreaga viațǎ.

A citi este ceva poate înțeles greşit..Nu,noi nu citim o carte,o scriem cu propriile noastre gânduri.Noi scriem povestea,autorul cǎrții nu face decât sǎ ne punǎ întrebǎri,la care rǎspundem prin limajul sufletului.
Propia mea muzǎ este o ființǎ care nu citeşte ceea ce scriu.Pentru ea,totul este un coşmar.Singura forțǎ care ține scrisul în viațǎ,este iubirea.O iubesc atât de mult,încât fiecare cuvânt pe care îl scriu în clipele eterne ale vieții,tremurǎ.Fiecare cuvânt este o respirație profundǎ.În acele momente,sunt nemuritor,chiar dacǎ ea se aflǎ departe,chiar dacǎ nu mai vorbeşte cu mine,în mintea mea,în inima mea,este prezentǎ în fiecare clipǎ..
Pentru cei care se întreabǎ dacǎ scrisul este ceva special,dacǎ este o aptitudine,nu ştiu ce sǎ le rǎspund..Doar dacǎ vor cǎlǎtori singuri în aceastǎ lume,vor înțelege adevǎrul.Dar ştiți cum e,viața mea e adevǎrul meu,viața voastrǎ e adevǎrul vostru.Iertați-mi greşelile.Urmele gândurilor mele,sunt aici,pe aceste pagini. Dar timpul este vântul care le va rǎspândi,dupǎ propria dorințǎ..

În închiere,mǎrturisesc cǎ îîntotderauna am considerat scrisul un vis.Am încercat sǎ învǎț cuvintele sǎ zboare,sǎ pǎtrundǎ în inima fiecǎrui cititor.Au fost nenumarate acele momente când am hotǎrât sǎ încetez. Dar,nu am reuşit.Scrisul este o lume în care totul e aşa cum ți-ai dori.Poate nu este o lume realǎ,dar atâta timp cât fructele cuvintelor îmi vor hrǎni sufletul,voi rǎmâne mereu cǎlǎtor pe tǎrâmul cuvintelor.

La izvorul ideilor vor poposi mereu,pentru a-mi împrospǎta sufletul.

În speranța cǎ ziua aceasta va aduce bucurie în sufletele voastre, trimit cǎtre înaltul cerului dorința de a fi mereu împreunǎ.

Poate nu credeți,dar cuvintele ne leagǎ fiecare inimǎ.

Vǎ mulțumesc,dar sǎ nu ne trezim totuşi,din acest vis.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

§ 14 mai 2010, numitǎ om, dar în acelaşi timp, atât de specialǎ, inima mea tremurǎ în fața ta.Am gǎsit ceva, care mǎ atrage la tine.Dǎ-mi permisiunea ca prin dragoste purǎ sǎ explorez întreg sufletul tǎu..țǎ~ǎrǎ sǎ-mi dau seama.Soarele strǎlucea pentru prima datǎ cu adevǎrat.Dincolo de acea perdea de nori,o razǎ sensibilǎ de foc strǎbǎtea întreg infinitul.E atât de tânǎrǎ, iar zâmbetul ei îți lumineazǎ viața.Ştie cǎ-mi place de ea,dar sincer,cred cǎ nu putem fi decât prieteni.ǎ, ce ar vedea la mine? Exista atâția oameni cu care ar putea fi, aşa cǎ nu îmi fac prea multe speranțe.Scriu astǎzi cu speranța cǎ ea sǎ citeascǎ aceste mǎrturisiri în ziua când eu nu voi mai fi.Doresc ca aceste cuvinte sǎ trǎiascǎ dupǎ moartea mea.Domnişoara G este o poveste şi trebuie privitǎ ca atare. Acest personaj ascunde personalitatea puternicǎ a ființei de care m-am îndrǎgostit..
Ceea ce urmeazǎ a fi scris este încercarea de a descrie ce e frumos în aceastǎ fǎpturǎ. Asemenea unui fluture, zâmbetul ei e de o frumusețe rarǎ. Îmi doresc ca ea sǎ nu fie niciodatǎ supǎratǎ pe mine.Scriu astǎzi pentru ea. Pentrru cǎ frumusețea ei meritǎ prezentatǎ..
Draga mea G…ǎ-amiazǎ…G ~ 14 mai 2010
Prima razǎ de foc mi-a strǎpuns inima încǎ din prima secundǎ când am întâlnit-o. A fost un moment prin care parcǎ viața a renǎscut. Zâmbea, aşa cum fǎcea de fiecare datǎ.Niciodatǎ nu am mai întâlnit o asemenea fǎpturǎ.Nu ştiu sǎ mǎ comport cu ea.E ceea ce-ți doreşti cel mai mult, dar şi ceea ce niciodatǎ nu vei reuşi sǎ cucereşti.Ea e menitǎ sǎ aducǎ bucurie, dar uneori, îmi doresc sǎ o pot face sǎ zâmbeascǎ. ǎşia ei îmi transmite dorința de a fi mai bun. În preajma ei mǎ simt minunat.Nu vreau sǎ o rǎnesc, cǎci într-un fel țin la ea.Cel mai ciudat, e faptul cǎ rǎsare mereu la miezul zilei.Trebuie sǎ o aştept vreo 6 ore pentru a o vedea doar pentru câteva minute.Dar acele minute petrecute în preajma ei sunt ceea ce-mi trebuie.O simt venind şi de acceea cuvintele par sǎ nu-şi gǎseascǎ locul potrivit.ǎsunǎ puternic.O consider o prietenǎ, pentru cǎ ea este aceea care vindecǎ orice ranǎ.Când o vǎd, uit de orice problemǎ. M-am tot gândit..Vreau sǎ o cunosc mai bine.Mǎ fascineazǎ aceastǎ fațǎ.Simt cǎ ascunde ceva foarte important.Frumusețea ei, zâmbetul acela care te înnebuneşte complet, sigur trebuie explorat.Soarele rǎsare mereu.Îți aduce cǎldurǎ, iubire şi multǎ înțelegre.În preajma ei, simt cǎ trǎiesc cu adevǎrat…

Entitate banal

~Prefa

Totul a început f

Ea e frumoas

~Soarele de dup

Ging

Inima mea r

§~Draga mea G~ 15 mai 2010
Unde ai fi, nu am habar..Nu ştiu dacǎ eşti tristǎ sau fericitǎ.Totuşi, îmi imaginez cǎ în aceste momente tu zâmbeşti.Îți stǎ atât de bine când eşti fericitǎ.Frumusețea ta e o piatrǎ prețioasǎ.
Azi scriu pentru a-mi cere iertare.Am vrut sǎ scriu despre tine.Dar nu am reuşit.E atât de greu.Cuvintele nu se potrivesc…Pier în fața ta.Eşti poate prea frumoasǎ…
Nu ştiu cum sǎ explic…Dar eşti cu totul specialǎ.Am iubit douǎ persoane înainte de a te cunoaşte şi nu puteam trǎi fǎrǎ ele.Când eram departe de ele, parcǎ mǎ îndreptam spre o moarte sigurǎ.Dar tu ai o calitate.Zâmbetul acela, cu care mǎ întâmpini de fiecare datǎ mǎ ajutǎ sǎ visez şi acum, când tu eşti departe.Atât pentru azi.Poate şi pentru mâine. Țin la tine şi te respect..Nu pot sǎ scriu despre tine.Pentru cǎ ar ieşi o tentativǎ nereuşitǎ.Nimic nu te poate egala..Hai sǎ fim prieteni..

§~☼~§ǎ persoanǎ..Unde toate drumurile mǎ aduc numai lângǎ tine, indiferent dacǎ doresc sǎ mǎ apropii sau sǎ mǎ depǎrtez de tine.Toate visurile sunt despre tine.ǎ rǎmân orb, deoarece atunci aş fi convins cǎ nu voi mai putea niciodatǎ sǎ te vǎd.Imagina ta, de femeie mereu frumoasǎ, îmi produce numai durere.Deoarece conştientizez cǎ niciodatǎ nu voi fi lângǎ tine.Uneori, îmi doresc sǎ rǎmân surd, dar oare, atunci îți voi mai auzi glasul?Probabil cǎ nu, dar nu te voi uita..Dacǎ, cine stie, voi muri, vei fi în siguranțǎ.Cǎci, în sângele meu existǎ acel instinct.Buzele tale trezesc amintiri de neuitat.Le vreau, deşi ştiu cǎ nu voi reuşi niciodatǎ sǎ le ating. Nu ştiu ce este mai bine, dar ştiu cǎ prezența mea lângǎ tine nu este posibilǎ…

O, lume, acest univers prezent într-o singur

Uneori, îmi doresc s

––––––––––––––––––––––––––––––––-

~Inima mea cântǎ, iar sufletul zâmbeşte pentru o clipǎ rarǎ, îți spun cǎ te iubesc.~

~Mǎ preling peste întreaga viațǎ cu un sǎrut fierbinte~

~Doresc sǎ te sǎrut, prin focul nebunie sǎ renunțǎm la haine şi la copilarie..~

~Sǎ-ți vǎd frumos trup, sǎ-l mângai neîncetat sǎ te-mbrǎțişez cu dor, iubirea mea..~

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

E cerul plin de stele,
dar astǎzi pe pǎmânt
în ochii mei tu-mi eşti luminǎ..Te vǎd zâmbind, cum rareori o faci,
te vreau în inima aceasta, sǎ nu fi o strǎinǎ.

La trupul tǎu privesc ca la o icoanǎ
şi-aş vrea sǎ te sǎrut, sǎ-mi te-nchin pe viațǎ…Pǎtrunzi în mine c-un fior
îmi fulgeri inima de dor,
mǎ arzi în continuare cu acest joc
în care,mereu mi te prefaci. Îmi spui cuvinte blânde,
iar inima răsunǎ!

Îmi spui cǎ-ți plac la nebunie,
dar ştiu cǎ tu nu mǎ mai placi.
cǎci tu ți-ai dǎruit întreaga inimioarǎ
la alt barbat, pe care l-ai vǎzut odinioarǎ.Tu taci! Nu plângi în fața mea…Eu astǎzi plec,
cǎci inima ta-i de gheațǎ;
eu soare nu-s şi dorul nu-l topesc. Ascultǎ-mi inima cum plânge,
ascultǎ cum suspinǎ orice gând.Hai, vino acum la mine…Dar nu,
tu vei pleca departe şi nu te vei întoarce.

Inima ta nicicând nu mǎ va plăcea.
Iar ochii tǎi, de azi nu vor mai privi spre mine. Voi deveni un strǎin, pe care-l ocoleşti in viațǎ.
tu eşti mereu aceeaşi. Durerea mǎ cuprinde
şi plâng neîncetat..Frumoase forme îmi danseazǎ,
tu, prea frumoasǎ fatǎ!

Of, de ce te mai iubesc…