Prunc din alb și negru

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––

Vreau să vă povestesc despre cum a fost la o lansare de carte; am mai încercat de câteva ori textul acesta și am tot șters… nu mă regăseam în el, limbajul nu era al meu, era o compilație între cele auzite și cele citite despre evenimente de acest gen. O încercare literară, proiecție în situația romantică sau tragică pe care nu am trăit-o, personajele o trăiesc, iar eu aș putea să mă confund cu ele. Literatura narativă, melodramatică nu este neapărat mare, ci doar ușor de citit prin faptul că simulează identificări, iar aceasta nu este unica rațiune a actului de a citi, cu toate că este una majoră, ci aceea că eu, cititor, constat sau descopăr asemănări prin lecturare, cu personajele cu care m-aș putea confunda vreodată. Romantism sau tragism pe care nu le-am trăit.

 Incertitudinile, deruta, angoasa, înstrăinarea,  îşi găsesc atunci sprijin şi vindecare în reamintirea sau recitirea unor opere literare. Literatura este un suport, imbold pentru viaţă. Mai preţios este însă faptul că eu însumi, confruntat cu împrejurări excepţionale, îmi amintesc de lecturile de altădată.

Ajunși la „Mall Deva”, împreună cu Ileana Lucia Floran am urcat la etajul la care gazda noastră, scriitorul Bogdan Adrian Toma, cu concursul „Editurii CĂLĂUZA v.b.”, au pus la cale lansarea romanului „Natură moartă cu înger”, volum al aceluiași autor. De la început sala de conferințe de la Deva Mall a fost aproape  plină de oameni curioși. Aici simt nevoia unei paranteze, deoarece la astfel de manifestări văd mereu aceleași săli ale unor case de cultură ce seamănă tot mai mult cu un cavou, unele ajunse la propriu capele mortuare, altele figurativ, fațade vechi ce dau un aer de maiestuozitate, cu interioare ce te fac să fugi. De data aceasta a fost altfel, propice locul ales pentru o lansare de carte.

A început cu prezentarea. Vorbitorii (Mariana Pândaru–Bârgău și Muguraș Maria Petrescu) au încercat să facă auditoriul să cumpere povestea lui Bogdan Adrian Toma și nu numai să o cumpere dar să o și citească. Se pare că există un număr destul de mare de oameni care  au fost de acord cu aceasta alegere. Eu zic că nu    s-au pripit în judecată. De ce zic asta? Deoarece acest autor nu a fost ales pentru muzica pe care o face, a fost ales pentru povestea pe care el singur și-a scris-o. Chiar dacă, în continuare, nu sunt fan al cuvintelor triviale, am citit cartea și mi-a lăsat aceeași senzație pe care cei ce au prezentat-o  voiau să o transmită. Omul acesta a muncit enorm pentru a ajunge unde este acum. Are o misiune de îndeplinit și de atunci numai asta face. Cartea mi-a reconfirmat teoria despre vise. Dacă ai unul, trebuie să muncești zi și noapte pentru el. Nu poți să te culci pe o ureche și să aștepți să se întâmple. Acum mai pun la colecție o poveste din care învăț că se poate. Citește  cartea și spune-mi că nu apreciezi determinarea ei. S-ar putea să nu te cred.

Aseară am mai aflat niște lucruri chiar faine despre un autor. Unul dintre ele este acela că, deși trăiește în U.S.A. el scrie românește nu știe de ce aleg oamenii aceia să facă asta, dar uite că se întâmplă. Înseamnă că este ceva pe acolo, ceva mai mult decât nevoia de a mânca. Discuția s-a îndreptat în direcția celor care vor să facă ceva. Bogdan Adrian Toma ne-a spus două lucruri care mi-au plăcut. Dacă vrei să faci, fă-o. Dar este absolut vital să ai un concept. Și partea frumoasă la a face este că poți să îi spui așa oricărui lucru pe care îl faci.  A început să caute printre rafturile librăriilor și a înțeles superficialitatea lecturilor și a lectorului american. Așa că a dorit mai mult pentru a deveni bun la ceea ce face. Ideea principală este că dacă ai o pasiune, apucă-te și muncește. Nici nu îți dai seama câte lucruri apar pe parcurs la care nu te gândeai înainte. Cel mai important este să continui.                                                                                                                                                   

N-aș vrea ca această scriere să fie o declarație de dragoste din partea mea pentru o carte, așa că să trecem la ceva mai util. Nu refuz o poveste bine spusă. În plus, întotdeauna am avut o preocupare din a încerca să îi cunosc mai de aproape pe cei care îi văd doar de la distanță. Faptul că există o disproporţie între mine şi erou, că eu sunt un om oarecare, iar el o lumină, un meteor, nu are importanţă în identificare. Eroul tocmai la asta serveşte: oricine se poate identifica cu el. Formulările, mai lungi sau mai scurte ale literaturii ne pot da de gândit.

„A trăi nu-i o nimica toată.“

Acest articol a fost publicat în numărul 61

Lăsaţi un răspuns