Oana-Daniela Ungureanu

Astăzi văd viaţa. Astăzi, pentru prima oară ştiu că sunt vie. Aici, în universul meu, nimeni nu ştie că exist!  Doar eu sunt, eu şi gândurile mele. Sunt foarte mică, dar voi evolua. Voi învăţa să scriu versuri pe frunzele copacilor, să cânt pe undele vântului sau să citesc prin cerul înstelat.

Voi iubi! Ştiu încă de pe acum ce este iubirea. Un eu şi-un el, căci eu sunt o ea. Dar oare ştiu când să iubesc? Sau ştiu dacă atunci când zic că iubesc chiar iubesc? Oare este ceea ce cred eu că este, iubirea?

Dar ce cred eu că este?

Iubirea …Atâţia scriitori îmi vin în minte, atătea definiţii am auzit … Şi totuşi iubirea nu e un cuvânt.  Sunt mii de cuvine : prietenie, dragoste, lacrimi, priviri, voci, gânduri, atingere … Iubirea e un întreg!

Din iubire te-ai născut ( fie ea doar o atracţie sexuala şi tu un accident, fie ea o iubire între doi oameni capabili să întreţină o familie). Te-ai născut din femeie. Ştii ce e femeia? Acel Dumnezeu a creat-o. Acel care a creat şi bărbatul.

De ce a creat femeia? Pentru că nu era mulţumit de bărbat. Un bărbat nu poate fi niciodată femeie ( nu mă refer la travestiţi). O femeie este “muzica rătăcită în carne”, cum spune  Emil Cioran. Un trup firav, dar cu un caracter puternic, un suflet cald, o voce, o armonie a Universului… Femeia este o fiinţă cu sufletul mare. Ea are sufletul atât de mare, încât la naştere, la producerea minunii, poate să-şi de-a o parte din el copilului. O femeie are inima precum o agendă… Te cunoaşte, te reţine, te fotografiază şi nu te uită niciodată. În inima femeii intră aproape oricine. Odată, un om mi-a zis : “Eu nu pot să stau în inima ta, e prea mare înghesuială. Când am intrat credeam că voi fi singurul, dar acolo nu numai că mi-am întâlnit prietenii, dar şi duşmanii”. Oare puteam eu să-l contrazic? Nu … de ce să minţim când iubim pe cineva? Iubeşti? Arată! Ţipă pentru iubirea ta!

Când sunt singură în cameră, în liniştea serii cu o carte în mână… Trebuie să fac un pic de zgomot… un ţipăt, un poc-poc, ceva. Nu că aş fi nebună, doar pentru a-mi dovedi mie că exist. Uneori nu sunt sigură pe existenţa mea şi am nevoie de dovezi, aşa este şi în iubire. Cum iubeşti fără dovezi? Cum aş putea să te cred că mă iubeşti? Arată!

Femeia este templul unde se produce iubirea.

Bărbatul e cel ce venereaza acest templu. Bărbatul vrea doar să muşte din carnea de pe portativ. El se agaţă disperat de nota sol, încercând să obţină un La şi când crede câ ajunge la Si, uneori cade la Do.

Primul Do, prima nota e URA. Aici sunt multe de zis, uneori poţi să urăşti persoana în întregime, alteori doar pentru că foloseşte un anume cuvânt, un anume parfum sau un caracter infect (fac referire la ceea ce ai tu în plan şi ceea ce ai întâlnit; exemplu acest proverb: Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg).

Re e ceea ce numim noi azi ACCEPTAREA. Vezi pe cineva pe stradă şi întâmplător subconştientul îţi trasmite o idee: “Aş putea să-l cunosc mai bine pe omul acesta”, cu toate că nu faci nimic pentru a finaliza ideea.

Mi este simplul SALUT, care cuprinde multe laturi, lungimi, colţuri… E un manual întreg de gesturi. Şi când te gândeşti că cele mai folosite replici sunt chiar simplul “Salut !” sau “Bună!”…

Fa este mult mai complexă. Ea reprezinta PRIETENIA. Este acel sentiment care te face să renunţi la tine pentru altcineva. Ai nevoie de persoane inteligente ca să alimentezi această legătură. Aşa cum enumera Howard Gardner cele 8 categorii de bazaăale inteligenţei, prietenia are nevoie de ultimele 2, si anume: înţelegerea unic-interpersonală şi empatia către ceilalţi (să ai abilitatea de a te pune în locul celuilalt; ca să te poţi numi inteligent, trebuie mai întâi să înţelegi ce nu-ţi convine, să poţi să alegi ce îţi convine) şi cunoaşterea sinelui unic-intrapersonal (ca să fii inteligent, înseamnă să te cunoşti; să îţi ştii limitele, defectele să ţi le poţi controla, cât şi să-ţi cunoşti mereu următoarea acţiune a subconştientului).

Sol este ceea ce numim ATRACŢIE. Cum noi vorbim de persoane, aici nu are ce cĂuta atracţia gravitaţională, ci doar  “magnetică”. Nu e vorba de fizică, e vorba de o ispită sau un farmec ce te face să îţi doreşti mereu ce nu ai (problema apare atunci când ai obţinut ceva şi nu îţi mai doreşti). Eu consider că am ales bine această notă, deoarece atracţia se consuma pe “sol” în pozitie orizontală (în cele mai multe cazuri) cu un rezultat, după posibilităţi, şi anume plăcerea.

La e o nota mai suspectă. Ea reprezintă ADMIRAŢIA. Aici ne încurcăm mulţi dintre noi, pentru că nu ne dăm seama ce admirăm la persoana respectivă. Întrebi pe cineva: “Ce îţi place la mine?” şi primeşti răspuns “Tot!”. Fii sigur că acel tot nu va fi niciodată plăcut în întregime.

Si. De nota asta ne ferim toţi, NEVOIA. Întâlneşti o persoană, de care prinzi drag şi pe care o asimilezi atât de bine încât devine un drog prezenţa ei, precum plăcerea care creează dependenţa.

Ultima nota de pe portativ este Do. Ea reprezintă IUBIREA. Nu am cum să explic, pentru că este o comoară şi fiecare iubeşte diferit şi simte diferit iubirea. Dacă am iubi identic, de ce ne mai considerăm unici? Cum ar fi ca femeia/bărbatul pe care o/îl iubeşti să iubească şi pe altcineva pentru că simte acelaşi stil de iubire? Cine îşi exprimă iubirea prin gesturi sau cuvinte nu iubeşte destul, iar cel ce iubeşte în tăcere, acela iubeşte profund şi adevărat.

Aici vroiam să ajung. De la ultimul DO până la primul e doar un pas = de la IUBIRE la URĂ e doar un pas !

Aş putea scrie romane despre iubire, dar la ce folos?

Mulţi nu sunt atât de indiscreţi, încât să citească cartea mea.

Dar eu sunt o indiscretă dovedită şi citesc pe ascuns cărţile altor scriitori.

Poate mă voi naşte a doua oară … poate voi iubi diferit … poate voi fi iubită diferit … Şi chiar dacă un punct nu poate termina mereu o propoziţie, acest citat cu siguranţă poate încheia această compoziţie : “Nu-i cereţi unei femei imposibilul. E capabila să vi-l dea”, cum spune Valeriu Butulescu.

2 comentarii la “Portativul iubirii”