Piaţa de duminică

Mariana Tănase

Tarabe ordonate mărginesc alei precise, măturate. Grămezi piramidale împung aerul. Vânzători cu şorţuri. Cumpărători diverşi, furnicar căutător de preţuri mici. Dar şi preţurile sunt aliniate precum tarabele. Fără mercurial. Pe principiul telefonului fără fir.
Ochesc o tarabă pe care se lăfăie un soi de roşii de culoare oranj. Sunt mari, inegale, pătate. Se vede treaba că au purtat lupte grele să răzbească la tarabă: aspectul lor prezintă denivelări, forme curioase. Suratele lor, perfect globulare, de mărimi diferite ca si preţurile, dar roşii la culoare, îşi schimbă urgent locul de pe tarabă in sacosă, poposind intermediar pe cântar. De-asupra, copertina verde, vede tot si pe toţi.
Printre picioarele cumpărătorilor câte un căţel în lesă însoţitor de stăpân, încaseaza câte-o călcătură sau un şut. Confraţii comunitari, cu teritoriu marcat, mârâie de sub tarabe. Câte un ţăran adevărat, producător autentic, venit întâmplator să-şi vândă plus-produsul său, îşi strigă marfa. Îi face o cântare-n toată regula:
- Ia fasoleaaaaaa! Ia fasolea-agăţătoare ! Proaspătă şi de vânzareeee!
Are preţul mai scăzut şi textura evident proaspătă !
Schimb urgent meniul şi înhaţ sacoşa plină de păstăi galbene şi grase peste care poposeşte trufaş o ditamai căpăţâna de usturoi, căreia i se prăvale peste un morman de verdeţuri ţepene şi aromitoare.
Mai ciupesc o frunză de pătrunjel, una de mărar şi îmi continui periplul. Îmi place la grămadă, că văd feţe, gesturi, ba şi-o horă…
Ce să fie, ce să fie ??

Mă apropii, mă strecor printre nişte bărbaţi, care, galanţi, îmi fac loc. La mijloc, evoluează câinele cel mare al pieţii în spinarea unei căţele, amândoi cu limba scoasă de atât efort. Bat paşi mărunţei, uite-aşa, cu dânsa-ntr-ânsa, spre deliciul privitorilor.
Mă bufneşte râs-plânsu, că de, hilar ca oamenii se uită să înveţe de la câini, dar nu învaţă tot: nu vor sa înveţe si viitorul în care se voi ivi căţeii care şi ei au nevoie de adăpost. Se distrează cu prezentul …
Şi trec…

Mai cumpăr una, alta si mă scurg spre ieşirea din piaţă. Brusc, mă întorc, cu mâinile lungite de sacoşi, şi tumultuoasă intru iar în gura pieţei ! N-am trecut pe la tarabele de produse ! Că acolo se face moda !
Pantaloni lungi, scurţi, singuri sau la set, fuste spintecate, destrămate, înădite, îndoite, suprapuse, strigătoare, şterse, miloage, trufaşe ca o varză, curcubee, cârpe de şters, stau alături de rochii cât un dumicat sau largi de ar putea îmbrăca taraba cu totul.
Încălţări adecvate cu toc, fără, dar predominant papuci, care sunt la mare căutare! Şi nu din cei de casă, sau plăjoşii şlapi, ci aceia coafaţi cu multe pietre sclipicioase din care tâţnesc arteziene de ţepi pufoşi sau nu prea, haotice culori învârtejite de forme !
HIIIII ! Ce frumuşeaţă ! Da şi ce de farduri !Măăăăăăi! Şi ce de muzici ! Or sa dea faliment ăia de la Manele TV ! Alunec, corabie-n tangaj cu lestul sacoşilor drept cumpănire şi mă scurg la tarabele cu accesorii…Aici, deliciu ! Fac popas zorit, las sacoşile jos si mâinile frământă nerăbdătoare în aer. Că n-am hârtie şi creion !
Frumoase de coloratură, trei tătarce şalvaragiţe, gogoşari umblători oprinte-n cumpărare. V-am ochit de la brâu în jos ! Înhaţ iute un produs şi mă caut, cică, de parale.Vânzătoarea îmi face complice cu ochiul şi se-ocupă-n continuare de tătarcele din satele Măcinului trecătoare peste Dunăre ca să cumpere imense flori – clame de păr perfect verde electrizant şi roşu -purpură. Şi cum erau ele trei, iar florile cele roşii numai două, au discutat ele pe limba lor cea cu interes ascultată de mine, dar neînţeleasă, care să ia florile roşii. Cea mai tânără rămâne doar cu floarea verde, celelalte cu doua trofee: unul roşu, altul verde.
Vânzătoarea ambalează florile în punguţe transparente de plastic, ele se scormonesc în pliurile şalvarilor dupa bani.
Da de ce ? Că au şi la gât şi la basma ! Să ia de-acolo !
De la talie în jos, o fi dânsul mare, sau mulţi metri de material?
Că cică ar fi fustă după cât se vede-n brâu, dar măiastru petrecută de jos de la poale printre cele picioare, de formează şalvari spre cele glezne, şi se-aduce-n brâu în faţă lăsând şi pungă pentru bănet.
Înflorate mărunt, materialele se agită, corpurile nu vor să-mi spună cât de grase sunt stăpânele.
Ridic ochii înspre busturi pe care le constat bine reprezentate.
Capetele le sunt acoperite de basmale albe, înodate la spate si bordate cu bănuţi aurii si sclipicioşi. Feţele au pomeţii înălţaţi, ochii sclipitori şi buzele mărunţind cuvinte.
Restitui produsul vânzatoarei, că zic eu, s-au terminat banii, şi-mi retrag ambasada .
Că azi am cumpărat destule !

4 comentarii la “Piaţa de duminică”

  • Lucileta:

    Daca ne-am saturat de “viata ca teatru” din filozofia indiana, putem s-o privim si ca “piata de duminica”, unde toata lumea cauta ceva, iar unii mai si gasesc. Totusi, viata asta ca o piata are ceva din Jacques Prevert si-ale lui “marches: aux oiseaux, aux fleurs… et aux esclaves”.Maybe… Maybe not!

  • Tănase Mariana:

    Lucileta,
    Te las să cumperi sau să vinzi orice părere!
    Piaţa e deschisă, fără mercurial.
    Eşti binevenită.

    Cu plăcere şi colegialitate,

    Mariana Tănase

  • Maria Tirenescu:

    Mi-a plăcut ritmul alert, bogăţia de imagini, încărcătura pe care am văzut-o semănând cu piaţa din Băile Felix din vara care a trecut.
    Sper să mai citesc astfel de texte.
    Cu drag, Maria

  • Tănase Mariana:

    Vei mai citi Maria, dacă… ne este scris.
    Pieţele ca şi năravul oamenilor seamănă între ele.

    Cu preţuire,
    Mariana

Lăsaţi un comentariu

Trebuie să fiţi autentificat(ă) pentru a publica comentarii.

Donaţi pentru susţinerea revistei
Activitate recentă pe forum