Peisaj clandestin cu clopot de sticlă

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Câteodată se înnoptează cu întârziere,
îngenuncheaţi, oamenii se ascund în clopote de sticlă
să nu mai vadă luna în seceră verde
şi în deplină muţenie se fac atât de mici, stupizi şi hilari
încât nu mai distingi anii de banii lor de buzunar.

În creier stelele zvâcnesc de două ori ca pentru o sacră liturghie,
vum, vum, ca nişte inimi cicatrizate
aşa începe astenia, haotic: cioburi cu riduri
amestecate în cufere de nisip unde moartea creşte din lumină,
străină de inima mea.

Ce nume să-ţi dau, suflete, acum când noaptea e tot mai adâncă,
bătătorită de rugi clandestine uitate în policromia timpului,
un biet clopot de sticlă ţi-atârnă de azi-noapte la gât, podoabă uzată,
sătulă de inima grea.

Dacă mai vreau, doar aşa, vreun nume de pomină, da,
Am să-ţi spun departe de ochii lumii înfierbântate,
Că suficientă e doar viaţa de două calibre a fratelui geamăn
Lăsat santinelă în umbra de patimi, de frică, de ciudă, de foame.

Acest articol a fost publicat în numărul 45

Lăsaţi un răspuns