Silviu Someşanu

Cuvintele mele
zugrăvesc atingerea ta,
pe o pânză de paianjen
a viselor.

Şlefuire în marmură
portretul de madonă,
închipuind mirarea
în clipe de tăcere,
însămânţate
cu plante carnivore,
ademenite să-ţi atingă tălpile
desculţe,
în fuga
din dimineţile răsăritului.

Mă furişez
prin temniţa sufletului
pe cărări de lumină,
şi încerc
să scap sentimentele
pe umerii tăi gemeni
în mişcare.

Zvâcneşte sublim
inima cu dorul
iubirii tale.

Alinare de cântec
alunecă uşor
pe corzile vocii tale,
armonizând vibraţiile
cu o mângâiere,
înfăşurată în mătasea
uşoară
a primelor imbolduri
împlinite.