Pasii tainelor

Caliopi Dicu 

Câteodată se face târziu,
prea târziu pentru a căuta
cărarea eului tău.
Ciudat destin al florilor de mai:
îngenuncherea lor a adunat
douăzecişinouă de păsări.
- Unde, unde sunt paşii tainelor?
am întrebat fiecare pasăre.
” – Spovedeşte-te stâncilor,
să nu auzi apusul cum doare,
fereşte-te să vorbeşti în somn:
depărtarea e o risipă de timp şi nu poţi
să judeci oamenii dincolo de aparenţe.
… pierzi, pierzi o lume
pe care n-ai cunoscut-o niciodată…
Nu ştii că timpul seamănă când cu un om,
când cu altul?”
Totuşi, unde sunt paşii tainelor?

Lăsaţi un comentariu

Trebuie să fiţi autentificat(ă) pentru a publica comentarii.

Donaţi pentru susţinerea revistei
Activitate recentă pe forum