Pallium

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 1,50 din 5)
Loading...

Elena-Simona Popescu

 

Sub criptele măştilor cu lacăte la încheieturi
nu se aud ecourile eurilor înlănţuite
să ne simţim singurătatea confortabilă
se aud doar săruturi cum sapă în carnea celuilalt
o matriţă în care să ne turnăm până la identificare
în statui crucificate ale iubirii

narcişi
facem din lucruri oglinzi
iar când nu ni se mai face dor de noi
ne lipim ochii de stele în vise autocolante

resemnarea noastră începe cu un oftat
fiindcă
cerul e o geodă cu margini glisante
pe care ne alunecă mâinile ridicate
să prindă un zbor neîntrupat

viaţa s-a refugiat în noi
şi de atunci curgem râuri sub piele
care nu ajung niciodată să se verse într-o mare a fericirii
doar seacă pe un traseu sărat de prea multe lacrimi

în fiecare dimineaţă
ne tragem trupurile peste noi
să nu se vadă
că singurătatea ne durează cât fericirea
că ne schimonosim sentimentele într-o cameră cu oglinzi sparte
că lacătul inimii ţine închis singurul zburător din noi
că ne lipim vise peste tot să alintăm copiii ce-am rămas
că în urma noastră e iarnă mereu

Acest articol a fost publicat în numărul 27

Lăsaţi un răspuns