———————————————————————————————–

Simţi că totul e pierdut,
Visele s-au năruit?
Nu mai ai nici o speranţă,
Nu vrei nimic, de la viaţă?

Inima de jale-i plină,
Spaime şi dureri te-animă?
Pune totul pe hârtie
Şi vei simţi bucurie!

Fila tace si te-ascultă,
Sufletu-ţi prea plin, tresaltă.
Cu condeiu-n mână iute,
Umple paginile mute!

Când de scris ai terminat,
Of-ul s-a şi spulberat,
Ia-o iar de la-nceput
Niciodată nu-i prea mult,

20.11.2008

Tg-Jiu

———————————————————————————————–

Ce frumoasă este viaţa când trăieşti în armonie,
Şi din gânduri înţelepte îi faci vieţii temelie,
Cât de mic îţi pare totul când priveşti spre infinit,
Şi te bucuri pentru clipa de răgaz cât ai trăit…
Dacă-ai şti că-n viaţa asta totul este calculat,
C-ai venit cu ghemul vieţii dinainte ajustat
Ca să fie lung sau scurt, să te bucuri sau să rabzi
Şi din toate câte faci să înveţi cum să nu cazi…
Poate-ai şti să alegi drumul care poate să te-mbie
Să trăieşti în bună stare cu iubire şi-armonie
Ca să laşi în urma ta un Pământ mai primitor
Pentru omul care vine să-ţi ofere ajutor.
Şi de-ai şti că poţi fi liber să faci tot ce îţi propui,
Să ajuţi în lumea asta prin cuvântul care-l spui
Sau prin gestul tău de pace cum iubire poţi să dai
Fiinţei ce te priveşte aşteptând un colţ de Rai…
Să cunoşti, să ai curajul să înfrunţi şi vremea rea
Şi priviri apăsătoare, ura, chiar şi vorba grea
Pentru – a merge mai departe spre a face ce ţi-e dat,
Ce ţi-e scris în cartea vieţii chiar de Cel ce te-a creat.
Poate-ai şti că viaţa asta este cel mai frumos dar,
Pentru sufletul tău care, caută lumina-n har,
Şi ai pune preţ pe viaţă şi pe cei care-ţi zâmbesc
Fericiţi că sunt cu tine azi în neamul omenesc.

———————————————————————————————–

Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am, să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii,
din iarnă pân’a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

Şi să mă ierţi pentru c-am strâns sub pleoape,
cu sârg, toţi norii toamnei, până când
ca într-o rugă, spusă doar în şoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând.

—————————————————————————————————

linişte în crîng -
o pasăre bea roua
florilor de mai

———————————————————————————————–

Doar pentru o clipă
luna în balans
pe nasul sobolului
din vizuină ridicat
să amuşineze în vânt
seminţele primăverii
reîncolţind pe pământ.

Doar pentru o clipă
şi-n spate cu teamă privind
luna s-a rostogolit
luminându-i umbra
încordată
ce în secunda urmatoare
tăcută în adâncuri
s-a prelins.

Şi o să mai adaste iarna între noi
până în clipa în care
ne vom înălţa
în lumina soarelui
strălucitori
purtând pe frunţi
peceţi de caprifoi.

———————————————————————————————–

Îmi creşte o toamnă, amară,
sub pleoape,
ca un semn de întrebare răzvrătit, de ce toate acestea?
doar sunt oameni care cutează chiar mai mult
decât sunt în stare să suporte,
credeam că existenţa e la mâna mea
negasem chiar şi moartea,
acum am ajuns să locuiesc în ea
vinovată de mine însămi,
deşi…cel mai greu îmi e să nu uit cine sunt
şi ce este în mine statornic
precum ajunul acestei zile, nemăsurată încă de bătrînii arţari
în foşnetul cărora există, desigur,
un farmec fără seamă, chiar dacă râd ca o nebună
şi-mi bat joc de rătăcirile mele,
vântul îmi va şterge urmele, nimic mai firesc,

însă niciodată setea de mâinile tale,
când îmi ating sufletul, pe malul dinspre viaţă…

———————————————————————————————–

Irişi lungi cu pleoape reci
Şi pupile de opal,
Adumbresc de-un soare pal
Pietre nemişcate-n veci.

Lungi alei cu şir de plopi
Şi băncuţe ruginii,
Poartă mirii-n veşnicii
În acord cântat de popi.

Turla dangătelor seci
Stă de strajă sus pe deal,
Vântu-şi plimbă tristul val
Semănând frunze-n poteci.

Precum vajnicul haiduc
Făr-un sigur adapost,
Cerşetorii stau la post,
Lumânari ce-ncet se duc.

Păzitori de timp etern,
Efemeri din an în an,
Vă închin o rugă-n van
Pentru rostul vostru tern.

13 Februarie 2010

———————————————————————————————–

Prin ceaţa densă
stropii arar clipocind-
lipăie-n zloata
oraşului lacustru
paşi singuratici

———————————————————————————————–

În liniştea bisericii din piaţă
Iisuse, Tu, Te rogi din nou cu mine,
Toţi îngerii de gât mi se agaţă
Şi-mi spun că le-a fost tare dor de mine.

Că vin prea rar să îmi hrănesc făptura
Din pâinea gândurilor preacurate
Şi să-mi astâmpăr, dacă pot, arsura
Din pieptu-n care-o inimă mai bate.

Ştiu asta şi îmi cer acum iertare,
Mi-e drumul greu şi orele-s puţine,
Ce mult aş vrea să aflu-acea cărare
Pe care s-o ascund în versuri line

Şi să-i aştern petale de cuvinte
Din florile Iubirii Voastre sfinte…

Cluj-Napoca, 12 februarie 2010

———————————————————————————————–

Alensis De Nobilis, Referendum(elegiile circului), Editura Nouă, Bucureşti, 2009

În format A6, cu coperţile albe, titlul şi autorul puse într-o ştampilă înscrisă pe prima copertă, dă impresia studiată de buletin de vot care cheamă la consfătuire pe cititorii/cetăţenii cărora se adresează.

Cea de-a patra carte a poetului Alensis De Nobilis, Referendum, vine  să schimbe total registrul poetic cu care ne obişnuise până acum.Autorul trece de la poezia pură, poezia eului, fiinţă şi nefiinţă, agonie şi extaz la o lirică socială ancorată profund în realităţile cotidiene ale României trăite clipă cu clipă.

Fără să ia în seamă prea mult conservatorismul şi curentele negativiste care străbat societatea românească de la un capăt la altul, poetul se constituie într-un fel de lider al rezistenţei oamenilor care cred în dreptate, armonie şi o viaţă mai bună, al celor deznădăjduiţi şi orbiţi de realităţile crude ale rupturilor sociale din ultimele două decenii.

Discursul liric este când unul furios, când calm şi meditativ, cuvintele sunt rostite printre dinţi ca înjurătura şi blestemul, furia se revarsă în poezia-pamflet nu împotriva unei sorţi implacabile, ci împotriva unor oameni care conduc destinele ţării şi mint, fură, transformă lenea şi hoţia în virtuţi naţionale iar prostia, prost-gustul şi dilentantismul/incompetenţa în repere morale şi valori sociale.

Similitudinal cu Arghezi, poezia-pamflet a lui Alensis De Nobilis din Referendum vine din zona dură a realităţii, poetul continuă pe marele său înaintaş completând un tablou al putreziciunii morale a societăţii timpului contemporan.După cum observăm, pe lângă „bube, mucegaiuri şi noroi” ale lui  Arghezi, De Nobilis construieşte această cărticică-buletin de vot-pamflet-stigmat din cuvinte şi expresii dure ca „sânge, târfă, hoţi, tâlhari, scârnăvie, ciosvârtă, laşi, noroi, ghilotină, demagogii, gâgă, josnic, derbedei, fariseu, rataţi, frustraţi, orori, vite, ură, gropi comune, tranziţii, sex cu moartea, cerşetori, tembeli, moarte albă , şpagă etc”.

Stilul alert, rostirile scrâşnite printre dinţi, expresiile dure, extrase din realitate, vin să aducă un plus de veridicitate demersului profetic al intuiţiei poetului care schimbă regulile jocului social, renegă ordinea prestabilită de mai-marii prezentului în momente istorice tulburi când legea, valoarea, spiritul civic sunt foarte puţin prezente sau nedefinite.Astfel că noi, cetăţenii obişnuiţi, cu toate că “nu suntem proşti, aşa cum voi credeţi”(politicienii), “vrem dreptate numai o secundă/ din trăgaci şi până lângă zid/”;poetul, spiritul marii consfătuiri-referendum îşi dă seama de momentele de slăbiciune ale mulţimilor:”laşi ce înc-aşteaptă învierea/ tinerilor morţi între baraje.”

Frica de viitorul amanetat deja, de bolile mileniului 3 cum ar fi falsificarea istoriei, marile diversiuni  care distrug popoare întregi, dezinformarea, bolile şi marile dezastre provocate de forţe oculte, sărăcia semenilor care trăiesc în canale şi cutii de cartoane şi gunoi, vânzarea legală a drogurilor, minciunile politicienilor care golesc vistieriile, se îmbuibă şi lasă generaţii întregi fără conştiinţă socilă şi fără viitor-toate acestea sunt teme predilecte ale cărţii lui Alensis De Nobilis.

De fapt, ce înseamnă Referendum?

Referendum înseamnă România de azi.

Referendum e o Carte a Dreptăţii.

Lecturează stimate cititor cartea, o vei găsi în librăria  virtuală Editura Nouă. Toată durerea unei ţări care plânge înabuşit e pusă aici. Mândrie, mânie şi o mare neagră de suferinţă.