Gigi Stanciu

Mă doare dorul tău de dorul meu
Şi plânsul mi se scurge în pârău..

Mi-e sufletul atins de nor şi hău,
Abis vuind de ape, spasm de rău,
Te mângâi şi te strâng la piept mereu,
Mă doare gândul tău în gândul meu,
Nălucă violetă, zbor de zmeu…

Scap frânghia din mână, sunt doar eu,
Mă doare gând de dor trimis voleu…

Luminiţa Cristina Petcu

Crezi că este întîmplătoare
această similitudine fonică
fără scindări
fără bruiaje egotice
fără împietrirea inimii
să te muţi în altă lume
epurat de senzualism pînă la sterilitate
apoi singur într-o beţie de lumină
să-ţi duci stînca peste tot
pînă ce rîul devine sunet
timp sonor
şi te gîndeşti dacă nu cumva
curge după moartea ta…

Gigi Stanciu

Sfântă noapte fermecată,
Firea toată-i mângâiată
De făptura delicată
A pruncuţului divin!

Îngeri cântă-n aer moale,
Plâng cu fluturi nori agale,
Tuturor le iese-n cale
Stea ce magii-o văd când vin.

Ce cântări şi ce ecouri!
Se-ntâlnesc pământ şi nouri!
Toţi aşteaptă mici cadouri,
Cu colinde-n noapte vin.

Un covrig, un măr, o nucă,
Rezemată de-o ulucă,
Pregăteşte să le-aducă
Mama, cântec de alin.

Amiroase-a cozonac,
Copilaşii toţi îl plac,
Stau cuminţi acum şi tac
Palmele căuş îşi ţin.

Ei aşteaptă să le cadă
Vreo steluţă dintr-o zadă
Sau sclipirea ei s-o vadă
Caldă-n palmă, dulce spin.

Lângă brad a poposit
Moş gârbov şi obosit,
Sacul greu şi l-a golit,
Darurile au curs lin.

Sfântă noapte fermecată,
Firea toată-ţi cântă, iată,
Ţie, maică preacurată
Şi pruncuţului divin!
LA MULTI ANI 2009!

Marcel Cuperman

Se mai scurge-un an din viaţă ca un fulger fără fum
Şi natura îşi prelinge albul văl pe-ntinsul drum,
Însă vremea mânioasă ce-a scăpat vântul din ham
Nu-i o piedică în calea urătorilor de neam.

Prin zăpada spulberată de un vânt umblând haihui
Ce-a făcut din străzi şi case văi prin munţi cu pisc albui,
Cinci băieţi de vârste caste au pornit din zori de zi
Ca să ure pe la fete pluguşor de bucurii.

Toţi cu cizme îmblănite şi căciuli de animal,
Şi bundiţe călduroase, ca vestitul Decebal,
Îşi croiesc vânjos cărarea prin troienele de nea,
Parcă-i văd ca cinci oiţe cum trec strada-n faţa mea.

S-au oprit lângă fereastra casei unui bun vecin
Unde fetele cochete îmbrăcate-s în poplin,
Şi-şi desfac echipamentul ce-i ajută la urat
Pregătit de luni de zile şi păstrat la loc uscat.

Cel mai mare-n geam propteşte un buhai din doage mici,
Iar un altul îşi întinde biciul lung cu sfic de-arnici,
Iar mezinii scot talange de sub bundele de foc
Ca să-nceapă urătura de belşug şi de noroc.

Zbârnâie din chingi buhaiul în acord de clopoţei
Şi se-ngeamănă cu vorbe colindate-n cor de trei,
Iar din bici pocneşte zarea cu un şuierat duios
Purtând anului solie printr-un pluguşor frumos.

Apoi gazda bucuroasă îi pofteşte-n casa ei,
Cu colaci să îi cinstească, cu vin roşu şi cinci lei,
Şi-ale gazdei fete cată ochii celui mai bărbat
Ce s-a rumenit la faţă; cred că vântu-i vinovat.

28 Decembrie 2008

Gigi Stanciu

N-am agreat niciodată
cuvântul  poetesă,
mai bine i-ar spune poiată,
locul unde găinuşa cea fermecată
a talentului,
a sensibilităţii,
a intuiţiei, a gândului,
îşi aşează ouă de aur, mici ca nişte fondante…
M-a revoltat totdeauna
cuvântul poetesă,
de la bun început peiorativ,
de parcă lumea e doar a lor, bărbătească:
 -Tu, femeie, mergi lângă oală, adună-ţi fustele
pline de secreţiile nazale ale copiilor!
Tu nu ai gânduri, doar intuiţie.
Priveşte perechea gânditorului de la Hamangia:
(Ce creator misogin!)
Femeia cu o pronunţată steatopigie şi atât!

Gigi Stanciu

Hai să ne jucăm un joc:
apă şi foc,
eu să îmi ascund sentimentele,
tu să mi le cauţi,
când eşti aproape să zici foc,
când eşti departe să zici apă;
tu să îţi ascunzi sentimentele,
eu să ţi le caut,
să zic întotdeauna foc.
Hai să ne jucăm un joc,
să ţină cât
toată viaţa
şi
toată moartea
la un loc:
apă şi foc,
foc, foc…

Luminiţa Cristina Petcu

Există tăceri care dor mai mult decît o tăietură de brici. Ca o pedeapsă postumă în crăpătura osteologică a întîmplărilor efemere. Îmi strîng doar genunchii la piept…ca şi cum ar fi unicul lucru de care pot avea parte. Chiar dacă obiecţiile pe care le ridic nu mai folosesc la nimic.
Sub privirile stăruitoare ale bătrînului cu cap de lup, mă gîndesc la mîndria mea rănită episodic…
Nimic altceva decît un mijloc de exprimare a ficţiunii…un alt stil…o altă şcoală…
Te-am rupt din mine într-o reverie a transparenţei…suavă şi cronofobă…pînă în tribunalele medievale ale amorului tău cu gust de pelin…
Sugrumată mereu…de zodia de fier a mamei fără copii…
N-am să invoc niciodată zeii orologiului divin…întruparea pură a paradoxurilor….
Pentru ce aş face-o?
Am rămas doar frumoasa fără corp…cu pielea mirosind a nisip fierbinte, chiar şi în ipostazele lumeşti cele mai idilice…
Mi-am ars degetele de viaţă…de ţigările superlong…atîrnate în ştreangul singurătăţii…
Lichefiată de ger şi de muşcătura timpului…îmi pun chimonoul ros de şoarecii frigurilor galbene…şi mă întreb dacă merit igrasia ploilor…Noiembrie în culoarea neoglindită a saltimbancilor…
Aud paşii morţii…în faţa unei uşi…larg deschise către ovalul meu în ninsoare…
Şi pînă la urmă, ce culoare are infinitul?
Dar uitarea ?

Marcel Cuperman

Ziua scurtă îşi piteşte
Faţa după dealul mare,
Curtea-n taină se goleşte
De găini duse-n hambare.

Dar în casa moşnegită
Fără prispă şi ulucă,
Focul arde-adânc sub plită,
Şi miroase-a fum şi nucă.

O zăresc prin geamul rece,
Gârbovită şi precară,
Frământând un timp ce trece
Mai încet în lunga seară.

Parc’-aude paşi în curte?
Nu-s decât vânturi deşarte,
Şi punând pe plită turte,
Gându-i zboară iar departe.

Unde-or fi dragii bunicii,
Nepoţeii şi feciorii?
Au plecat ca toţi calicii
După vise iluzorii.

Speră că o să-i revadă
Şi le coace turte fine,
Dar prin munţii de zăpadă,
Nici un suflet nu mai vine.

25 Decembrie 2008

Ionuţ Caragea

Azi, Dumnezeu are mireasmă de cetini de brad
Sângele se răşină, ţi se lipeşte de palme
Verdele vieţii înţeapă
Durerile-s calme şi globuri mici
Pământeşti
Strălucesc cu altă culoare
Printre stelele cerului
Ţi se pare că Eşti şi adie o boare
De însingurare
Azi, Dumnezeu are un moment de răgaz
Pentru cei care sunt aflaţi la necaz
Pentru cei care-au uitat
Să mai spere… la zile şi nopţi
La iubiri efemere
Azi, de Crăciun, va renaşte Iisus
Azi, ţinem cu toţii privirile-n sus
Cu ruga pe buze, să cadă o stea norocoasă
S-avem ceva de-ale gurii pe masă
S-avem poezie şi vin de butuc
Să bea şi cei ce s-au dus şi se duc
Acolo, departe, să colinde în Rai
Acolo, şi tu, Iubito, erai şi ai coborât
Pe Pământ doar o dată.

25-12-2007