Simina-Silvia  Şcladan

Ca tine nu e altul mai frumos
Cuvântul tău mereu îţi e plăcut,
Om creativ, om bun, mărinimos
Ce toate-n lumea asta le-ai făcut.

Ca tine nu e altul mai gingaş
Atunci când cu iubire dăruieşti.
Şi gândul bun lăsându-l ca urmaş
Prin taină clipei ştii să dainuesti.

Ca tine nu e altul pe Pământ,
Să ştie să înalţe al său vis
Din raza soarelui ţi-ai luat avânt
Rămâi puternic, fii de neînvins.

Camelia Ciobotaru

şi azi îi lăcrimează mamei ochii
când ne-aplecăm încet la uşa casei
şi-i sărutăm la tâmplă ghioceii
sădiţi în timp de doruri tumultoase

să-i fim mai mult aproape nu se poate
căci am ales la zbor să ne grăbim
captivi în preadorita libertate
adesea ne dorim copii să fim…

la ea-n privire tot mereu e rouă
soarele-apare doar puţin spre seară
când ne întreabă, pentru-a câta oară:
-Când veţi veni să staţi o zi sau două?

luceşte doar pe înserat speranţa
c-ai hotărât să mai rămâi o noapte
şi-nţelegând că iarăşi nu se poate
îi tremură-n continuu-n palmă clanţa

când te conduce zâmbetul îi plânge
spunând şoptit pentru a mia oară:
-Să mergi cu Dumnezeu!- şi-apoi se frânge
plecându-se încet ca de-o povară…

ni-s sufletele grele şi n-au pace…

Marcel Cuperman

Gălăgie ca de hoarde
Umple-n ziuă derdeluşul,
Ca într-un concert de coarde
Iarna-şi unge-n nea arcuşul.

Sănii, schiuri şi colţare
De pe deal coboară-n fugă,
Într-un chiot de-nălţare
Ce transformă pacea-n slugă.

Toţi copiii cu-nfocare
Au luat cu-asalt tot dealul,
Pistruind făr’ aprobare
Nămeţii ce-şi plimbă valul.

Uite col’ o mogâldeaţă
Cu obrajii ca şi para,
Cum alunecă pe gheaţă
Cu paltonul ud ca moara.

Uite altul cu căciulă
Şi ciubote de la unchiul,
Trage-n sus, peste o hulă,
Sania, proptind genunchiul.

Doi la sanie să tragă
Pe Grivei l-au pus, din curte,
Ce şi-a prins urechea bleagă
Pe sub hamurile scurte.

Iar mai jos, într-o grămadă,
Feţe multe, fericite,
Răsturnate prin zăpadă
Par cireşe înroşite.

09 Ianuarie 2009

Ioan Gelu Crişan

Un soare sângeriu pe boltă te-amăgeşte
Pictând cerul albastru cu raze vişinii,
Iar vântul e maestrul uriaşei simfonii
Ce-n orgile divine acorduri împleteşte.

Caleşti trase de nori cu barba sidefie,
Palate iluzorii cu turnuri de cleştar,
Prinţese diafane privind cu ochi jar
Şi-un menestrel ciudat cu faţa arămie.

Feţii-Frumoşi beau vinul cu zmeii la un loc,
Iar cavalerii aprigi au armele de flori
Cu dalbele petale furate din ninsori
Şi ce păcat c-acestea nu sunt decât un joc.

Vic-Virgil Bălan

În freamătul de valuri, în şuierat de vânt,
În zări îndepărtate, în vis, în şoapta serii,
În picătura ploii, în orişice cuvânt,
În floarea ce vesteşte venirea primăverii,
Te regăsesc!

În pomul plin de floare, în rodul dat în pârg,
În spicul ce se-apleacă-n a vântului bătaie,
În cânt de păsărele din înverzitul crâng,
În roua dimineţii şi-a soarelui văpaie,
Te regăsesc!

În verde crud al ierbii, în frunza ruginie,
În fulgii albi de nea, în bolta înstelată,
În poveştile ce sunt şi câte or să mai fie,
În totul ce începe cu „a fost odată”,
Te regăsesc, iubito!

Simina-Silvia Şcladan

Încrederea în tine,
speranţa în mai bine
iubirea pentru aproape
gândul bun din zilele senine
să te însoţească mereu
pe lungul tău drum.
Chiar de-i uşor sau greu
IUBEŞTE!
TRĂIEŞTE!
DĂRUIEŞTE!
Fii curajos,
Nu te lăsa înfrânt,
Depăşeşte tot ce-ţi pare greu.
Rămâi puternic plin de-avânt,
Un învingător în tot ce-i pe pământ
Fii om, scânteie divină din însuşi Dumnezeu!

Marcel Cuperman

Ninge des şi cu blândeţe
Peste lacu-nchis sub gheaţă,
Albe, albe mogâldeţe
Umplu-a luncii mândră faţă.

Dunele se mişc’ alene
Sub un vânt pustiu ce bate,
Parc-ar fi, cu ciocu-n pene,
Lebede întârziate.

Spulberată-i sus pe dună
Ca un fum zăpada fină,
Parcă-i puful ce-l adună
Pentru perne-o gospodină.

Calmu-ncântă tot tabloul
Pogorât din altă lume,
Mai lipseşte doar ecoul
Din baletul cu renume.

ştie că vine ploaia când îl dor degetele
le-a cioplit cu dalta şi ciocanul pe toate
o dată cu butucii de prun ciopliţi în sunete
aude cruzimea vântului cum bântuie fereastra
de când galsul nu-i mai încearcă fluierele

prunii plâng de dorul mâinii lui
care i-ar putea izbăvi în minuni
trupul degrabă s-ar descotorosi de carne
să facă din oase instrumente suflate de vânt

a fost odată un om care croşeta cântul
acum un munte pustiu l-a adoptat
ca pe-o piatră de râu
în poartă cu părul mai alb decât albul
ca un înger de vorbă cu tăcerea
aşteaptă dezvrăjirea
când degetele mâinilor vor începe să cânte:
a fost odată ca niciodată o lume bună
care-şi trecea firul timpului printr-un fluier
şi fericirea se oprise pe frunţile omenilor în sunete
care ascundeau sărutul lui Dumnezeu

Marcel Cuperman

Cu ocazia Anului Nou transmitem tuturor celor de pe site un an bun cu sănătate, bucurii, viaţă lungă, noroc, prosperitate, succese, bucurii şi un tradiţional La Mulţi Ani 2009!

Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu plecaţi
La străini să fiţi argaţi.
Vorba mea nu e scorneală,
Este criză mondială
Ce luatu-ne-a din oală
Şi ne pierdem gologanii
Strânşi din greu, muncind cu anii.

Strigaţi măi!
Hăăăi, hăi.

Casele nu au valoare,
Iar şomajul e în floare.
Magazinele sunt goale,
Nu mai cumpărăm nici ţoale.
Muncim doar pentru mâncare
Şi ni-i viaţa trecătoare,
Iar în anul care vine
Nu mai ştim de ne-o fi bine.

Strigaţi măi!
Hăăăi, hăi.

Coana Safta avea cap
Când strângea banii-n ciorap
Şi-i ţinea în legătură
Buni să-şi ia o murătură.
Cu o ceapă degerată
Mânca mămăliga coaptă,
Dar era şi fericită
Când cocea turte pe plită.

Strigaţi măi!
Hăăăi, hăi.

Aho, aho, mai daţi un leu,
Că-s prin lume teleleu,
Am plecat şi eu cu turma
Să-mi piardă durerea urma,
Dar muncesc la un stăpân
Care-i hâtru şi hapsân.
Am salariul de ocară,
Iar scumpetea mă omoară.

Strigaţi măi!
Hăăăi, hăi.

Aho, aho, bărbaţi, femei,
Babe, moşi şi puradei,
Vă urez ca s’-aveţi parte
De belşug şi multă carte,
Că prostia, bat’-o vina,
Ne acoperă lumina,
Iar tunelul ce-o să vină
Parcă nu se mai termină.

Strigaţi măi!
Hăăăi, hăi.

Toţi sperăm, conducătorii,
Să împrăştie toţi norii
Ca să-nsenineze calea
Şi-n popor să curme jalea.
Să-nceteze Doamna Mită
Care-i duce în ispită,
Iar din banii puşi în saci
Să mai dea şi la săraci.

Strigaţi măi!
Hăăăi, hăi.

V-aş mai spune urătura,
Dar îmi bat degeaba gura,
Că nu-i nimeni să m’-asculte
Când stăpânii-s sus pe munte,
Şi-oi vorbi iar la perete
Ca-n Senaturile bete,
Unde dorm toţi Senatorii
Şi n’-aud colindătorii.

Strigaţi măi!
Hăăăi, hăi.

De urat aş mai ura,
Dar mai las şi altora;
Cu un pic de norocel
Poate ne ascultă El,
Cel de sus, ce ne-a rămas
Singura speranţă-n glas.

La anul şi la mulţi ani!

30 Decembrie 2008

Ana Păcurar

 bob de cristal mandarin în buricul certurilor
uite aşa se tratează confuziile domestice,
cu o cărămidă violet frumos ondulată la picioare
ţine de suport puterii, sprijină sufletul
să nu cadă mai adânc în el decât e,

îmi plac remediile vesele,
aduc parcă a timp eufemistic învins floral,
un fel de pământ cretacic
care-şi întoarce venele în afară
să-i vedem farmecul verde, adâncul enigmatic,
mai curat ca al nostru;

în ziua de azi,
când echilibrul e sarcasmul
lui “da” în “nu” şi invers,
cu siguranţa a ceea ce este dar nu este,
joaca de-a verdele-n plante, şi plantele-n în ochi fără de speranţă

e totuşi ceva

mai ceva decât să pierzi totul, inimă, suflet, familie
şi nici hrană să nu mai ai a pune pe masă

e trup şi minte răscolită
cerşind sub clarul lunii o oază spirituală,
e un alt fel de pacific “space” extrovertit
în adevar fecund, necomplexat
importat de dincolo
de undeva de prin cosmos.