————————————————————————————————-

Concursul internațional de creație literară „Visul”

Ediția a VI-a, 2011

(desfășurat în parteneriat cu Revista „Armonii Culturale”)

Trofeul „VISUL” 2011

Mircea Boboc – Iași

Născut la 18.08.1987

-          Membru al cenaclului „Junimea nouă”

-          Membru al cenaclului „Quasar”

-          Membru al cenaclului „Virtualia”

-          Membru al cenaclului „Noi”

-          Membru al Asociației Non-Guvernamentale ,,Universul prieteniei”

-          Membru al cenaclului „Junimea studențească”

• Apariție televizată la Prima TV, emisiunea “Alertă cerebrală”, subiectul “Cui îi este frică de literatura pentru tineret?”, 19.04,2011, ora16:30
• Publicarea povestirii “Interdimensionalul chilot de damă” în revista Cronica, nr. 7, iulie 2011, Iaşi
• Nominalizare la Concursul de Debut Literar UniCredit, Ediția a patra, 2011, la secțiunea de proză scurtă, pentru volumul de povestiri Inspirat din vise reale
• Mențiune la Colocviul Studențesc Mihai Eminescu de la Iași, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Secțiunea de Exegeze
• Premiul al III-lea la Colocviul Studențesc Mihai Eminescu, Secțiunea de traduceri literare, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2011,
• Diplomă specială la Concursul internațional de poezie ,,Echos Francophones” și publicarea poeziei Un ciel dans nos coeurs în revista ,,Echos Francophones”, 2011
• Publicarea poemului ,,Berserk” în Glissando, Antologia Cenaclului „Junimea Nouă”, 2010
• Publicarea povestirii „Lun şi Luna” în revista Feedback, 2010
• Premiul al treilea la Colocviul Studențesc Lucian Blaga de la Sibiu – Sectiunea de  hermeneutica, 2010
• Mentiune – Colocviul Lucian Blaga, Sibiu – Sectiunea de traducere de poezie (română-engleză), 2010
• Publicarea povestirii ,,Un telefon cu taxă inversă” în suplimentul literar ,,Quasar 30” al revistei „Opinia veche”, 2009
• Premiul al doilea – Sesiunea de Comunicări – filosofie, 2007
• Publicarea textelor „Pod de idealuri spre un alt Eu”, „În păienjenişul Timpului” şi „Idei născute din delir autoimpus” în „Ecouri”, Revista Liceului Dimitrie Cantemir, Iaşi, Nr.3, decembrie 2006
• Premiul al treilea – Olimpiada judeţeană de limba engleză, 20 martie 2004

Secțiunea POEZIE

Premiul I

Ion Maria – Craiova, Dolj

Născut în 28 octombrie 1961.

Absolvent al Facultăţii de Litere şi Istorie din Craiova cu specialitatea Istorie şi Limba şi literatura latină.

Profesor de Istorie la Liceul „C.F.R” din Craiova.

A publicat în revistele: „Ramuri”, „Mozaicul”, „Vatra”, „România literară”, „Familia”,  „Steaua”,  „Viaţa Românească”,  „Convorbiri Literare”, „Adevărul literar şi artistic”, „Luceafărul”,  „Timpul”, „Argeş”, „Bucovina literară”, „Acolada”,  „Dacia literară”,  „Poezia”, „Cafeneaua literară”, „Ziua literară” etc.

Volume de versuri:

 „PATMOS”, editura „Ramuri”,2002. Volum premiat cu premiul de debut al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor;

„BALENE ZBURÂND”, editura „Ramuri”, 2003;

„DINCOLO DE ZID”, editura „Ramuri”, 2005. Volum premiat cu Marele premiu, pentru volum de poezie, la Concursul „Ad Visum” 2006,Vişeul de Sus, Maramureş;

„Povestiri din cartierul de est”, editura „Brumar”, 2007. Premiul pentru volum de poezie, la Festivalul Internaţional de Poezie, Sighetul Marmației, 2008.

Premiul I, la Festivalul „George Coşbuc”, Bistriţa Năsăud, 2008;

„Poziţia Lotus”, editura „Vinea”, 2008. Premiul pentru volum de poezie, Festivalul „Armonii de primăvară”, Vişeul de Sus, 2009;

Premiul pentru volum de poezie al Asociaţiei Culturale MJM, Craiova, 2009.

Premiul pentru poezie al Fundaţiei „Serile de la Brădiceni”, 2009;

Premiul Revistei „Contemporanul-Ideea Europeana”, pentru grupaj de versuri la Festivalul Interanţional „Lucian Blaga”, Lancrăm-Sebeş-Alba Iulia, 2010;

„Fratele om”, editura „Autograf MJM”, 2010.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Premiul II

Gaftoneanu Dorel-Mihai – Botoșani

         Născut la data de 13.08.1960 în localitatea Vereşti, jud. Suceava.

            Absolvent al I.P. Iaşi, Facultatea de mecanică, secţia T.C.M., promoţia 1985.

• Debutul literar are loc în anul 2011 odată cu participarea la Festivalul de literatură Mihai   Eminescu de la Orşova;
• Stilul literar preferat- epopeea satirică;
• Premiul pentru poezie al Festivalului internaţional de literatură Mihai Eminescu Orşova, ianuarie 2011;
• Premiul III (cu depunctare tematică) al Concursului naţional de poezie Dor de dor Ipoteşti, Botoşani, iunie 2011;
• Premiul special (cu depunctare tematică) la Concursul naţional de poezie Vasile Militaru Ocnele Mari, Vâlcea, iulie 2011;
• Premiul I al Concursului naţional Pe aripi de dor domnesc Domneşti, Argeş, august 2011;
• Cartea Steaua Nordului, Polaris;
• Cartea Psalmii biblici în versuri ( în lucru);
• Cartea Odiseea omenirii (în lucru).

Premiul III

Lucaci Sorin – București

S-a născut pe 16 decembrie 1970 la Bucuresti din părinți ardeleni.

A urmat cursurile liceului de filologie-istorie „Zoia Kosmodemianskaia” din București.

A absolvit Facultatea de Psihologie a Universității Hyperion, în 1994.

Înainte de 1989 a fost membru al cenaclului „Săgetatorul” condus de  profesorul Tudor Opris.

A activat pentru scurt timp în cenaclul „Litere” la începutul anilor ’90.

A debutat în revista literară SLAST (1989), apoi a publicat în revistele literare Contrapunct (1990 ți 1991, referinte critice Ion Stratan si Ion Bogdan Lefter), Litere ,Caiete Silvane, Luceafîrul de dimineață, Viața Româneasăa, Acolada, Apostrof, Cafeneaua literară, Singur, Vatra Veche, Vitralii, Citadela, Orizont, Arca, Tribuna, Fereastra, Nord literar, Ramuri, Steaua, Oglinda literară.

A debutat în volum în 2009 la Editura Vinea cu „Revolta îngerilor” (referințe critice Șerban Foarta, Mihail Gălățanu, Gellu Dorian, Ștefan Doru Dancus, Imelda Chinta).

Mențiune

Istrătucă Mihai-Iulian – Piatra Neamț

S-a născut la 6 martie 1978.

Premiul Revistei „Visul”

Petcu Luminița – București

         S-a născut la data de 22.8.1969.

            Profesia:  Conferenţiar universitar, Bucureşti.

-          Membră a Cenaclurilor “Vasile Voiculescu” din Buzău în perioada liceului şi “Literatorul” din Bucureşti, actualmente;

-          Publicări în revistele „Visul”, „România, liberă în viitor”, „Vama literară”, „Viaţa Buzăului”, „Literatorul”, „PhoenixMission” – Arizona şi altele

Volume publicate:

-          Decembrie 2009 – Volumul colectiv „Magna”

-          Ianuarie 2011 – Volumul de poezii „Himere de Pharos” cu o prefaţă scrisă de dramaturgul Emil Lungeanu.

Premiul Editurii „Emma”

Isache Florina – Roșiorii de Vede

S-a născut la 17 02 1968, Roşiorii de Vede, jud Teleorman.

Premii:

• Premiul revistei ,,Steaua’’- la Festivalul Internaţional Lucian Blaga, Sebeş 2010
• Premiul Naji Naaman- Liban 2010
• Menţiune – la Festivalul de Poezie si Epigrame ,,Romeo şi Julieta la Mizil’’2011

Publică în revistele: Drum, Caligraf, Meandre, Steaua, Oglinda literară,  Dealul Melcilor, Cetatea Culturală, Fereastra,  Phoenix Magazin- Arizona.

Prezentă în antologiile: „Rodul câmpiei”2009, „Romeo şi Julieta la Mizil” 2010, „Naji Naaman 2010”; ,, Romeo şi Julieta la Mizil’’ 2011.

Volum de versuri „Ieşirea din anotimp”, ed. Punct, Bucureşti, 2006.

Premiul Revistei „Armonii Culturale”

Ion F.Valeriu

Secțiunea PROZĂ

Premiul I

Harco Iustina-Gabriela – Costești Argeș

         S-a născut la 13.11.1987.

            Opere literare publicate:

- Eros provoacă necazuri (roman de aventuri), Editura Lumen, Iaşi, 2010;

- Poezii publicate în volumul colectiv Florilegiu, Editura Emma, Orăştie, 2010;

- Texte publicate pe site-urile www.bocancul-literar.ro şi www.wattpad.com

Premiul II

Mihaela Dordea – București

S-a născut la data de 7 februarie 1955 – Bucureşti

Studii filologice şi de arta spectacolului.

Critic teatru şi operă, cu pagini culturale semnate în mai multe publicaţii din ţară şi străinătate – New York Magazin, AGERO Stuttgart, Curentul Internaţional – SUA, Fan Art Acropolis, Oglinda Literară, Destine Literare-Montreal, Candela Montreal, ş.a.

Premii literare la diverse concursuri si festivaluri naţionale şi internaţionale:

• PREMIUL I FESTIVALUL „LIVIU REBREANU” 2007- secţiunea proză în manuscris  (CÂTĂ IUBIRE- roman)
• PREMIUL I „FESTIVALUL EUSEBIU CAMILAR-MAGDA ISANOS” 2009 – secţiunea proză scurtă;
• PREMIUL ASOCIAŢIUNII CULTURALE „ASTRA”-DESPĂRŢĂMÂNTUL AUREL VLAICU – ORĂŞTIE 2007- secţiunea proză;
• PREMIUL INTERNAŢIONAL „NAJI NAAMAN” 2009- secţiunea proză-roman (manuscris- DINCOLO DE TĂCERE)
• PREMIUL I CONCURSUL LITERAR „DORURI LA RĂSĂRIT” 2009 – secţiunea eseu

Apariții în almanahuri, compilații, antologii.

Cărți apărute:

RĂTĂCIND PRINTRE ŞOAPTE ŞI TRANDAFIRI GALBENI”- editura ANAMAROL- Bucureşti-2010

Premiul III

Dan Orghici – Orăștie

         S-a născut în 15 august 1965 la Orăștie.

Jurnalist, redactor al revistei „Repere culturale”, al ziarului „Expresul de Orăştie”, al Revistei Literare „Visul”

Secretar al „Asociaţiei scriitorilor din judeţul Hunedoara”,

Membru al Despărţământului Astra filiala „Aurel Vlaicu” Orăştie, al „Societăţii limba noastră cea Română”  filiala Orăştie.

Cărți publicate:          

-       Vise (ne)însemnate – volum de proză scurtă şi eseu, editura „Emma” 2009;

-       Izvoare de timp sub trunchi de vremuri, volum de proză scurtă şi eseu, editura „Emma” Orăştie 2009;

-       Carte în format electronic ce reuneşte scrieri din cele două volume, incluzând file audio şi video, Editura Emma, Orăștie, 2010;

-       Multiple articole în ziare şi reviste, prezent fiind atât în presa tipărită cât şi în spaţiul virtual.

Mențiune

Roșca Paul-Ersilian – Bistrița

         S-a născut la 3.07.1986, la Bistriţa.

            Premii literare:

• Locul III şi premiul ,,Maria” la Concursul Naţional de Cultură şi Creaţie ,,Iulia Haşdeu” Chişinău 2004 cu eseul ,,Tânăr şi neliniştit între panslavism şi Europa”
• Premiul I (secţiunea proză) şi Premiul de Excelenţă ,,Ion Faiter” la concursul de creaţie literară ,,Aripi de Dor” , ediţia a IV-a, Medgidia, 2009.
• Premiul I (secţiunea proză) la Concursul de Creaţie ,,Dumitru Mitrana”,ediţia a V-a, Călimăneşti, 2009.
• Premiul Societăţii Scriitorilor ,,Costache Negri”, Premiul pentru promovarea poeziei creştine, Premiul Revistei ,,Dunărea de Jos”, Premiul Cenaclului literar ,,Calistrat Hogaş”-Tecuci, Diploma de onoare ,,Tecuciul Literar Artistic”, la Festivalul Naţional de Poezie ,,Costache Conachi”, ediţia a XVII-a, Tecuci, 2009.
• Premiul ,,Mircea Horia Simionescu” al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, (secţiunea proză) la Concursul Naţional de Literatură ,,Moştenirea Văcăreştilor”, ediţia a XXXXI-a, Târgovişte, 2009.
• Premiul II şi Premiul Revistei ,,Convorbiri Literare”, la Concursul Naţional de Proză ,,Liviu Rebreanu”, ediţia a XXVII-a, Bistriţa, 2009.
• Premiul Special II, la Concursul Naţional de Proză ,,Alexandru Odobescu”, ediţia a XXIX-a, Călăraşi, 2009.
• Premiul II şi Premiul Revistei ,,Citadela” Satu Mare, (secţiunea proză) la Festivalul Naţional de Literatură ,,Eusebiu Camilar – Magda Isanos”, ediţia a XV-a, Suceava-Udeşti, 2010.
• Menţiunea a –II-a, la Concursul Naţional de Proză Scurtă ,,Radu Rosetti”, ediţia a XII-a, Oneşti, 2010.
• Premiul II , la Concursul Naţional de Proză ,,Liviu Rebreanu”, ediţia a XXVIII-a, Bistriţa, 2010.
• Menţiune, la Concursul Naţional de Creaţie Literară ,,Pavel Dan”, ediţia a – XIII-a, Timişoara, 2010.
• Menţiune, la Concursul Naţional de Proză ,,Mihail Sadoveanu”, ediţia I, Iaşi, 2010.
• Premiul Revistei ,,Cenaclul de la Păltiniş”, la Concursul Naţional de Literatură ,,Student Creation”, ediţia a II-a, Sibiu, 2010.
• Premiul de merit (Merit prize), la ,,Naji Naaman’s Literary Prizes 2011”, Liban, 2011.

Premiul Revistei „Armonii Culturale”

Neacșu Lenuța – Bacău

         S-a născut la 11.11 1967.

            Este bibliotecar

Premiul Editurii „Emma”

Lozinschi Adina – Roman

         S-a născut la data de 15.07.1954 la Roman, judeţul Neamţ.

Absolventă a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Slave, secţia Rusă-Franceză(1977). În prezent profesoară gradul I, la Şcoala cu cls.I-VIII Nr.3 Mangalia.     

Membră a Clubului Artelor „SOLTERIS”, condus de poeta Emilia Dabu.

Cărți publicate:

„Leagăn de alge”, Editura „Metafora”, Constanţa, 2007.

În curs de apariţie:

„Clepsidra fermecată”(50 povestiri),

„Iluzii înnecate”(nuvelă),

„Poezii”.

Numeroase apariţii în presa locală, reviste şi antologii.

Premiul Societății „Limba noastră cea română” Chișinău, Filiala 43 Orăștie

Nuța Ana-Mihaela – Chișinău, Republica Moldova

S-a născut la 29 septembrie 1992.

Studentă anul I la facultatea de Medicină la USMF, din Chişinău

Premii:

-          Diplomă de menţiune a Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova pentru reflectare inspirată şi originală a tematicii concursului de eseuri „Independenţa la vîrsta maturităţii” 2011;

-          Concursul Internaţional de Creaţie literară Ars Nova,Brăila, ediţia a IX-a. 2011 – premiul I, secţiunea proză;

-          Concursul Republican Ars Adolescentina, etapa recital poetic-locul III, 2011;

-          Concursul Naţional de poezie ediţia a VIII-a  în cadrul Festivalului “Lucian Blaga” Lugoj 2011, premiul II si premiul BanatArt;

-          Concursul Naţional de creaţie literară „Petre Ghelmez”, jud. Giurgiu, ediţia a IX-a,2011 Premiul special al juriului-secţiunea poezie;

-          Concursul National„Vasile Alecsandri”, Bacău, sectiunea proză-menţiune;

-          Concursul Naţional de creaţie literară „Iulia Hasdeu” 2010, premiul III-secţiunea eseu.

Publicaţii în reviste literare: „Clipa” – Republica Moldova;  „Boema” „Helis”– România.

Secțiunea VOLUME PUBLICATE

Premiul I

poezie – Ion Maria, „fratele om”, Editura „Autograf mgm” Craiova, 2010;

proză – Mihaela Dordea, „Rătăcind printre șoapte și trandafiri galbeni”, Editura Anamarol, București, 2010;

aforisme – Florin Molnar, „2012 Aforisme (Roua trandafirilor pe aripi de fluturi), Editura RBA Media, București, 2011;

Premiul II

            poezie – Andreea-Maria Dănilă, „Femeia de zăpadă”, Editura Armonii Culturale”, Adjud, 2011;

            proză – Florentina Loredana Dalian, „scrisori netrimise”, Editura Fundația Culturală Antares, Galați, 2011;

Premiul III

            poezie – Ania Vilal, „Eu, mama tare și tu”, Editura BrumaR, Timișoara, 2011;

            proză – Robert Marius Dincă, „Regele”, Editura Gens Latina, Alba-Iulia, 2011.

Mențiune

            poezie – Rely Tarniceri, „Perpetuum efemer”, Editura Concordia, Arad, 2011;

            proză – Mikael A. Dobrescu, „Satrange – iubita secretă a regelui”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2010.

Felicitări tuturor!

—————————————————————————————————————————————————–

———————————————————————————————-

Interludiu:
„Cine moare pereche revine sub formă de ploaie, cine moare singur, întristează pământul. De aceea unii se duc în sus precum o lumină care îşi caută steaua, iar alţii se transformă în lacrimile pe care le vărsăm. Pe lume sunt Oameni şi oameni, la fel cum sunt Animale şi sălbăticiuni. Oamenii uită esenţialul şi îşi aduc aminte mereu numai de ce nu trebuie. Ca să preţuieşti clipa, trebuie ca mai întâi să-i dai o valoare. Omul acuza animalul că l-a muşcat în timpul somnului. Animalul spunea acelaşi lucru despre om. Amândoi aveau câte o urmă în apropierea gâtului. Şi s-au tot certat, până când, supăraţi, au luat-o pe drumuri separate. Niciunul dintre ei nu a bănuit insecta. Şi nici nu au gândit că ceva pe care nu îl poţi vedea există şi îţi poate face rău.”
Fragment din Cartea Nescrisă.

Capitolul 4 „Începuturi”

Cu fiecare pas, pădurea devine tot mai deasă. Mai sumbră, mai apăsătoare. Mă întreb dacă nu am greşit drumul.
- Pare o fundătură, spune Nevi. Oare sălbăticiunea cunoaşte într-adevăr calea?
Nu îi răspund. Încă mă resimt de pe urma rănii de la umăr. Am acoperit golul cu o fâşie de cârpă colorată. Inginerul a râs spunându-mi că aşa se recunoşteau pe vremuri între ei hazlii.
- Hazlii?!
- Oameni care se născuseră cu râsul pe buze. Se adunau în pieţe spre bucuria celor care se aflau de faţă pentru a-i asculta. Dar breasla lor s-a desfiinţat de mult. De parcă cineva a hotărât că ajunge cu atâta râs…
Drumul ni se termină în faţa unui zid de încrengături. Facem o pauză. Ne aşezăm pe iarbă şi mestecăm câteva fructe. Seminţele dulci din ele s-au întărit prefăcându-se în ceva aţos şi fără gust.
- Când eram mic, povesteşte Nevi, am primit drept cadou un animal de companie. Nu mă aşteptam la asta, trebuie să recunosc. Animalul era un tuf, ştii, vietatea aia sfrijită despre care se spune că-ţi citeşte gândurile. Pe moment am fost impresionat fără doar şi poate. Dar tuful, cât era ziua de lungă, nu făcea altceva decât să mănânce şi să doarmă. Asta nu era deloc în regulă. Credeam că o să meargă cu mine la plimbare, credeam că o să ne jucăm, chestii din astea… Până la urmă, să îmi ţină companie. Doar ăsta le este rolul lor, nu? Dar… A trecut un anotimp şi am uitat de tuf. El era pe acolo, eu plecat cu ale mele. Ajunsese un fel de obiect pe care îl mutam de colo-colo, ceva care mă încurca. Crescuse mare, blana i se colorase într-un verde aprins şi la gât îi crescuseră mărgele. O dată la câteva zile se punea pe dans chemându-şi partenerul imaginar. Era o pocitanie frumoasă, dar fără scop.
Face o pauză.
- Tata îmi spunea că are nevoie de o motivaţie puternică pentru a-şi urni ghearele şi că eu nu sunt în stare să-i ofer asta. Râdea de mine, probabil. Animalul se născuse să zacă. Să stea într-o rână, plictisit. Nu era vina nimănui, nici măcar a lui. Zeii îi dăduseră patru membre pentru a şi le întinde când sforăia, nu pentru a călca pe ele. În acea vreme se construise prima cuşcă-capcană, sălbăticiunile atacând frecvent oamenii din Oraş. Am fost atât de impresionat de maşinăria cu ţepi de fier, încât, într-o singură zi, am reuşit să-mi construiesc şi eu una. Una în miniatură, cam de înălţimea mea.
Se opreşte să bea o gură de apă.
- Am târât-o după mine să le-o arăt părinţilor, sigur că o să-i dau pe spate cu „opera” mea. Cu sufletul la gură, aproape că am pocnit uşa de perete când am deschis-o, însă ei nu au reacţionat după aşteptările mele. Dimpotrivă. Tata chiar s-a supărat rău de tot şi m-a certat. „Asta nu e o jucărie! Ia-o din faţa mea, să n-o mai văd!” M-am bosumflat până la lacrimi şi am dus-o înapoi în camera mea. Gândeam că sunt un nimic dacă ceva care îmi ieşea din mână era astfel. Am aruncat-o într-un colţ. Tuful mă privea apatic, ca de obicei, şi în clipa în care am părăsit încăperea, am gândit că, singurul lucru bun pentru toţi, singurul lucru pe care ar fi putut să-l facă, ar fi fost să intre-n cuşcă.
Oftează.
- Seara, când m-am întors de la joacă, l-am găsit bucăţi. Gheare şi blană. Maşinăria funcţiona, dar asta nu m-a mai bucurat. A fost prima, ultima şi singura dată când m-a ascultat şi nenorocirea aia mică. Greşeala ei, nu? Părinţii m-au dus la un vraci, convinşi că eu omorâsem tuful, cu mâna mea. Că îl forţasem să intre în cuşcă. Am fost supus la trei şedinţe, cu una mai multe decât normal. Chiar şi după ce vraciul m-a absolvit de orice vină, tot nu m-au crezut. Astfel, unele lucruri rămân desluşite doar pentru tine, nu crezi?
Expiră adânc şi tace.
„Bun”, îmi zic, „acum e rândul meu”.
- Părinţii mei nu au fost suflete-pereche. Am aflat asta de abia după ce mama şi-a găsit alesul. Într-o zi frumoasă, cu mult soare. Acum are o altă familie. Probabil că va avea şi alţi copii. Mai reuşiţi ca mine, presupun. Tata a plecat şi el în căutarea jumătăţii. Îi pictase chipul şi visa la ea în fiecare noapte. De când au dispărut, nu mai ştiu nimic de ei. Câteodată mă gândesc că menirea mea e să fiu singur în viaţa asta, deşi sper din toată inima să mă înşel.
Jumătate chiţăie şi se învârte în loc. Prin frunzişul încurcat, a apărut ca prin minune o gaură. Atât cât să poţi trece.
- Asta, da chestie! spune Nevi. Ghemul ăsta mic e cu adevărat descurcăreţ.
- Ce faci, zic, mergi cu mine în continuare? Te întreb pentru că pasul meu umblă aiurea, fără o ţintă. Ne-am putea trezi la capătul lumii, degeaba.
- Merg, ce altceva să fac? Poate îmi voi găsi şi eu odată cu tine motivaţia de a face ce trebuie făcut.
- Ce anume?
Întreb, dar asta nu înseamnă că şi primesc răspuns.

—————————————————————————————–

Încă din faşă am căzut din pat,
spaţiul închis mă loveşte în creştet,
ochiul drept fură mişcarea
şi se zbate de rău.

Sunt paiaţa cu braţele lungi,
încolăcesc cu ele viaţa,
strig după ajutor,
să nu mi-o fure.

Sunt mulţi care tânjesc
la sentimentele noastre
şi li se întâmplă,
să nu se bucure nici de ale lor,
mor cu păcatul.

——————————————————————————————–

Piatra
pe care o ciopleşte Dumnezeu
o aşază în zid;
şi oamenii nu-l văd.
El se ridică prin fiecare
rostind cuvântul.
Zidul urcă prin gând,
prin suflet,
până Domnul îl vede.
Se odihneşte o clipă
cu ochii în lumină,
de bucurie,
şi pleacă.

—————————————————————————————-

în noaptea întunecată
smoală
înfiorătoare precum ultima moarte

vis dezmembrat cu răngi de sticlă
nenorocire neagră plânsă de corbi
nedefinită prin timp
zboară

spaţii rostogolite în neant
distanţa dintre noi e un hău
privirea pătrunde prin crăpături universul
iar tu vei stinge lumina
care arde neîncetat
aerul

————————————————————————————————-

Din colecţia LIRIK a Editurii Armonii Culturale, vă semnalăm o nouă apariţie editorială: EMIL DRUNCEA – INSULA DE CUVINTE (poeme). Placheta conţine un număr de 36 de poeme, având o prefaţă apreciativă, alcătuită de scriitoarea şi publicista Maria Diana Popescu, redactor al prestigioasei reviste de cultură Agero Stuttgart. „Tonalităţile ideatice sunt varii personaje, ce-şi joacă rolul pe scena vieţii, cu devoţiune şi talent. Insula pe care o construieşte Emil Druncea este un tărâm realist-magic, ascuns de insinuantele-i ceţuri lirice. Pe această insulă a cuvintelor, supusă intemperiilor, se poate găsi refugiu şi, implicit, protecţie. Subtilele sale personaje îşi exersează abilităţile, creînd magia prin care realitatea este esenţializată, valorizată. Fără a abuza de un limbaj pseudo-erudiţionist, „Insula de cuvinte” construieşte stări, tensiunea manifestând un evident crescendo liric. Fără a intenţiona să delimiteze graniţa dintre realitate şi ficţiune, prin confruntarea dintre eul auctorial şi eul autobiografic, poemele „Insulei de cuvinte” împrumută din „lirismul” reprezentărilor lui Kush, ori chiar din „dilematica” pânzelor lui Molev. Abstract şi real, într-un amalgam plin de forţă şi culoare, peste care va străluci, cu siguranţă, pânza unui (mult)aşteptat curcubeu: poezia autentică.” (Postfaţă, Gheorghe A. Stroia)

Recenzie de carte a unei autoare ialomiţene

Asemenea minimaliştilor literaturii universale, Vasilica ILIE alege ca în miniromanul ei Răscrucea destinului, publicat la editura ieşeană PIM, 2011, cu o superbă copertă realizată de marea pictoriţă Maia MARTIN,  personajele să fie oameni simpli, oameni din popor, cum spunem noi, românii. Într-un sat din Bărăgan, în cea de-a doua parte a secolului al-XX-lea, doi tineri se îndrăgostesc. Colegi de şcoală, de clasă şi de bancă, George şi Frusina găsesc acelaşi drum al sentimentelor. Toate merg liniar, până când destinul alege ca fata să renunţe la studii iar băiatul să le continue. Apare, firesc, intriga, Geta, mama băiatului care devine student se împotriveşte căsătoriei fiului ei cu „ fata de la coada vacii”. Iubirea lor conduce la o sarcină, nedorită de „soacră”, neştiută de tatăl fetei, singurul părinte care a crescut-o, soţia sa murind la scurt timp după ce a născut. Petre, tractoristul şef de la IAS şi partener la echipa de dansuri a Căminului cultural din comună, o iubeşte şi el pe Frusina. În secret, George şi Sina, cum o alinta el pe iubita sa, hotărăsc să se logodească, dar băiatul moare electrocutat în timp ce meşterea la o pompă electrică pentru udat grădina. Petre insistă şi o convinge pe Frusina să se mărite cu el, însă comportamentul lui conjugal o îndepărtează pe tânăra femeie şi ajung la despărţire. Rămas singur, Petre intră în comă de la băutura în cantităţi mari şi, odată salvat, are o revelaţie, iar din ateul convins devine un credincios fără rezerve. El încearcă să-i recapete încrederea soţiei sale, dar nu reuşeşte. După ce a absolvit seminarul şi devine preot, Petre nu este hirotonisit pentru că nu era căsătorit şi rămâne un simplu cântăreţ bisericesc. De soţia lui se îndrăgostise medicul veterinar al comunei, rămas văduv după moartea soţiei sale după un avort provocat. Alexandru Popa, veterinarul, îi mărturiseşte lui Petre iubirea lui şi intenţia de a se căsători cu soţia sa şi îi cere să nu se opună divorţului. Discuţia are loc la marginea unui lac, iar Petre se aruncă în lac. Alexandru îl salvează şi rămâne uluit când Petre îi mărturiseşte că el l-a ucis pe George. Alexandru şi Frusina se hotărăsc să nu-l denunţe pe ucigaş, lăsându-l în plata domnului.

Remarcabilă în această carte este povestea, pentru că autoarea are harul povestirii. Ea nu face greşeala pe care au făcut-o majoritatea prozatorilor români, care în loc să povestească analizează, lăsând în urma lor opere la care cititorul nu rezonează. Vasilica Ilie ştie să povestească. Din naraţiune, cititorul observă că la sat este valabil matriarhatul. Gheorghe, tatăl Frusinei, văduv fiind, nu ştie să se comporte cu fata lui, în casa părinţilor lui George hotărârile le ia femeia iar bărbatul este neutru, în casa lui Petre cuvânt are mama sa, tatăl fiind vag împăciuitor. Autoarea se  foloseşte de cele învăţate în satul ei natal, destinul fiecărui personaj este venit odată cu naşterea, vorbă românească” Ce ţi-e scris, în frunte îţi stă!”, obiceiurile religioase fac lumea mai bună, obiceiurile sociale din sate fac lumea mai rea, gura satului încă mai are trecere şi în secolul al-XX-lea din mileniul doi. Pentru interese meschine, Geta, mama lui George nu se sfieşte să meargă la ghicitoare, la vrăjitoare, semne că magia neagră mai este şi acum utilizată de români sau să uneltească cu asistenta medicală a satului pentru a determina-o pe Sina să avorteze, lucru pe care îl reuşeşte destinul. Dacă autoarea ar fi avut inspiraţia să termine povestea cu o nuntă, ca o echilibrare a celor trei decese, în cazul mamei Frusinei, după ce a dat viaţă , după ce George a fost ucis, şi după încercarea de pruncucidere pedepsită de divinitate a soţiei doctorului veterinar, romanul ar fi fost mult mai rotund, mult mai în spiritul ţărănesc, conform căruia e sigur  că până la urmă binele învinge şi divinitatea aşază lucrurile în final. Avem totuşi un miniroman de bună calitate, cu toate ingredientele pentru o lectură agreabilă datorită stilului, rezonantă, datorită naraţiunii. La o viitoare ediţie, se poate îmbunătăţii această carte şi astfel va avea şansa să stea pe raftul principal în orice bibliotecă.

———————————————————————————–

De pe sticla prăfuită a cerului
se prelinge soarele în dâre fierbinţi
văzduhul înăbuşitor
poartă mirosul de sălbăticiune al oţetari încinşi
cu ciocurile frunzelor deja înroşite
şi rădăcinile înfipte adânc
în măruntaiele oraşului risipite peste cele şapte dealuri
în ritual păgân sub tăişul luminii

strigătul cenuşiu a împietrit
fisurat de vinişoarele de-ardezie
şi se aşterne praful de milenii
triumfător
insidios
tăcut

peste sirena ultimului vapor
ce se strecoară prin şenalul gâtuit al dunării
o aripă de pescăruş fulgeră alb
înaltul despicând
şi sunetele ascuţite
curg
lasciate
ogni
speranza.

————————————————————————————–

În ţintirim

Un câmp de flori mă-ntâmpină în prag
Şi-un clopot atârnat de cer,
Veghindu-şi codrul crucilor de fag
Ca un metalic grănicer.
*
Mă pierd printre grilajele de fier
Ce-mprejmuiesc pământ retrocedat
Prin act emis în Eden şi în Cer
Pe vremea lui Adam, întâi Creat.
*
Din mute file-ngălbenite,
Cu autori de testamente,
Rostesc cuvinte scrijelite
Făcând prezenţa unei lumi absente
*
Şi-o voce de departe-mi dă fior
Şoptindu-mi vorbe auzite-n viaţă –
Cum că părinţii care mor
Îşi lasă nerostită vreo povaţă.
*
De-aceea azi mă aflu-n ţintirim,
Ca să-ţi aduc, tăicuţă, dezlegare –
Anume-n taină să-mplinim
O nerostire-a fiinţării tale.

Cartea

Snop de lumină
ferecată cu lacăt şăgalnic
în sipetul trecerii…
*
Şi toţi purtăm cheia la gât
sau o ştim pusă de mama
sub preşul de la intrarea în lume.
Numai că, crescând,
ne luăm cu joaca
şi umblăm la sipet seara,
când ne muşcă şarpele lui Moş Ene.
De aceea nu ne dumirim să alegem
între lumina cea ferecată şăgalnic
şi luminaţia cea risipită ademenitor
de cel care înşală ochiul.
*
Ruginindu-ne cheia,
nu mai putem deschide cu ea
decât sipetul fetei babei.

——————————————————————————————

Neomul înhaţă blana şi pleacă. Nici măcar nu înţelege dacă afară e noapte sau zi. Are impresia că sunt amândouă deodată. Mintea îi e prea încurcată să poată desluşi ceva. Picioarele îl poartă din reflex drept înainte, însă ele nu cunosc pădurea şi l-ar putea băga în belele. Iar… Poate a fost doar un vis urât sau l-o fi deochiat luna. Trebuie să se desprindă de ceaţă şi să redevină cel care a fost înainte.
Rosteşte încet un descântec:
- În pământ să nu rodească, piatra să nu se ciobească, florile să nu-nflorească, luna să nu mă vrăjească. Prinde-n lanţ şi dă-l afară, du-te-n aripi, pleacă-zboară, fă deochiu-n nori spumă şi trimite-l iar în lună…
Mai aşteaptă o clipă, cât să tragă o gură de aer şi îl mai zice o dată.
Neomul nu poartă încălţări, dar tălpile lui bătătorite au pielea groasă ca armura lăsând urme adânci pe unde merge şi pietre sfărâmate. Pare un uriaş în miniatură. De parcă zeii şi-au zis:
„Bun, le dăm tăria celor înalţi, dar îi lăsăm mici, să nu ne sfideze cu înălţimea lor.”
El face parte dintr-un clan vechi de vânători. Asta e o onoare, dar şi o responsabilitate. La brâu, atârnând de cingătoare, are o goarnă. Metalul subţire din care a fost meşterită, este dur şi nu îşi schimbă culoarea. Dacă suflă în ea, toţi cei din neamul lui îl pot auzi chiar şi de la o zi distanţă. Goarna nu este o jucărie, în niciun caz. O mângâie cu unghiile lui mari, dar nu o foloseşte. Dacă ar face-o, ar deveni miezul râsului. Trebuie să găsească singur calea înapoi spre Munte, chiar dacă, momentan, nu are habar unde se află. Vede pădurea, dar nu mai e aceeaşi, vede cerul, dar nu mai recunoaşte stelele. S-a pierdut şi acesta nu e un lucru cu care să se laude. Ar face asta numai unul cu minţile distruse de ierburile otrăvite din pieptul muntelui.
Cei bătrâni l-au avertizat:
- Dacă pleci singur, pasul va greşi drumul şi ochiul va înşela simţul. Lasă să mai treacă două primăveri.
Două primăveri… Era ca şi cum i-ar fi cerut să nu mai plece deloc. Măcar aşa a simţit atunci.
Nu a ascultat. Primele cărări bătute s-au despărţit în două, apoi în patru, şi pasul i-a călcat iarbă neatinsă. A fost ca o minune. O îndeplinire a viselor. Era bine dacă niciunul dintre semenii lui nu ajunsese încă pe acolo. Însemna că putea găsi vânat, trofee falnice cu care să-şi decoreze grota. Putea fi unul dintre începătorii unei noi hărţi şi unul dintre organizatorii de noi vânători.
Până acum dăduse peste un somnoros şi îi luase blana, dar asta nu era de ajuns. Vroia altceva, ceva, necunoscut.
Şi blana asta îi adusese deja belele. Parcă îl prinsese în părul ei învârtit şi îl dăduse cu capul de toţi copacii. Rânjeşte. Nu a mai avut un vis atât de profund de pe vremea când şi-a văzut sorocul. Atunci a fost la fel de zguduit şi ameţit.
Cei bătrâni i-au făcut licoare din ierburi îmbătătoare şi l-au pus s-o bea, după cum era obiceiul.
Amestecul era amar precum rădăcina de plante nebune, aşa că a înghiţit în grabă, să scape mai repede. Picioarele au început să îi slăbească, apoi au dispărut. De fapt, totul dispare când ochii nu mai vor să îţi stea deschişi.
Atunci când cerul a început să-l învârtă, şi-a pierdut echilibrul şi a căzut pe spate. Culcuşul din ierburi moi îndoite i-au liniştit căderea. A rămas privind în gol, cu balele mânjindu-i gura. Ca un neputincios, ca un animal bolnav. Lumea s-a scuturat de el ca de un fruct stricat şi
s-a pomenit atârnat de crengile unui copac necunoscut. Pieptul îi devenise rece şi inima nu îşi mai făcea auzite bătăile. A strâns din dinţi încercând să scape din hăţişul ramurilor subţiri precum venele unui prunc, dar acestea s-au împotrivit pătrunzându-i în ochi şi în gură. Umplându-l. A vrut să urle, dar nu a putut.
S-a zbătut precum luna traversată de nori şi a rămas nemişcat. O ultimă lucire i-a desenat în cap fructele copacului: multe, colorate, în formă de inimi. Fiecare cu propria-i bătaie.
A murit şi s-a trezit.
Ceilalţi au râs de el, spunând că un asemenea copac nu există şi că nu a avut decât un vis cum au cei cu mintea puţină. Vorbele astea defăimătoare nu au făcut altceva decât să-l întărâte, să-i întărească dorinţa de a le arăta tuturor că se înşeală.
Cuprins de un curaj rar întâlnit, şi-a exprimat luat hotărârea de a mai bea o dată acea licoare împuţită, dar nu l-au mai lăsat. Oare de ce? Ca totul să rămână ca ei?
Întrebări erau multe şi momentan îşi luase gândul de la trofee. Ce folos o blană sau o pereche de coarne, când eşti pierdut în mijlocul copacilor? Avea nevoie să găsească poteca. Atât.