Ioan Gelu Crişan

Pădurea vrăjită de şoaptele serii
În plete îşi ţese bobiţe de rouă
Aprinse la viaţă de luna cea nouă
Şi iese grăbită din lumea tăcerii.

Orchestra nocturnă cu graţie cântă
Şi iele gingaşe, distinse valsează,
Mişcându-se tandru domniţa visează
Şi visul frumos de iubire o-ncântă.

Un prinţ pe-un cal alb orizontul scrutează
Şi zboară ca gândul spre zarea albastră
Sălbatica floare-l atrage măiastră,
Argintul din stele de sus îi veghează.