Orgolii

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Te-ai încurcat în plasele serii
până ai scăpat peştele cel mare,
atunci ţi-a revenit trufia de ins important,
iluziile de animal feroce.

Nu credeai că-mi plac lucrurile obişnuite
ce curg prin viaţă ca un sânge,
faci paşi uşori printre nori cum motanul pe nisip
şi nu auzi sunetele
cum îţi vorbesc.

Firesc când clădeam un vis nu trebuia să te opui,
a fost peste putinţă să-nţeleg,
simţeam că nu-i bine oricât de mult m-am zbătut.
La sfârşitul poemelor pun şi acum o floare
în amintirea trecătoarelor orgolii.

Acest articol a fost publicat în numărul 84

Lăsaţi un răspuns