Oraşul – fragment de roman –

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Bărbatul se simte slăbit. Pământul i se învârte sub picioare. Cocârjat, sprijinindu-se de o cruce, inspiră adânc. Nimic. Noaptea e atât de neagră, încât cu greu poţi distinge ceva. Aer nu există. Parcă cerul s-a deschis şi o zeitate monstruoasă l-a tras în piept pe tot. Îşi duce mâna la inimă, nedumerit. Nu bate.
– Ce naiba! exclamă.
Vorbele care îi ies din gură, îi ard gâtul dureros, dar, măcar, reuşesc să-i desfunde auzul. Smoala din jur începe, încet, să se umple de zgomote firave, pierdute.
„- Bum-bum!… Bum-bum!”, aude o voce ce se naşte odată cu el şi inima începe să-şi facă auzit ticăitul.
„- Poţi spune că Doamne – Doamne tocmai ţi-a schimbat bateriile!”
– Ce?… Cine eşti tu?
„- O „arătare”, să spunem. Cu termenul ăsta am mai fost catalogată şi de alţii.”
– Păi şi eu, cine sunt?
„- Până în urmă cu câteva secunde ai fost un amărât de zombi, acum eşti Ceva! Dă-ţi timp şi îţi vei aminti. De fapt, noi doi ne cunoaştem mai demult…”
Bărbatul îşi scutură energic capul şi sângele începe să-i cutreiere corpul în viteză. Îşi recapătă mobilitatea. Se îndreaptă ţinând mâinile în faţă drept pavăză spre ceva ce seamănă cu un gard. La un moment dat, se împiedică de o creangă prăbuşită şi e gata-gata să cadă.
„- Ups! Ţi-a schimbat bateriile, dar a uitat să te înveţe cum să aprinzi farurile!”
Noaptea prinde o culoare verzuie. Acum vede. Iese din cimitir pe poartă. Un câine bătut de soartă îl miroase cu intenţia e de a se apropia, dar, după primul pas, neînţelesul îi umple atât de tare nările, încât îi face creierul să lăcrimeze. Ar vrea să fugă, dar nu îl ţin picioarele. Se face colac cu labele acoperindu-i ochii. În mintea lui schelălăie şi fuge. În realitate, îşi aşteaptă soarta. Clipa în care Necunoscutul îşi va băga mâinile în el şi îl va sfârteca în două. Are doi pui, e tată. Au fost mai mulţi, dar din cauza unei boli ciudate, s-au dus pe rând. Căţeaua e cu cele două gheme de blană, ţinându-le de cald. Aşteptându-l să se întoarcă cu mâncarea. Ochii i se umplu de apă. Nu o să-i mai vadă niciodată. Acum, omul-neom îl va prinde şi îi va rupe labele una câte una şi mai apoi îşi va înfige în el colţii lui mari şi…
Bărbatul trece mai departe fără să-l bage în seamă. Câinele îl aude vorbind, deşi are gura închisă. Când se simte iar în siguranţă, apucă osul de lângă pubela răsturnată şi, tremurând din toate încheieturile, se îndreaptă spre culcuş.
Ceva mare şi rău tocmai a ieşit din groapă…

Acest articol a fost publicat în numărul 49

Lăsaţi un răspuns