OMAGGIO NEL DOLCE IDIOMA A NICHITA

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 4,00 din 5)
Loading...

          VERSIONE ITALIANA: GEO VASILE

NICHITA

NICHITA AR FI IMPLINIT ÎN 2013 OPTZECI DE ANI

Este, după Mihai Eminescu, autorul celei de-a doua revoluţii
a limbajului poetic românesc

NICHITA AVREBBE COMPIUTO NEL 2013 OTTANT’ANNI

Egli è, dopo Mihai Eminescu, l’autore della seconda rivoluzione
del linguaggio poetico romeno

NICHITA STĂNESCU (1933 – 1983)

 

Elegia întâia

 Închinată lui Dedal, întemeietorul  vestitului neam de artişti,  al dedalizilor

El începe cu sine şi sfârşeşte
cu sine.
Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l
urmează nici o coadă de cometă.

Din el nu străbate-n afară
nimic; de aceea nu are chip
şi nici formă. Ar semăna întrucâtva
cu sfera,
care are cel mai mult trup
învelit cu cea mai strâmtă piele
cu putinţă. Dar el nu are nici măcar
atâta piele cât sfera.

El este înlăuntrul – desăvârşit,
şi,
deşi fără margini, e profund
limitat.
Dar de văzut nu se vede.

Nu-l urmează istoria
propriilor lui mişcări, aşa
cum semnul potcoavei urmează
cu credinţă
caii…

II
Nu are nici măcar prezent,
deşi e greu de închipuit
cum anume nu-l are.

El este înlăuntrul desăvârşit,
interiorul punctului, mai înghesuit
în sine decât însuşi punctul.

III
El nu se loveşte de nimeni
şi de nimic, pentru că
n-are nimic dăruit în afară
prin care s-ar putea lovi.

IV
Aici dorm eu, înconjurat de el.
Totul este inversul totului.
Dar nu i se opune, şi
cu atât mai puţin îl neagă:

Spune Nu doar acela
care-l ştie pe Da.
Însă el, care ştie totul,
la Nu şi la Da are foile rupte.

Şi nu dorm numai eu aici,
ci şi întregul şir de bărbaţi
al căror nume-l port.

Şirul de bărbaţi îmi populează
un umăr. Şirul de femei
alt umăr.

Şi nici n-au loc. Ei sunt
penele care nu se văd.

Bat din aripi şi dorm –
aici,
înlăuntrul desăvârşit,
care începe cu sine
şi se sfârşeşte cu sine,
nevestit de nici o aură,
neurmat de nici o coadă
de cometă.

          ELEGIA PRIMA

Dedicata a Dedalo, il fondatore della famosa stirpe di artisti, i dedalidi

 

Egli inizia con sé e termina
con sé.
Non lo predice nessun’aura, non lo
segue nessuna coda di cometa.
Da lui non sprigiona
Nulla; ecco perché non ha un viso
né una forma. Potrebbe somiglare in qualche modo
ad una sfera,
che ha il più grosso corpo
ricoperto della più stretta pelle
possibile. Ma egli non ha neppure
tanta pelle quanto la sfera.

 

Egli è il dentro – compiuto,
e, benchè senza margini, è profondamente
limitato.

 

Però, a vederlo non si vede.
Non lo segue la storia
dei propri movimenti, così
come l’impronta del ferro da cavallo
segue fedele
i cavalli…

 

II

 

Egli non ha neppure presente,
benché sia difficile immaginare
il modo di averselo negato.

 

È il dento compiuto,
l’interno del punto, più pigiato
in sé del punto stesso.

 

III

 

Egli non urta contro nessuno
e niente, perché
non ha nulla che sporga fuori di sé
attraverso cui potrebbe urtarsi.

 

IV

 

Qui dormo io, attorniato da lui.

Tutto è l’opposto di tutto.
Ma non gli si oppone, e
tanto meno lo nega:

Dice No soltanto colui
che conosce il Sì.

Però egli, che conosce tutto,
ha i fogli strappati al No e al Sì.

 

E qui non dormo solo io,
ma anche l’intera teoria d’uomini
di cui porto il nome.

 

La teoria d’uomini colonizza
una mia spalla. La teoria di donne
l’altra spalla.

 

E non hanno neanche luogo. Loro sono
le penne che non si fanno vedere.

Batto le ali e dormo –
qui,
il dentro compiuto,
che inizia con sé
e termina con sé,
non lo predice nessun’aura,
non lo segue nessuna coda
di cometa.

 

 

 

 

Elegia a doua, getica

                         Lui Vasile Pârvan

 

În fiecare scorbură era aşezat un zeu.

Dacă se crăpa o piatră, repede era adus
şi pus acolo un zeu.

Era de ajuns să se rupă un pod,
ca să se aşeze în locul gol un zeu,

ori, pe şosele, s-apară în asfalt o groapă
ca să se aşeze în ea un zeu.

O, nu te tăia la mână sau la picior,
din greşeală sau dinadins.

De îndată vor pune în rană un zeu,
ca peste tot, ca pretutindeni,
vor aşeza acolo un zeu
ca să ne-nchinăm lui, pentru că el
apără tot ceea ca se desparte de sine.

Ai grijă, luptătorule, nu-ţi pierde
ochiul,
pentru că vor aduce şi-ţi vor aşeza
în orbită un zeu
şi el va sta acolo, împietrit, iar noi
ne vom mişca sufletele slăvindu-l…
Şi chiar şi tu îţi vei urni sufletul
slăvindu-l ca pe străini.

 

 

ELEGIA SECONDA, GETICA

A Vasile Pârvan*

 

In ogni incavo veniva collocato un dio.

Se si fendeva una pietra, subito vi era recato
e messo un dio,

 

bastava che si rompesse un ponte,
perché si collocasse nel posto vuoto un dio,

ovverro, sulle strade, che apparisse una fossa nell’asfalto,
perché vi si collocasse un dio.

 

Oh,  non ferirti alla mano o al piede,
per sbaglio o di proposito.

 

Subito metteranno nella ferita un dio,
come dappertutto, come dovunque,
vi collocheranno un dio
per inchinarci a lui, perché lui
salva tutto ciò che si separa da se stesso.

 

Fai attenzione, lottatore, non smarrire il tuo
occhio,
perché recheranno e ti colocheranno
nell’orbita un dio,
ed egli starà lì, pietrificato, mentre noi,
le  anime turbate, lo staremo magnificando…
E perfino tu ti commuoverai
magnificandolo come se fosse un estraneo

 

* Vasile Pârvan (1882-1927), storico dell’antichità e archeologo; il suo capolavoro, “Getica”, tratta della protostoria del popolo romeno. Nichita lo considera nel suo libro Antimetafisica “un modello esistenziale” che rappresenta una natura “sacerdotale di poeta vates”.

Acest articol a fost publicat în numărul 81

Lăsaţi un răspuns