Cătălin Bolohan 

Îmi trec mâna prin părul străin,
primesc căldura trecutului
din privirea pierdută în sticlă,
ating trupul lipsit de culoare.

Mă privesc printre nori,
caut umbră celuilalt eu.

Cânt oglinzii veşnica pomenire
strângând în pumn rozariul.

Flăcări din chipul răvăşit
cuprind cu patimă argintul,
zâmbete demonice răsar
din cercurile de lumină.

Se zguduie o rază de cleştar
pe buzele sfâşiate de piatră.

Sărut mâna moartă
încleştată pe umărul meu.