Oamenii mari

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, în medie: 2,33 din 5)
Loading...

Ion Untaru

 

Când ajungea acasă trebuia să se aplece
ca să nu lovească grinda cu fruntea
iar când se ducea la culcare,
îşi lăsa afară o pare din umbră
Trecuse de jumătatea vieţii
dar el continua să crească
ceea ce-i îngrijora foarte mult pe cei din jur
drept pentru care familia s-a dresat
mai multor medici, începând cu moaşa comunală
care îl tratase în copilărie de gâlci
şi terminând cu cei care erau doctori de mai multe ori
Unul i-a recomandat schimbarea locului de muncă
Altul – să renunţe la tot ce are
ca să nu mai aibă la ce renunţa
şi ultimul, să alerge zilnic până la primărie
după tramvai şi de acolo să plece mai departe pe jos
Pe el nu-l durea nimic, era bine mersi
Numai că într-o zi, grăbit, a uitat să se mai aplece
poate i se făcuse şi lui lehamite
să se încline toată viaţa
în faţa celor mai mici ca el
Şi atunci s-a lovit atât de tare
încât n-a mai putut scoate un cuvânt;
medicii chemaţi la căpătâiul lui
l-au văzut numai dând din mâini,
bolborosind cuvinte de neînţeles
şi dându-şi duhul

Văzând că bolnavul murise fără ajutorul lor,
medicii s-au retras murmurând:
Aşa mor oamenii mari:
neînţeleşi!

Acest articol a fost publicat în numărul 30

Lăsaţi un răspuns