Oameni de tinichea

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Elena-Simona Popescu

 

Pe banca din parcul alinării
un bărbat îşi aşteaptă copilul dus la joacă
în faţă are o cutie lungă de bere
pe care nu ştie dacă să o păstreze sau să o înceapă
pe şirul minutelor gândeşte cu ochii scormonind în pământ
are vreo treizeci de ani e neras ponosit şi trist
mâinile îi frământă în pumni neliniştea zilei de mâine
întreb ce se întâmplă cu omul acela
mi se răspunde că e omul fără alternativă
un fel de iobag al zilelor noastre
pedepsit de o societate cămătar
omul are un sac gol de datorii
care-i biciuiesc nopţile cu insomnie
zilele rămâne cu o resemnare
care-i jupoaie zâmbetul de pe chip

la colţul străzii o bătrână doborâtă pe trotuar
cântă rugăciuni la frunză
e singurul instrument muzical pe care îl cunoaşte
o mână chinuieşte frunza între buze pe acorduri bisericeşti
o alta stă întinsă ca un semn de circulaţie
opreşte cine vrea
monezile aruncate în palmă dau tonul frunzei

un copil plânge de foame pe scările unui magazin
unde preţurile au luat-o razna
ca un cutremur în multe grade richter
mama îşi îneacă braţele în geantă în buzunarele ei
şi ale copilului
nimic
mama nu are bani azi
ne vom împrumuta undeva
copilul învaţă şi el o resemnare
care-i face ochii să se deschidă mari mari
să fotografieze prăjitura
pe care o va înghiţi la noapte în sec

aceştia sunt oameni de tinichea
sperietori de ciori în curtea inegalităţii

Acest articol a fost publicat în numărul 24

Lăsaţi un răspuns