Oameni și lupi

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––––

                                       Din volumul „INFERNUL ROȘU, VOL I DRAGOSTE ȘI RĂZBOI”

Abia spre seară a încetat să ningă; Norii şi-au cătat de drum, vântul s-a mai potolit, iar peste ţară s-a lăsat gerul care prevestea îngheţul nopţilor cu lună plină; Cum încă nu era vremea, soarele s-a îndurat de ţărani; Din tolba-i de aur scoate câteva săgeţi de foc şi în câteva ceasuri topeşte toată zăpada şi o parte din ghiaţa care de o bună bucată de vreme împovăra sufletul românilor; Din păcate, bucuria ţăranilor din Domneasca n-a durat prea multă vreme; Mai erau doar câteva zile până la sărbătoarea Crăciunului; Iarna care deacum da târcoale, s-o abătut peste lume şi sat; Era încă lumină când, primii fulgi de zăpadă începură a cădea din cerul plumburiu, anunţând viforniţa ce avea să se dezlănţue; Rafale puternice de vânt spulberau zăpada ce cădea fără contenire din norii care deacum păreau a se prăvăli peste văi, peste munţi, peste oameni şi case; A nins toată noaptea şi s-a oprit doar a doua zi spre seară; Vântul se mai potolise iar norii, epuizaţi după ce într-un răstimp atât de scurt cernuseră milioane de steluţe argintii, stăteau grămadă peste satul imaculat; Se înoptase când, un individ îmbrăcat într-un cojoc de oaie, intra pe poarta conacului din Domneasca; Din cale-afară de grăbit, nepoftitul nici măcar n-a încercat să ia aminte la ordinul Vizigotului care lăsând deoparte sticla cu ţuică, încerca să coboare cât mai repede cu putinţă din foişorul de pază; Oprindu-se la un grajd din spatele conacului, străinul care motivat poza într-un comandant ce-a rămas fără armată, a început să urle la un biet grăjdar:
-Culaeee, unde mama dracu dormitezi mă boule? Băăă, dă nu vrei să-ţi croiesc câteva pă spinare, scoală mai repede dân culcuş.
Auzindu-se strigat şi recunoscând vocea care nu odată-l ameninţase, sărmanul grăjdar sare ca ars din locul unde abia dacă aţipise.
-Mata eşti dom Bade? Păi venişi taman acuşa în prag dă iarnă?
-Eu bă ţugulanu dracu; Ce măta în cur, chiar nu mă mai cunoşti? La cât eşti dă prost şi dă mare dobitoc, nici nu m-ar prinde mirarea.
-Ce dracu să fac dom Bade? Aşa m-a făcut muică-mea.
-Bine bă dobitocu dracu, dar te-a făcut mai prost ca oaia beată.
-Ştiu dom Bade, dar matale de ce Dumnezeu venişi atât de rătutit? Doar nu dăduşi dă cine ştie ce belea, taman în prag de iarnă.
-Dădui dă măta! Mai taci dracu din gură şi pregăteşte două perechi dă cai; Înţelegi mă bou dracu, sau poate vrei să te bumbăcesc oleacă?
-Am înţeles dom Bade, dar ce Doamne iartă-mă faceţi cu caii?
-Băăă, răspunde nervos argatul, fac pă dracu să te mănânce.
-Bine dom Bade, dar dă ce să mă ia încornoratu? Iaca-i pregătesc, dar mai întâi să-l anunţ pă conaşu cum că trebuie să plec cu caii.
-Mă bou dracu, ordonă argatul cu aceeaşi voce aspră, tu pregăteşte caii mai repede; Cu boieru vorbesc eu; Acum ai înţeles mă tâmpitule?
Două ore mai târziu, caravana care plecase din satul Vlaşca încă din zori, îşi făcea apariţia pe peronul din faţa intrării principale; Mai îngheţaţi ca în multe alte dăţi, oaspeţii abia dacă au coborât din maşinile poate la fel de îngheţate şi au încercat să-şi dezmorţească piciorele rebegite în atâtea ore de mers; Văzându-i cum stau ca nişte statui părăsite până şi de sculptorii care au făcut avere la vremea renaşterii medievale, boierul care tocmai venise în întâmăpinare urează bucuros:
-Bine aţi venit dragilor! Dar ce faceţi, nu urcaţi? Doar nu vă e teamă de-un eventual dezgheţ; Argat, ordonă boierul Marghiloman Alexandru, în timp ce cobora treptele care încă mai despărţeau categoriile societăţii româneşti, dacă nu vor să onoreze casa pregătită pentru o primire  specială, i-ai cu biciul care te-a făcut celebru şi temut.
Din grupul îngheţaţilor se desprinde c-o vioiciune de invidiat, domnişoara Paulina Vlăsceanu; Scăpând din îmbrăţişarea boierului Marghiloman, frumoasa domnişoară abia dacă a reuşit să exclame:
-Sărut mâna şi bine v-am găsit domnule Marghiloman!
-Ce plăcere să te văd frumoasă domnişoară, raportă încântat fostul ofiţer, după care jucând cu multă dăruire rolul de gazdă primitoare, îi îndeamnă pe oaspeţi să intre cât mai repede în casă!
În timp ce dezbrăca mai vechea lui şubă, boierul Vlăsceanu exclamă nu fără invidie, faţă de muntenii care îndrăgeau aceeaşi credinţă:
-Alexandre dragule, la voi este iarnă serioasă! Aici totul este alb şi atât frumos, în timp ce la noi vremea se scaldă în bălţi mocirloase.
-Şi tu ce-ai vrea Vlăscene, întreabă boierul care bucuros îşi îmbrăţişa mai vechiul prieten, să fie doar primăvară în inima românilor?
-Bine te-am găsit Alexandre, dar aici totul e în bună rânduială?
-Încă nu ştiu despre ce fel de rânduială vorbeşti, raportă fără prea multă convingere boierul Alexandru Marghiloman, dar liniştea n-a dispărut de pe însoritele plaiuri carpatine.
-Înseamnă c-am nimerit bine domnule dragă, a încercat să-şi arate bucuria doamna Adelle Vlăsceanu; Doar pentru asta-am venit!
-Cum nu se poate mai bine scumpă doamnă Adelle; Cum nesuferitul dumneavoastră soţ nu prea ne vede, daţi-mi voie să vă îmbrăţişez şi să vă complimentez cu toată sinceritatea care mă obligă să cred doar în ceeace văd: Doamnă Adelle, pentru asemenea vremuri arătaţi minunat!
-Bună seara şi vă mulţumesc frumos domnule dragă, o salutat c-un zâmbet vădit provocator doamna Adelle Vlăsceanu; Mă iertaţi domnule, dar dumneavoastră mă flataţi într-un fel care mă dezarmează.
-Dimpotrivă doamnă Adelle, sunteţi mult prea frumoasă pentu burtosul care numai Dumnezeu ştie cum a reuşit să vă păcălească.
-Domnule Marghiloman, răspude cu invidie feminină distinsa doamnă, frumuseţea de care dumneavoastră vorbiţi cu aşa plăcere, este apanajul domnişoarei care a ţinut morţiş să vă îmbrăţişeze în premieră,  doar ca să emane din căldura care se ascunde sub ghiaţa de suprafaţă.
-Bine doamnă Adelle, întreabă şi nu fără motiv distinsul boier, dar pentru ce atâta modestie? Să cred că deacum sunteţi geloasă până şi pe nepoata care fiind o frumuseţe cum greu mai poţi găsi, pun rămăşag că într-un viitor nu prea îndepărtat va înrobi o mulţime de bărbaţi?
Puţin mai retras, un bărbat de o distincţie ceva mai aparte, aştepta răbdădor să fie prezentat de boierul care dintr-o pricină care ne scapă, insistase atât de mult să-l însoţească în vizita ocazionată de petrecerea sărbătorilor de iarnă; Ghicindu-i gândul care parcă nu-i da pace, stăpânul conacului din Vlaşca se adresează cu oarece mândrie distinsei gazde:
-Alexandre dragule, la vremea când oasele noastre îmbătrânite au scăpat de frigul iernii şi de biciul vântului care de la o vreme suflă cu putere din stepa rusească, fii bun te rog şi dă-mi voie să ţi-l prezint pe senatorul de Vlaşca, domnul Teodosiu Vladimir.
-Domnule senator, urează boierul care jovial ca întotdeauna întindea mâna distinsului oaspete, fiţi bine venit într-un ţinut cu mai puţin grâu şi porumb, dar încărcat cu mai multă istorie naţională.
-Mă bucur să te cunosc scumpule, răspunde zâmbind senatorul de Vlaşca, iar asemenea vorbe le-am mai auzit într-o împrejurare mai veche şi mereu prezentă în conştiinţa românilor.
-Multe mai aud românii cu oarece simţire şi cum văd că îi împărtăşiţi cuvântul, presupun că-l cunoaşteţi bine pe conul Mihalache.
-Uneori avem chiar şi păreri contradictorii, raportă pe măsură senatorul Teodosiu Vladimir, dar asta nu ne împiedică să fim prieteni.
-Aşa-i domnule dragă, dar şi politica-şi are chichiţele ei; Altfel poate fi orice numai politică nu, raportă motivat distinsul boier muntean.
-Când am plecat din Vlaşca, se lamentează cu amărăciune bătrânul senator, am crezut că voi fi liber măcar câteva zile.
-Bine, dar de unde atâta libertate? Doar sunteţi politician.
-Chiar aşa scumpule; În fiecare zi mănânc politică pe pâine.
-Foarte bine domnule senator, dar cel puţin să fie cu folos.
-Oarece speranţe încă mai sunt dragul meu, dar cum de la o vreme m-am săturat de politica românească, măcar de sărbători să pot scăpa de capcanele care în Bucureşti mă pândesc la tot pasu.
-Ştiu domnule senator, intervine boierul Vlăsceanu, în timp ce păşea în salonul pregătit special pentru distinşii oaspeţi, dar nu cred că-i bine să stricăm bunătate de pâine ţărănească c-o politică de moment.
-Bine dragule, numai că momentul despre care vorbeşti cu oarece detaşare, este hotărâtor pentru viitorul neamului românesc.
Deacum boierul Vlăsceanu era urmat de doamna Adelle, de domnişoara Paulina, de senatorul Teodosiu Vladimir, dar şi de argatul care venea însoţit de nevastă-sa; Furioasă, Aneta-l trăgea de braţ pe caporalul care deacum urmărea din priviri mirajul iubirii; După ce ia omenit cum se cuvine, boierul Marghiloman ia invitat pe oaspeţi în camere bine încălzite şi dotate cu paturi confortabile; Simţind că este împins la marginea societăţii româneşti, fostul argat preferă camera în care ani de-a rândul dormise iepureşte în încercarea de al mulţumi pe stăpânul conacului din Domneasca; Cu sticla-i prăfuită şi afumată, lampa părea să-i amintească de vremurile de demult; Văzând cum sta agăţată pe un perete scorojit şi murdar, argatul Badea Vasile ordonă cu aceeaşi voce aspră:
-Fă muere, şterge sticla c-o buca dă cârpă şi aprinde lampa.
-Mă Vasile, dacă boieru Marghiloman nu prea mai are ochi şi pentru familia noastră, măcar noi să ne mai vedem din când în când, raportă vădit ofensată doamna Aneta Badea, în timp ce la lumina unui muc de lumânare, încerca să pregătească lampa românului sărac.
-Păi bine fă muere proastă, tu ce mama dracu vrei să ne facă boieru Marghiloman? Doar stăturăm la masă cu toate mărimili dacilea.
-Aşa-i mă Vasile, raportă femeia care indignată încerca să aprindă lampa, dar cu noi nu schimbară nici-o vorbă mărimili boierului.
-Păi dacă nici tacto care forţat de senatorul chelos şi cu frică doar de dracu ştie cine, te-a recunoscut ca fiică legitimizată doar dă pofta dân tinereţe nu te bagă în samă, eu ce dracu să-ţi fac muere năroadă?
-Şi dacă mama m-a făcut iubindu-se c-un boier care ani dea-rându nu a vrut să mă recunoască şi să-mi zică adevăru, eu cu ce dracu sunt de vină mă omule care nici măcar nu ştii ce spui?
-Da fă muere tâmpită, dar eu dă unde pizda mătii vrei să ştiu?
-Nu te supăra Vasile, dar tu pă cine vrei să întreb? Pă boier?
-Fă muere idioată, eu cred că n-ar fi rău să-l întrebi pă tact-o.
-Da mă Vasile, dar cine te-a obligat să te însori c-o fată proastă?
-Fă tâmpito, ripostă argatul care deacum se vedea acuzat fără motiv întemeiat, tu alceva nu mai găsăşti în căpăţâna ca dovleacu dat în pârg?
-Mulţumesc Vasile, raportă fiica boierului Vlăsceanu, dar odinioară ţi-a plăcut de căpăţâna care astăzi este doar un dovleac necopt.
-Gata cu vorbăria! Acu lasă clanţa şi taci dracului dân gură.
-Bine Vasile, raportă femeia, fără să ia în seamă ordinul soţului, dar să ştii că este mult prea târzâu; Ia spune mă omule răpciunos, acu-ţi pare rău după iubita care nici măcar n-a ştiut să te ademenească?
-Nu ştiu de ce te interesează; Ştiu doar că-i plăcea dă mine.
-Da mă Vasile, dar tu ţi-ai părăsât iubita şi te-ai însurat cu mine numai pentru că eram fiica boierului Vlăsceanu şi aveam ceva avere?
-Bine fă muere idioată, ameninţă argatul ce părea să-i sară ţandăra mai mult ca în alte dăţi, dar acu fă bine şi taci dracului din gură.
-Eu am să tac, aşa cum am tăcut până acuşa, dar odrasla muerii cu care te-ai amorezat în tinereţe, n-o să mai tacă prea multă vreme.
-Auzi fă muere, dacă nu vrei să te-audă băiatu vorbind prostii, fă bine şi taci dracu dân gură; Cât priveşte pârţotina dân Domneasca, n-are decât să latre cât o vrea; Eu pierd doar caii dă la bicicletă.
-Da mă Vasile, dar cu condiţia să ai bicicletă; Cum noaptea n-o să dureze o veşnicie, raportă fiica boierului cu multă răceală în glasu-i plin de reproş, eu cred c-ar fi mai bine să ne culcăm împreună.
-Ai dreptate fă muere chioară, dar nu mai este şi alte nopţi?
-Este Vasile, numai că hoţii dă români ar putea să fure câteva.
-Şi tu ce-ai vrea să facă cu ele? Nici măcar ghişeft nu aduce.
-Cine nu poate să fure zile, se mulţumeşte şi cu câteva nopţi.
-Bine fă muere, dar de la o vreme vorbeşti mai mult în dodii.
-Mă omule, răspunde femeia care în acest fel încerca să se elibereze de gândul care de la un timp devenise obsesie şi chin, vreau să spun că tu i-ai furat zilele domnişoarei Anica Predoiu şi tânjind după averea boierului Vlăsceanu, ai aruncat-o în bezna nopţii veşnice.
*  *  *
*  *  *
În noaptea următoare, cerul s-a înseninat; Maestuoasă, luna începe a se ridica pe cerul steluţelor care sclipeau ca nişte licurici îngheţaţi şi un ger năpraznic s-o abătut peste ţinut; La stâna care în toamnă poposise la margine de sat, liniştea care contaminase ciobanii era tulburată în miez de noapte; Adunaţi în haită, lupii hămesiţi nu mai conteneau cu atâtea hau-hauri; Simţind dihonia, oile începură a se agita şi-n cele din urmă behăiră cu disperarea animalului care vede moartea plutind deasupra capului care nici măcar corniţe nu avea; Nu se ştie dacă oile îşi iubesc cu adevărat stăpânii, dar în momentele de maximă încordare, sărmanele patrupede aşteaptă disperate ciobanii şi câinii de pază; Aşteptându-i pe oamenii care niciodată n-au riscat preţioasa lor piele, doar pentru a salva blăniţa de care lupii cei mari au nevoie, oiţele Domnului s-au cam înşelat; Moş Lucuţă, ciobanul care la început de veac s-o angajat la conacul boierului Marghiloman doar pentru scăpa de oastea ungurescă, s-a sculat în grabă şi a încercat să-şi dea seama cam la ce distanţă urlau lupii care deacum erau atât de flămânzi; Cum prin geamul îngheţat nu se vedea nimic, bătrânul cioban a început să se îmbrace la repezeală; În timp ce nu mai prididea cu îmbrăcatul unor hanţe împăturite, el a început să strige la băiatul care înfăşurat în piei de oaie, dormea dus şi fără griji:
-Firfirică, ia te scoală mă băiete; Hai mă mai repejor, hai că dă lupii la oi, îndeamnă ciobanul care abia dacă îşi trăsese nădragii.
Cum ciobănelul continua să doarmă, moş Lucuţă-l prinde de mână şi începe să-l zgâlţie doar până când bietul băiat s-a ridicat în capul oaselor; Speriat, flăcăul abia dacă a reuşit să-l întrebe pe bătrân:
-Ce dracu s-a întâmplat şi de ce mă sculaşi cu noaptea în cap?
-Păi bine mă băiete, tu chiar nu auzi cum urlă lupii? Hai şi îmbracă-te odată, altfel dăm de dracu, ordonă bătrânul care deamu căta cu privirea spre uşa închisă cu zăvoru; Hai mă băiete, hai mai repejor.
-Bine mă nene, dar cum vrei să ne batem cu atâţa lupi flămânzi?
-Hai Firfirică, hai mai repede; Altfel rămânem fără neam dă oi.
-Am înţeles nene Lucuţă, raportă băiatul care speriat sărise în iţari, dar unde dracu am pus opincile? Mata nu le vezi?
-Uite-le colo mă chiorule şi încalţă-te mai repede, îndeamnă ciobanul care îngrijorat încerca să îşi încarce arma de vânătoare.
Deşi erau înfricoşaţi, ciobanii au ieşit din colibă; Erau înarmaţi cu o lampă care abia dacă mai pâlpâia şi c-o puşcă pe care moş Lucuţă reuşise s-o încarce cu muniţie pregătită special pentru asemenea dihănii.
-Ce mai frigu dracu s-a lăsat! Da unde este lupii nea Lucuţă, întreabă ciobănaşul în a cărui mână lampa de vânt începuse să tremure?
-Mă Firfirică, păi tu nu vezi nişte luminiţe jucăuşe? Să ştii că taman acele luminiţe este ochii lupilor; Mama lor a dracu dă dihănii, a înjurat cu năduf ciobanul, după care a slobozit un foc în direcţia lupilor.
Un al doilea foc de armă ia stârnit şi mai rău pe noii recruţi; Văzându-i atât de agresivi şi într-un număr prea mare, bătrânul care în trecut avusese de-a face cu asemenea dihănii ordonă:
-Firfirică, acuşa chiar că nu avem ce face; Scoate calu din staul.
-Dar unde dracu să mă duc moşule? Nu tu pârtie, nu tu nimica.
-Cum unde? Trebuie să meri la conac şi să vii cu ajutoare; Hai mai repede băiatule, alfel dăm de dracu şi rămânem fără neam de oi.
-Fie cum spui matale nene Lucuţă; Eu mă duc să iau calu din staul, dar până când mă întorc dă la conac, stai mai cu fereală şi nu mai trage la nemereală cartuşe care mai mult îi stârneşte pă lupii hămesiţi.
-Bine Firfirică, dar pân să pleci dă drumu la câini; Poate-i mai sperie niţăluş, ordonă bătrânul cioban, după care sperând că va nimeri măcar una dintre haimanalele care învăţaseră să ucidă doar pentru a supravieţui cu orice preţ, mai trage un foc de armă.
-Cum vrei tălică nene Lucuţă, dar până la urmă să nu rămânem fără câini, raportă băiatul care mai înfricoşat ca în alte dăţi intră în staul.
Câinii se reped în direcţia lupilor înfometaţi, dar nu fac decât să-i stârnească şi mai mult; Încurajat de dulăii care atacau orbeşte, băiatul scoate calul din staul; Se opreşte şi închide uşa; Ţinându-l de căpăstru, băiatul încălecă şi după ce se învârte ca un titirez, încearcă s-o ia de-adreptu prin lăstăriş; Cum întotdeauna graba strică treaba, după doar câtiva paşi calul se afundă în zăpada care-i ajungea până la burtă şi se opreşte neputincios; Dând să se întoarcă, calul se poticneşte în cine ştie ce ridicătură şi cade; Băiatul se ridică cu oarece greutate din zăpada îngheţată şi până să găsească lampa de vânt, un lup s-a şi repezit la gâtul bietului animal; În timp ce băiatul încerca să fugă, câţiva lupi flămânzi şi întărâtaţi peste măsură i-au şi sărit în spinare; Sărmanul băiat simte doar colţii care îi sfâşiau ceafa, după care sângele de om s-a amestecat cu sângele de animal, înroşind zăpada îngheţată; Dându-şi seama că pentru bietul băiat nu mai putea să facă nimic, bătrânul cioban renunţă să mai tragă în lupi şi grăbit intră în colibă; Cu mâini tremurânde, moş Lucuţă aprinde cu greu o lampă de vânt, după care mai temător ca în alte dăţi iese afară; Cum lighioanele păreau a se înfricoşa de foc, ciobanul intră în staul; În timp ce tot încerca să închidă uşa de scândură, o oaie mai proastă decât toată turma, a ieşit afară; Dând s-o prindă pe mioara lipsită de minte, moş Lucuţă n-a văzut cum pe uşa care rămăsese deschisă, intrase un lup ce părea să ştie rostul într-o turmă de oi proaste; Văzând aşa mare îndrăzneală, bătrânul cioban s-a repezit spre lupul hămesit; În speranţa că dihania se va speria şi va pleca, ciobanul a început să agite lampa; Cum uşa era deschisă, alţi câţiva lupi or intrat în staul şi au mursicat la întâmplare o mulţime de oi; Dându-şi seama că arma nu-i folosea la mare lucru, ciobanul ia o furcă şi o înfige în lupul care tocmai mursicase o mia speriată; Încercând să-l mai lovească încă odată pe lupul care deacum trăgea să moară, ciobanul se împiedică şi cade printre mioarele care se îmbulzeau; Lovită de unealta care îi căzuse din mână, sticla lămpii s-a spart şi flacăra pâlpâindă nu a făcut decât să aprindă paiele uscate; Văzând focul devastator, ciobanul a reuşit să se ridice, dar încercând să-l stingă, nu a făcut decât să-l aţâţe şi mai tare; Dându-şi seama că ar putea să ardă de viu, ciobanul a încercat să se strecoare printre oile care speriate se îmbulzeau spre uşa care deamu era luată cu asalt de haita lupilor flămânzi; Din păcate însă, sarica ia fost cuprinsă de foc; Ardeleanul care de-a-lungul anilor îndurase şi nu de puţine ori văzuse moartea cu ochii, abia dacă a reuşit o ultimă rugăciune: Doamne Dumnezeule, iartă-mă pentru tot ce am păcătuit!
*  *  *
*  *  *
Era trecut de ora opt când, un ţăran care după vorbă şi port părea un muntean venit cu treabă la conacul boierului Marghiloman, se opreşte locului; Judecând după îndârjirea cu care insista să i se deschidă poarta, munteanul care tocmai se oprise părea grăbit şi pus pe invinuiri.
-Care dracu eşti acolo, întreabă paznicul care supărat tocmai cobora din foişor? Ce dracu păţâşi mă omule, dă ce baţi ca nebunu?
-Bă Vizigotule, dăşchide poarta şi vedem noi care-i mai nebun.
-Mă Nae, tu eşti? Ia spune mă Parpală, ce dracu te-a apucat?
-Mă ţuicare, tu dă când stai cocoţat nu mai cunoşti pă nimeni?
-Bine mă Parpală, dar tu ce dracu vrei? Te chemă conaşu la conac şi cum te trage aţa venişi taman cu noaptea în cap?
-Poate m-ar chema la ordin, dar cum eu nu sunt sluga boierului, îmi văd de treaba mea; Acuşa pricepuşi de ce nu mă chiamă la ordin?
-Păi atunci dă ce dracu baţi la poarta boierului Marghiloman? Ai ceva treabă cu slujitorii dacilea, sau ce altceva te doare?
-Bă Vizigotule, tot tu mă întrebi? Păi tu ce dracu paznic eşti? Dacă nu văzuşi prăpădu daz-noapte, boierul va zice că dormi în front.
-Şi tu mă mai fierbi mult? Acu ce dracu nebuneală te-a prins, taman când la conac veniră o droaie dă neamuri boiereşti?
-Ia mai dă-le încolo de neamuri! Păi când boier Marghiloman o să afle că-i arsă stâna şi tu dormişi ca un bou bălţat lângă iezlea plină cu coceni, să ştii că o să dai dă dracu; Acuşica pricepuşi bă ţuicare?
-Da mă Nae, dar eu cred că tu mănânci rahat; Păi cine să-i dea foc şi taman pă geru ăsta, întreabă şi nu fără motiv paznicul Vizigot?
-Iar eu cred că tu băuşi un rachiu de tot rahatu, altfel n-ai fi dormit buştean; Acuşica pricepuşi, sau poate vrei la mititica?
Speriat, bătrânul Vizigot urcă în foişor; Bate cu putere într-un clopot şi dă alarma în tot conacu; După un timp, nişte slujitori care se lăsau conduşi de argatul Badea Vasile, ieşeau călări pe poarta conacului; Păreau înarmaţi cu bâte şi cu arme de vânătoare; Din cauza zăpezii care troienise drumul ce ducea la stâna din marginea satului Domneasca, slujitorii boierului or ajuns cu mare greutate la locul dezastrului; Până la urmă se opresc locului şi mai să nu-şi creadă ochilor care de mult nu mai văzuseră un asemene coşmar; Peste tot numai cenuşă, scrum, dar şi-o mulţime de oi care muriseră-n colţii lupilor flămânzi; Graţie întâmplării, doar câteva oi mai norocoase înotau prin zăpada răscolită; La o margine de lăstăriş, slujitorul care încerca să scoată un berbec afundat în zăpadă, vede câteva hălci de carne şi oase; Privind cu ceva mai multă atenţie, slujitorul vede capul unui om; În faţa unui asemenea carnagiu, bietul om părea să amuţească; Nu ştia ce să mai spună şi nici ce să mai facă; În cele din urmă a început să strige după ajutor, dar rămâne pironit locului; Auzind stigătul ce părea să vină dintr-o margine de lăstăriş, argatul Badea Vasile dă pinteni calului şi în cele din urmă se opreşte la doi paşi de slujitorul care privindu-l disperat, părea să pozeze într-o veritabilă stană de piatră.
-Şi tu dă ce pizda mătii urli ca nebunu, întreabă argatul care deacum mătura cu privirea câmpul de luptă? Băăă, ce dracu te-a apucat? Răspunde mă tâmpitule, doar nu eşti mut şi fără neam dă limbă.
-Păi bine domnu Bade, răspunde slujitorul care speriat se luase cu mâinile de capul rotund şi nespălat de cine ştie când, matale nu vezi cemai nenorocire şi ce multe mortăciuni este aruncate pân zăpadă?
-Dom Bade, întreabă scăpărând de mânie un alt slujitor, cine dracu puse foc la stâna boierului Marghiloman? Mie mi să pare că la stână fuse mâna unui cremenal bine îmbrăcat şi plătit dă cine ştie cine.
-De bă Mogâldane, dracu mai ştie! S-ar putea să fie vorba şi de-o mână cremenală, dar la stâna boierului câţi ciobani mai lucrau?
-Păi dom Bade, după câte ştiu era moş Lucuţă pă care nu să poate să-l fi uitat şi un băieţandru din neamu lu Firfirică Sărăntocu.
-Şi cu atâţia lupi, doar un moş bătrân şi un puştan ne înţărcat?
-Acuşa cine-i dă vină? Poate ţopârlanii care face dă caraulă.
-Bă Mogâldane şi voi ăştilalţi, ordonă argatul scârmându-se în nas, adunaţi ce mai rămasă din oameni şi din oi; Bă Ilie, tu dai fuga la conac şi aduci cât mai repede nişte sănii; Acuşa pricepurăţ?
-Am înţeles dom Bade, dar cred că cel mai bine ar fi să treci pă la jandar şi să-i raporteşti dăspre nişte cremenalii care îşi făcură dă cap taman la stâna boierului Marghiloman.
-Cui măta în cur să raportez? Tu crezi că un jandar dă ţară va putea să prinză lupi legeonari, întreabă şi nu fără motiv fostul argat?
-Eu zic să încercaţ dom Bade; Nu să ştie niciodată dă unde poa să sară un iepure proştovan, a îndrăznit Mogâldan să-şi dea cu părerea.
-Bă ţugulane, tu crezi că eu nu ştiu ce am dă făcut? Acuşa cătaţi tot ce mai rămasă din morţi şi după ce le puneţi în două grămăjoare, vedeţi câte oi scăpară nemursicate şi le duceţi la conac; Aţi înţeles?
-Am înţeles dom Bade, raportă cam peste rând un slujitor care nu fără motiv încerca să pară cât mai documentat, dar animale mai proaste dăcât oilii ţurcane, eu n-am văzut niciodată pân acuşica.
-Ce vorbeşti mă Pălăghie mare, întreabă ironic fostul sergent? Păi dacă te uitai în oglindă, nu vedeai una şi mai proastă?
-Păi aşa-i zâsă-i şi eu dom Bade, încearcă Mogâldan să ţină isonul fostului argat, numai că bolândul crede doar ce zice popa.
-Bă ţugulanilor, ordonă încruntat argatul, acuşica faceţ ce v-am ordonat şi nu vă mai împungeţ doar pentru o vacă bătrână şi stearpă.
Doar atât ordonă argat Badea Vasile, după care a plecat spre conac; Gândindu-se la lupii legionari, argatul ajunge în dreptul porţii pe care odinioară intrase însoţit de învăţătorul Predoiu; Fără să vrea, trage de frâu şi opreşte calul la doar câţiva paşi de poarta dincolo de care găsise un gram de fericire; În curtea inundată de zăpadă, argatul zăreşte în lupta cu nămeţii silueta unei femei; De cum la văzut în mijlocul drumului de ţară, domnişoara Ioana s-a proptit în lopata de lemn şi la întrebat mirată:
-Bună ziua domnule Badea! Nu i-aţi găsit pe ciobanii boierului?
-Am găsit doar câţiva morţi; Tu n-ai dă un să ştii mă femeie, raportă argatul privind-o fascinat, dar pă ciobani îi mâncară lupii.
-Şi cum mă tată, întreabă domnişoara care forţându-şi destinul iese în drumul troienit, pe ciobani i-au mâncat dihăniile timpului?
Întrebarea domnişoarei Ioana Predoiu, căci ea era femeiea din vocabularul bietului argat, n-are cine ştie ce efect asupra ţăranului care continua să stea mândru în şaua calului; Om fără caracter, argat Badea Vasile nici măcar în ceasul al doisprezecelea n-a găsit puterea şi curajul de a recunoaşte fata care fără să ezite mai întreabă:
-Bine tată, dar dincolo de lupi şi oi, fratele Ştefan ce mai face?
-Curioasă ca orice muere, dar nu ştiu dăspre cine dracu vorbeşti, raportă argatul care văzându-se încolţit dă pinteni calului şi pleacă.
Fiu de ţăran, argat Badea Vasile s-a născut şi crescut în Domneasca; Om simplu şi prea puţin cultivat, argatul pierduse până şi educaţia primită în familie; În schimb se procopsise cu un orgoliu care în cele din urmă va avea urmări din cele mai nefaste; Poate puţin mirată, dar deloc surprinsă, domnişoara Ioana Predoiu mai rămâne câteva clipe şi mirată a continuat să privească după ţăranul care nici după douăzeci de ani nu vroia s-o recunoască; Să fie natura umană principalul vinovat, se întreabă şi nu fără motiv frumoasa domnişoară, după care-şi ia privirea de la tatăl care din prostie şi răutate, fugea până şi de propriul său copil? Dacă-i aşa, atunci de ce răul din oameni nu se vede, în timp ce mai devreme sau mai târziu, adevărul despre faptele săvârşite iese la lumină, făcând să pălească până şi frumosul pe care orice om îl dobândeşte prin naştere? Cu aşa gânduri despre lume şi viaţă, domnişoara Ioana intră în curte şi încearcă să se bucure de albul pe care numai Dumnezeu îl dă din belşug; În timp ce nepoata învăţătorului continua să se bucure de albul care fie şi vremelnic acoperea ca un covor fermecat întregul ţinuţ, argatul Badea Vasile se opreşte în faţa ţăranilor care simţindu-se nedreptăţiţi aveau ceva de împărţit cu boierul Marghiloman; Obişnuit cu gălceava ţugulanilor care nu ştiau decât să ceară de pomană, fostul argat descalecă în mare grabă şi prezentându-se în faţa boierului raportă cu o falsă plecăciune:
-Nici nu ştiu cum să vă spun conaşule, dar acuşa-i cam rău.
-Bine mă Vasile, dar cam cât de rău poate fi răul omenesc?
-Păi conaşule, omenesc, neomenesc, scăpară doar câteva oi.
-Ia dă-le încolo de oi proaste şi mai bine spune-mi ce fac ciobanii? Ai vorbit cu oamenii şi au nevoie de îngrijiri mai deosebite?
-Păi dacă ciobanii este morţi şi sfârtecaţi taman dă lupii hămesiţi, eu cu cine să vorbesc conaşule, raportă documentat argatul?
-Şi cum ai stabilit identitatea? Ciobanii nu erau mutilaţi de lupi?
-Ce să mai utilaţ conaşule? Moş Lucuţă ars dă viu, iar băiatu dăspre care ştiu că este dân neamu lu Firfirică, fuse sfârtecat dă lupi.
-Ia spune-mi argat, întreabă boierul care deacum părea hotărât să afle adevărul, cine crezi c-a incendiat stâna din marginea satului? Doar n-o să cred că în plină iarnă, a trăznit-o sfântul Tescovinean.
-Conaşule, eu cred că doar o mână de legeonar putea s-o arză.
-Imposibil argat Badea, contrează nervos boier Marghiloman; Cum toată lumea ştie şi dezaprobă, legionarii la care te gândeşti din cine ştie ce pricină, împuşcă numai oameni de vază şi politicieni potrivnici; Nicidecum doi ciobani care făcându-şi datoria primeau o bună simbrie.
-Păi atunci cine să pue foc la stâna boierească? Nu vă fie cu supărare conaşule, dar eu cred că numai o mână cremenală ia dat foc.
-Argat Badea, dincolo de moartea ciobanilor care mă îndurerează cel mai mult, satul cum ţi s-a părut? Oamenii ce mai fac?
-Ce să facă conaşule? Nu ştiu de ce, dar satul este mereu la fel.
-Satul cred că este acelaşi, doar oamenii se schimbă cu vremea.
-Apăi de conaşule, matale-i cunoşti bine pă ţăranii dacilea; Eu care plecai de atâta timp, nu-i mai ştiu pă toţi care mai trăieşte în sat.
-Păcătuieşti fie şi prin refuzul de-a nu şti nimic despre ţăranii din satul în care te-ai născut, ordonă boierul Marghiloman pe un ton vădit acuzator, dar se pare că tu ai uitat până şi de propria ta fiică.
Argatul a încercat să mai spună ceva, dar cum boierul făcuse stânga împrejur şi-l părăsise la vreme de răstrişte, bărbatul care odinioară se lăuda cu fapte de vitejie, pleacă să-şi întâlnească familia de la care încă mai nădăjduia puţină îngăduinţă; Chiar dacă nici măcar în sânul familiei nu mai găsea prea multă înţelegere, argatul încerca să învăluie durerea însingurării, c-o peliculă subţire de aur şi prin strălucirea unui metal de doar câteva carate, să-i orbească pe ţăranii cei mai curioşi; Dar nu toţi s-au lăsat orbiţi de strălucirea aurului, iar unii ţărani încercau să-l condamne; Dar fi fost vorba numai de domnişoara care pretindea că îi este fiică mai treacă meargă, dar iată că tocmai boierul care-l aruncase în braţele domnişoarei Aneta, îi cerea socoteală; În sinea lui recunoştea greşeala făcută în tinereţe, dar cum era să pozeze în faţa boierului Marghiloman? Ca un laş care nici măcar nu avea curajul şi puterea de aşi recunoaşte propria fiică? Cu asemenea gânduri, argatul Badea Vasile descalecă în faţă căsuţei în care trăise şi sperase mereu la mai bine şi la mai mult pământ împădurit; La întâmpinat Aneta Badea; Nevasta care deacum privea în zăpada îngheţată, întreabă poate mai îngrijorată ca în multe alte dăţi:
-Cum îi mă Vasâle? E dă rău, sau Vizigotu şi-a bătut joc dă voi?
-E cum nu se poate mai rău, dar tu ce dracu faci fă muere; Acu joci tontoroiu pă zăpada îngheţată, sau nu mai puteai dă dorul meu?
-De mă Vasile, joc ce-am învăţat; Neavând tată învăţător…,
-Bine fă, dar mai taci dracu dân gură şi nu mai îndruga prostii.
-Dar că fi-tu Ştefan o place pă fi-ta Ioana tot prostie să chiamă?
-Cu Ştefan aş vrea să stau dă vorbă, ordonă argatul pe un ton răstit, după care nervos pleacă să-şi caute fiul în parcul conacului.
Pe caporalul pentru care obţinuse prelungirea permisiei contra unui ciubuc substanţial, la găsit bătându-se cu zăpadă; Oprindu-se locului, argatul privea mirat printre brazii de un alb imaculat.
-Domnule Badea, întreabă zâmbind domnişoara Paulina Vlăsceanu, nu vreţi să vă înrolaţi într-un război cu proiectile de zăpadă?
-Domnişoară Paulina, numai că argatul Badea Vasile nu se poate înrola într-un război în care obuzele se topesc într-o mână delicată.
-De ce nu domnule Marghiloman? Doar nu dă în mintea copiilor.
-Dom locotenent, raportă furios sergent Badea, mie-mi ajunge războiul în care doi ani dă zile luptai ca prostu pă frontul nemţăsc.
-Fiecare cu războiul său, raportă locotenent Mihai, după care zâmbind provocator, mai trimite un bulgăre în direcţia domnişoarei Paulina.
-Ştiu dom locotenent, dar războiu să poate câştiga numai când eşti om bogat; Şapăi dacă nu ne prezentăm cât mai urgent la raportu de prânz, Aneta care dacuşa-i căpitanu nostru, ne şi bagă la bulău.
-Şi ca să nu staţi singur în bulăul soţiei, i-al şi pe caporal Ştefan.
-Mă tată, acu mama ce are cu mine? S-a întâmplat ceva nasol?
-Da mă băiatule; S-a întâmplat ceva cam nasol, dar nu acuşica.
-Bine, dar când dracu s-a întâmplat dandanaua? Mai dămult?
-Întradevăr băiatule, mai dămult; Tu nici măcar nu te născuse-i.
-Şi tu dă ce dracu nu-mi spui şi mie dăspre nasuleala întâmplată?
-Ascultă Ştefane, încearcă argatul să-şi iscodească fiul, ţie ţi-a căzut cu tronc o fată din Domneasca? Ia spune, doar nu-i ceva ruşinos.
-Da mă tată, este o gagică mişto; Ştiu doar c-o chiamă Ioana.
-Ioana şi mai cum o chiamă pă gagica ce te-a zăpăcit dă cap?
-E o fată cu simbrie la conacul boierului, dar dă ce mă întrebi?
-Mă băiatule, tu va trebui să-ţi cam ei gându dă la ea; Pricepi?
-Şi muerea care-mi place mie cel mai mult, ţi să pare prea sărăntoacă, întreabă şi nu fără motiv caporalul Badea Ştefan?
-Ascultă băiete, ameninţă argatul care furios îşi prindea fiul de braţ, dacă nu-ţi vezi dă treabă şi te mai ţâi după o fustangioaică săracă, să ştii c-o să te urc într-o sanie şi te expediez la Vlaşca; Mă Fănică tată, tu ai înţeles ordinul meu, sau unde mama dracu îţi umblă mintea?
Că fiul argatului Badea Vasile n-a înţeles nimic din tot ce ascundea întrebarea tatălui, este o chestiune cu implicaţii sângeroase în desfăşurarea evenimentelor care vor marca viitorul apropiat; Toate aceste întâmplări, dar şi multe alte momente cruciale din dramatica istorie românească, le putem afla şi mai cu seamă le vom putea înţelege cu adevărat, doar dacă vom citi cu atenţia cuvenită paginile următoare.

Acest articol a fost publicat în numărul 45

Lăsaţi un răspuns