Silviu Someşanu

E albă ziua încercuită-n vulturi
E viaţa ca o pradă, la prădat
Şi moartea care vrei s-o scuturi
Puţin s-o mai amâni pe altădat.

E visul ce pe sine se visează
În somnu’-nnoptat-n zbor de mierle
Cu gândul care-n gânduri se fixează
Un lanţ de gâtul timpului cu perle.

E noaptea, mătase-n falduri ruptă
Pornită să se întindă peste lume
Cu nemurirea, de moarte-ntreruptă
S-aşeze apoi durerea vieţii-n glume.

E iubirea îngălbenită-n jurăminte
În anotimpurile scurse-n sânge,
Promisiuni uitate de-a valma-n cuvinte
Când lacrima ploii pe obraz se frânge.

E tot cea fost şi nu mai este-n gânduri
Cuprinsul de iubire şi dragoste pierdută,
E chiar nimicu-n casa lui de scânduri
O stea cazută-n cenuşa vremii absolută.