O seamă de gânduri despre Spirala gândului

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

===========================================

 

Volumul de poezii Spirala gândului este semnat de Ileana Lucia Floran și a apărut la Editura Emma, 2012. Însumând 48 de poezii, volumul ne facilitează accederea într-un univers unic, cu totul aparte, în accepția plenară a cuvântului, un spațiu în care suntem părtași deopotrivă bucuriei și tristeții, înălțării și căderii, izbânzilor omului, dar și răsunătoarelor sale căderi. Vieții înseși, cu alte cuvinte.

Este demn de remarcat faptul că eul liric se manifestă eruptiv, aducându-ne aminte de trăirile dionisiace sau de intensitatea sentimentului din versul blagian. Alteori, intrăm în recluziune, damnați și închiși într-un cerc bacovian din care e imposibilă evadarea, oscilăm arghezian între credință și tăgadă, între afirmație și negație, emblemă a destinului uman, în general. În descendența ermetismului barbian, plonjăm uneori în spațiul ludic al cuvintelor, al ambiguității mesajului, al echivocului, al absconsului, al cripticului. Autoarea ne invită astfel la un amplu excurs literar, intelectual și spiritual, situat la granița dintre tradițonal și modernist,  tranzitiv și reflexiv, între extroversie și intrare (penitentă) în sine – o seamă de trăiri și de nuanțe ale ființării.

Experimentăm astfel diverse manifestări, uneori complementare, altele chiar contradictorii, trădând astfel inconstanța și nestatornicia sufletului uman. Versurile par a transmite ca un leitmotiv faptul ca timpul trece și ne trece, se consumă și ne consumă. Structuri percutante și niciodată perimate precum fugit irreparabile tempus, ubi sunt sau vanitas vanitatum omnia vanitas trasează niște contururi clare universului poetic de față.

Temele care jalonează spațiul liric am îndrăzni să le subsumăm supratemei timpului și fragilității ființei. Solitudinea, efemeritatea, perisabilitatea omului, setea lui de a atinge desăvârșirea și absolutul, după ce va fi gustat mai întâi din amărăciunea și profunzimea căderii și a abisului, credința ca șansă, ca mijloc de evadare din povara și prozaismul vieții cotidiene, amintirea ca modalitate de reiterare a copilăriei și a tinereții – sunt doar câteva din punctele de reper ale cadrului poetic conturat. Se schițează un profil leonin, de efigie chiar, al unui om putenic, capabil să răzbată și să surmonteze obstacolele destinului. Pe de altă parte, se prefigurează portretul unui om răvășit, tulburat, victimă a unei eterne și istovitoare problematizări, nuanțări, care merge până la esență, la sublimare. Soarta schimbătoare, inconstanța și capriciul ființei umane marchează amplu acest spațiu ideatic, extrem de consistent.

În ceea ce privește iscusința de artizan a poetei, vom remarca dintru început sintaxa îndrăzneață pe alocuri, alteori cuminte, de asemenea, titlurile, în majoritate reduse și ele la esență, la un substantiv menit să concentreze întreaga substanță ideatică a poeziei. Semnele de punctuație au o valoare nebănuit de expresivă în contextul în care apar, întrucât, în acest cadru, atât de abil schițat, nimic nu e întâmplător, din contră, privită holistic, Poezia doamnei Floran vorbește de la sine de o înaltă măiestrie. Astfel, vom remarca punctele de suspensie, semnele de întrebare sau de exclamație, a căror recurență ne creează o atmosferă – să-i spunem fără urmă de ezitare – de taină, la ceas liturgic, de poveste și de confesiune, a cărei sinceritate ne deconcertează și ne provoacă la o deschidere înspre marile adevăruri ale existenței dintotdeauna și de pretutindeni. Cititorul devine în acest mod martor, complice chemat să pătrundă și să fie copărtaș acelorași vechi și mereu noi trăiri, idei, manifestări, dureri, suferințe, sentimente etern umane, împovărătoare și ireductibil devastatoare de suflet.

Unele poezii sunt nestructurate pe strofe, răspunzând astfel unei nevoi de exteriorizare nezăgăzuită, altele, puține la număr, dar cu o densă consistență, delimitează cu ajutorul strofelor manifestările ființei, concentrate în versuri. „Vocabulelor privilegiate” – pentru a folosi o sintagmă a lui Noica – precum iubire, înălțare, dor, dorință, durere, credință, perisabilitate, li se adaugă cuvinte care, aparent, nu au niciun punct de tangență cu câmpurile semantice construite de acestea, cu o extrem de mare putere de pătrundere. Viziunea de ansamblu este aceea a unui joc de puzzle, în care fiecare piesă se află într-o strânsă legătură cu celelalte; luată separat, surprinsă autonom, Poezia își dezvăluie poziția vulnerabilă, aceea ce derivă firesc din ideea de fragmentarism și scindare a unui monolit. Așadar, Poezia doamnei Floran trebuie pătrunsă atât cu mintea, cât și cu inima, ca un tot unitar, în organicitatea ei. Numai în acest mod ea poate vorbi plenar cititorului – Demiurg creator de alte și alte universuri, născânde din substanța acestui univers, deja dat – despre trăire, viață și moarte, îngemănate și crescânde una din alta, deoarece se cunoaște prea bine că „moartea se altoiește pe viață, cresc împreună”, cum bine sintetiza odinioară, zguduitor și tragic, poetul Rainer Maria Rilke.

Acest articol a fost publicat în numărul 78

Lăsaţi un răspuns