O poveste pentru copilul din noi

 I N V I T A Ţ I E 

Joi, 27 decembrie 2007, orele 14,
Oana
are plăcerea de a vă invita la lansarea primei sale cărţi
“Shaormiţa – În lumea magiei”
care va avea loc la Pensiunea “Medieval” din Predeal.

shaormita.jpg

Povestea… Ce înseamnă oare povestea? Sau poate că fiecare dintre noi este doar o poveste. O poveste şi nimic mai mult. O poveste care începe într-o bună zi, undeva, după linia orizontului.

Oana Goidescu scrie poveşti cu pasiunea copilului care vrea să descopere lumea. “Shaormiţaeste o carte a descoperirilor, o carte a simplităţii. Descoperim o lume fantastică, o lume în care orice este posibil.

- Spuneţi că v-aţi rătăcit? Vecina noastră, de la etajul de mai sus al salciei, Micky veveriţa, a adunat destule recolte pentru iarnă, dacă tot nu vă pot ajuta eu, vecina mea sigur poate. Am să mă duc la dânsa acum, aşteptaţi un moment.

Mirna, cea mai bătrână dintre albine, porni la etajul superior pentru a le aduce ceva noilor sale amice. Le aduse de la Micky câteva nuci, două fluiere, puţină miere, câteva sandviciuri, două sticle cu apă, două rucsăcele şi o păturică pe care Micky o găsise aruncată pe jos de către cei care făceau picnicuri din când în când în acea zona. Fetiţele îi mulţumiră Mirnei, veveriţei şi celorlalte albine pentru ce le-au dat. Îşi luaseră rămas-bun de la ele şi plecară mai departe.

Copilele îşi amintiră într-un final şi de Candy, căprioara care îi ajutase în seara aceea foarte friguroasa, a cărei amintire le dădea fiori…brr…”

Oana Goidescu creează un univers magic, un univers plin de creaturi fantastice şi de pildele acestora, învăţături pe care le putem aplica în numeroase situaţii în viaţa reală. Cartea poate fi citită de copii, care găsesc o istorie fantastică, o incursiune printr-o lume a poveştilor atât de dragă lor, însă şi de cititori maturi, care se pot delecta cu simbolistica rafinată ascunsă în spatele numeroaselor scene aparent superficiale.

Personajele principale sunt înzestrate cu o varietate de puteri şi calităţi speciale, însă ele reprezintă în acelaşi timp tipologii umane, scoţând astfel în evidenţă defectele sociale care macină încet capacitatea oamenilor de a visa. Oana ne invită să visăm, ne arată că visele nu trebuie niciodată să moară. Omul care nu mai poate să viseze este un om cu adevărat sărac. În “Shaormiţa, totul este o consecinţă a viselor şi a speranţelor, totul se întâmplă pentru că oamenii îşi doresc cu adevărat să se întâmple. Libertatea este cel mai de preţ bun, un bun la care nu trebuie să renunţăm niciodată.

Oana Goidescu reuşeşte în acelaşi timp să încânte şi să pună pe gânduri. Marea poveştilor a reprezentat pentru fiecare dintre noi primul contact cu lumea, o lume pe care o credeam plină de farmec. Poate că, dacă am privi mai atent, am vedea că ea chiar aşa şi este… O mare a poveştilor, o mare pe care fiecare dintre noi ar trebui să încerce să o găsească…

(prefaţa scrisă de Petre Flueraşu)

Lăsaţi un comentariu

Trebuie să fiţi autentificat(ă) pentru a publica comentarii.

Donaţi pentru susţinerea revistei
Activitate recentă pe forum