____________________________________________________________

Cu câţiva ani în urmă, am scris într-o carte despre frumoşii nebuni ai micului burg transilvan, Orăştie. Ei bine, Ileana-Lucia Floran face parte dintre aceşti frumoşi nebuni. De ce? Înzestrată cu un talent literar remarcabil, dar şi cu o putere de muncă până peste poate, aceste două mari calităţi făcând casă bună cu un suflet generos – aş zice – şi cred că nu greşesc, molipsitor pentru cei din jur. Spun asta fiindcă altfel rodul muncii mele pe plan literar nu ar fi existat astăzi, dacă bunul Dumnezeu nu mi-ar fi scos în cale Editura „Emma”, iar Ileana nu ar fi o iubitoare şi creatoare de literatură.

            Atât în proză, cât şi în poezie, Ileana mânuie condeiul cu o uşurinţă demnă de invidiat. De exemplu, în volumul „Pustiul din suflet”, din întâmplări la care fără să vrei participi activ sau ca martor, de pe tuşă, cum s-ar spune în termeni sportivi, Ileana ştie să extragă esenţa şi s-o aştearnă pe hârtie cu umor. Aşa se întâmplă în „Trenul albastru”, în care Ileana este observator. În „Public Relation”, simt însă că cele descrise i s-au întâmplat personal, dar Ileana posedă un umor care ar trebui să le dea de gândit celor care se cred mici dumnezei la „relaţii publice”…asta dacă „ei” ar mai avea timp de citit.

            Când citeşti proza Ilenei, filmul povestirii se derulează în faţa ochilor atât de pe înţelesul tuturor este descris totul. Povestirea „Final sau început” m-a cutremurat, fiindcă cu mulţi ani în urmă am avut şi eu parte de o astfel de trăire, numai că Ileana a mers mai departe. Nu doresc să spun mai mult, las cititorii să meargă cu imaginaţia acolo…

            Pe parcursul volumului, cititorul o va regăsi pe scriitoare în anii copilăriei, pe care îi descrie într-o cromatică profund catifelată. Nu greşesc când spun că proza are o muzicalitate care te duce – vrei nu vrei – cu gândul la „Anotimpurile” lui Vivaldi.

            Dar Ileana-Lucia Floran nu scrie numai proză. În volumul de poezii „Cerul adâncurilor”, volum care a văzut lumina tiparului la nici două luni după „Pustiul din suflet”, Ileana aşterne în versuri o părticică a trăirilor sale, dar o face cu atâta dăruire, încât transmite cititorului emoţii profunde. De exemplu, în poezia „Punct de sprijin”, un vers ne insuflă curajul de a continua, orice ar fi: „Vom găsi un punct de sprijin în această lume tristă”, ca şi în poezia „Rugăciune”, în care, nu-şi doreşte de la Tatăl Dumnezeu decât curaj: „Dă-mi, Doamne, curajul/ să merg mai departe”…iar Dumnezeu îi dă un răspuns pe măsura rugăminţii: „Nu-ţi îngreuna inima/ cu regrete /trecutul e dus,/ poţi păşi spre viitor!”

            Nu poţi să nu remarci ilustraţiile grafice foarte sugestive, ale domnului profesor Miron Simedrea. Cei doi, poet şi grafician, formează un tandem reuşit pe altarul artei. Simt că în curând, Ileana ne va oferi o nouă carte, fiindcă la Orăştie, a scrie nu este un foc de paie ci o ardere fără sfârşit.