Dudi Tăimănescu – Bălăiţă

Dă-mi mâna ta s-o culc uşor, cuminte
ca un sărut topit pe pieptul meu
şi-o tresări din Evi un Dumnezeu
ce nu încape-n lumea de cuvinte.

Vino aici sub gândul unde eu
ferit-am ale inimii veşminte
când burniţele-au puns prin oseminte
nevrute clopotiri cu vaiet greu.

Nu-ţi fie teamă că-n toamna târzie
desfoliate-s urmele sperării!
Acelaşi val mai zburd-a frenezie
mareele de dor din sânii mării.

E încă loc destul de poezie
dacă-nflorim căldura-îmbrăţişării