Silviu Someşanu

Nu plângeţi în faţa oglinzilor
Ele fac trecerea fără trecere-n materia lumii,
Ţipătul vostru mă taie cu cioburi
Şi-mi strânge în frunze durerea.
Nu ştiu dacă voi putea să nu mor
Într-o zi când soarele va fi izgonit
Din fântâna ochilor mei nisipoşi.
Visul nenăscut rămâne-n grădinile Domnului
Numai oglinzile mai păstrează atomii de vreme,
Să-mi încarc ornicele sufletului
Şi dimineaţa începe să cadă
Din marginea cerului, fierbinte,
Ca un sânge mirat, prin arterele timpului
Mereu grăbit să trăiască-n oglinzi.