Luminiţa Cristina Petcu

Ceva mă împinge să-mi întorc privirea
spre ţărmul acela unde
stă galionul pregătit de plecare
te desluşesc din ce în ce mai greu
şi poate că mă voi întoarce
spre el şi mai tîrziu, amintindu-mi-l
ca un labirint imaginat de Borges
de forma unei biblioteci absurde
într-unul din hexagoanele fără număr
filozofia greacă s-a încheiat
în imaginea unui zbor neobişnuit
amnezia nu mai este o boală a trecutului
împotriva unei banale mori de vînt
moartea încă mă aşteaptă pe vîrful muntelui
în favoarea lui Icar
am harul să mă desprind de cuvinte
cu mîinile pline de ţărînă
o născocire a privirii întoarse înapoi
doar inima stearpă cu aceleaşi frunze de oţetar
un loc de unde nu putem lipsi prea mult
rîvnind absolutul ca mustul din struguri
o altă pasăre Phoenix sau aceeaşi
şi rugul pe care se mistuie ea,
este unicul ei drept la dragoste

Noli me tangere
singurul meandru de care mă tem…