Cătălin Rădulescu

Peste crăcile bătrâne –
Ce de ani au fost uscate,
Peste arborii cei falnici –
Ce-s bătrâni şi seculari,

Noaptea şi-a cernit năframa,
Cu a ei sobrietate,
Totul este nemişcare –
Peste parcul solitar.

Pe alei se lasă noaptea,
Noaptea cea cuprinzătoare.
Băncile rămân pustii –
Iar aleile sunt goale.

Foarte rar mai vezi acuma,
Câteodată-ndrăgostiţi,
Oamenii ce-şi trăiesc clipa –
Oamenii cei fericiţi.

Bolta este înstelată,
Şi prin crăcile bătrâne,
Totul este aşa feerie –
Ca-n poveştile cu zâne.

Luceafărul stins şi palid –
Vag zâmbeşte, împăcat,
El a pierdut doară fata –
Fata cea de împărat.

Bolta este-aşa senină !
Iar pe cer apare luna.
Parcă-un cântăreţ s-aude –
Cum îşi potriveşte struna.

E un greier năstruşnic –
Ce din somn a fost sculat,
Şi a început acuma –
Ca să ţârâie-enervat.

              *

Însă zarea se albeşte,
Ziua curând va veni,
Stelele încep să piară –
Mâine seară or s-apară –

Mai fumoase, şi mai vii…