Cătălin Popa

Anticariat, acea încăpere mică, prietenoasă, calduroasă în care, de obicei, un tânăr înfrigurat soarbe dintr-o cană uriaşă de cafea şi împătureşte tacticos volumele abia achiziţionate. Anticariatul, îl mai găsim? Era informaţională a reuşit grabnic să îi provoace disoluţia, cu toate acestea mai găsim câteva (după numărătoarea mea două). În rest… s-au închis odată cu ochii celor ce obişnuiau să lectureze şi să se desfete cu cel de pe urmă strop de viaţă. Numele pe care Arghezi îl lăsa moştenire cititorilor nu mai este căutat, a intrat într-o disoluţie perpetuă. Literatura nu mai reuşeşte să transmită nimic, deoarece într-un univers prolix ea devine o utopie, ea se constituie într-un univers restrâns, strâmt, privit cu reticenţă şi cu ironie efuzivă. Oameni buni, cititul ,,nu dăunează grav sănătăţii”, ci creează un univers imanent de o inedită voluptate. Dar ce vorbesc? precum eu, mulţi încearcă păreri despre o modalitate revoluţionară de a resuscita trupul aflat în moarte clinică al lecturii. Nu e o critică nici virulentă, nici răutăcioasă la adresa celor care preferă să-şi croiască viaţa numai din experienţe interpersonale. Cât despre anticariat, trec mereu pe lângă el, dar, dezolant, locul este mai mereu gol, iar când intri, descoperi aceeaşi figura pansivă a anticarului, acelaşi miros de cafea, pagină veche şi o atmosferă primitoare (enigmatică pentru mulţi aproape ecleziastică). Orice posibil cititor (şi client) este posibil să fie ,,infectat” cu morbul lecturii devenind un Dionis. Astfel, neofitul va inta într-un univers reflexiv ce contrariază mereu aşteptările şi mobilizează iremediabil.

Un aspect dăunător, ce pare să persiste iremediabil, este permanenta preocupare pentru o creaţie superfluuă. Calitatea? Mai contează?! Ar spune unii atât timp cât reuşesc să-şi atingă scopul. E o dorinţă de preamărire a meritelor personale în detrimentul adevăratelor minţi plăsmuitoare. Cum să deschizi drumul unor amatori, să purceadă pe acest drum când se ,,copiază”? Iată de ce nu avem răspunsuri pozitive cu acest demers. Termenul v-a adus în realitate? Atunci să gustăm cu toţii din amarul adevăr! Librăriile găzduiesc cantităţi uriaşe de maculatură, pe când anticariatele mai păstrează ultimul strop de universalitate şi inedit.

Nota bene: Se va obiecta: ,,Cărţile sunt făcute din cărţi!”, nu dragilor, probaţi originalitatea, dovediţi inventivitate şi competenţă. Valoare intrinsecă. O! se va spune că nu accept strădania celorlalţi, că nu gândesc benefic spre o dezvoltare durabilă a culturii. În aceste condiţii voi apela la afirmaţia lui Andre Gide: ,,Toate lucrurile au fost spuse, dar cum nimeni nu ascultă trebuie să o luăm mereu de la capăt”. Nu, vexat voi spune că nu, nu trebuie un asemenea balamuc. Renunţaţi în a vă prosterna unor lucrări banale, marunte, ieftine.

Este mult mai uşor să revelezi greşelile şi erorile decât să faci să reiasă meritele într-o enumerare clară şi completă.