Anişoara Iordache 
**lui Stepa Sirkovic**

ridicaţi odată, capacul fântânii!
ce mai aşteptaţi?
urniţi piatra care împiedică ochiul să vadă orizontul!
la rădăcina zidului, râurile îşi chibzuiesc viitoarele cărări.

voi, copaci-beţi de gravitaţie,
ridicaţi-vă trunchiurile
căzute
de-a curmezişul răsăritului!
daţi voie flăcării să se prevale într-o explozie de fructe binemirositoare
ale sufletului!
cojile vor sparge balonul întunericului şi singurătăţii.

incizie în mintea hoardei oarbe
care-şi
caută haotic altarele iertării.
*
s-a trudit şi nu a prins nimic;
pentru cuvântul Lui, a mai aruncat încă o dată mrejele:

scheletul metalic nu-l mai ţintuieşte în cărucior;
roţile imaginaţiei îl duc pe serpentinele atemporale, ale unei tinereţe-fără-de-moarte,
spre…:
minunata făptură-n straie de sărbătoare,
care, îl aşteaptă sub bolta de salcâmi înfloriţi, s-o îmbrăţişeze cu foc.
spre tine,
din ce în ce mai aproape,
din ce în ce mai prelung,
cântecul
fluierului
coboară şi urcă văile dragostei!

printre crengi:
tropăit de bucurii împărtăşite.

la ieşirea din marea strâmtoare,
luna
apare
pe cealaltă faţă
a viselor noastre.