Mesaj poetic, distinşilor basarabeni pe care-i cunosc

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––

Spovedanie pe malul drept

Mă iartă, frate, de mai poţi,
Că nu te-am apărat de hoţi!…
Mă iartă, frate, şi fii blând! –
Ţi-o cer spăşit şi suspinând…

Că fraţii tăi din nou sunt laşi
La Bucureşti, ca şi la Iaşi –
S-ascund nevrednic după fuste,
Clamând că eroismele-s vetuste…

*

Te ştiu întruna zbuciumat,
Drag frate, peste Prut uitat…
Te-aud săptămânal „la est de vest”
Rostind cuvinte de protest…

Te ştiu mereu visând în van
Că va mai face Neamul un Divan,
Te ştiu cu sârg pornit la drum,
Să ne uneşti într-un „Album..”.

Ştiu rana de pe chipul tău,
Blând frate drag din Chişinău,
Şi ştiu că ţi-i cinstită fruntea,
Lăsând „să treacă alţii puntea…”

În stare să ne ierte tot,
Alt frate-al nostru, poliglot,
Nu oboseşte să ne spună:
„Şi totuşi, limba (cea) română…”

De tine, soră, ştiu că osteneşti
Strigând, în „Rugă”, psalmii cei celeşti
Şi aşteptând răsplată pe Pământ:
După tăcere, un frăţesc cuvânt…

*

Mă iartă soră, de ţi-e milă,
De neputinţa mea umilă!
Mă iartă, frate, de mai poţi,
Că nu te-am apărat de hoţi!

 

Dor, pe malul drept al Prutului

Mă mistuie un dor de Mamă,
Deşi-s mereu în poala ei,
Mă mistuie un dor de Mamă…
Mi-i oare dorul cu temei?

Mă mistuie un dor de Casă,
Deşi-s mereu pe prispa ei,
Mă mistuie un dor de Casă…
Mi-i oare dorul cu temei?

Mă mistuie un dor de Ţară,
Deşi-s mereu la sânul ei,
Mă mistuie un dor de Ţară…
Mi-i oare dorul cu temei?

*

Suspină-o doină peste Prut
Şi doru-mi este tot mai tare,
Suspină-o doină peste Prut…
De ce mi-i doru-aşa de mare?!

Un bucium plânge-n Bucovina
Şi geme dorul meu în piept,
Un bucium plânge-n Bucovina…
De ce mi-e doru-aşa strident?!

*

E dorul meu ecou de dor
Din pieptul fraţilor uitaţi,
E dorul meu ecou de dor…
De ce-am uitat că ei ni-s fraţi?!

E dorul meu chemarea lor,
A fraţilor cu jind de Ţară,
E dorul meu chemarea lor…
Mi-i adă-Acasă, Doamne, iară!

Mi-i adă-Acasă, Doamne, iară!
Mi-i adă-Acasă, Doamne, iară! 

 

 

Reconciliere cu Domnul

S-a stins o altă flacără română,
Căci iar plecă un bard la Domnul…
Şi nicio vorbă caldă nu m-alină,
Şi nopţile-mi alungă somnul.

Mai ieri se înălţă la cer Vieru
Şi Păunescu-n grabă l-a urmat,
De parcă nu se-nchise bine ceru’,
De parcă Eminescu i-a chemat.

O, Doamne! Voia Ta e rost ceresc,
Dar, rogu-Te, alungă-mi grija
Că mult prea-Ţi place versul românesc
Şi că-l râvneşti cumva şi pe Dabija!

Ni-l lasă, Doamne, jos pe el!
Măcar să împlinim Unirea,
Căci versul lui, aici, nu-n Cer,
Ne luminează Regăsirea.

Iar de-i vei da Poetului şi timp
Să-şi lăcrimeze Împlinirea,
Orbirea-mi va fi jertfă-n schimb,
Privindu-Ţi strălucind Iubirea.

Acest articol a fost publicat în numărul 54

Lăsaţi un răspuns