menire

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 4,00 din 5)
Loading...

Anişoara Iordache 
** Fridei Kahlo**

 

căprioara
semnul zborului îl are tatuat deasupra pleoapelor;
te priveşte fix în ochi,
ciuleşte urechile:
” E oare chemarea de dragoste a lui Diego,
sau zgomotul contorsionat de durere, plescăit de bardahanul autobuzului?”
fugi, clipire a dimineţii, cu flori exotice în buclele negre!
fugi,
în lumea nezguduită de şocurile existenţei,
unde
maimuţe se joacă pe umerii neîncorsetaţi de tristeţe ai primăverii!
acolo
Diego te aşteaptă să imortalizeze amintirea.

amintirea
a primit de la îngerii luminii darul
de a păstra în urne funerare
A.D.N.-ul recunoştinţei,
oferit cu drag
milosteniei-fecioară
care duce pe umăr
ulciorul
cu
balsam pentru inimi rănite.
în schimb,
de la întuneric a dobândit:
să fie permanent ispitită de uitare

uitarea
pune pe degete degradeuri de gri;
poartă şerpuit mâinile pe juponul femeii;
îmbrăcate în dantelă,
grădinile interioare
metamorfozează esenţa ei
în sâmbure de măr.

mărul
absoarbe sucul degradării lente a perfecţiunii iluzorii;
senzaţia fragilităţii distilează elixirul tinereţii.

tinereţea-
piesă de şah pe tabla cadrilată a destinului,
se roagă în genunchi
în ochiul taurului bătrân
lovit de biciul stăpânului.
bălana vacă priveşte fără dojană pe cei care au ieşit din labirintul propriului lor egoism
şi vor să guste din bunătăţile cereşti,
dând altora pe cele pământeşti.
unii pe umerii altora se urcă să ridice pe rămăşiţele timpului…crucea.

crucea
ne va învăţa să citim şi să înţelegem
cartea vieţii
cu…
sufletul.

Acest articol a fost publicat în numărul 7

Lăsaţi un răspuns