Melancolie…

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––- 

Melancolie…

Elegie, la trecerea peste pragul anilor primei tinereţi.

Motto: „Melancolia este cartea de identitate a poetului.”(Costel Zăgan)

 

…Într-o grindină de clipe ce nu contenesc să vină,

Se sting vise şi cuvinte sub a vremii ghilotină…

Fără ştire, fără milă, scurta viaţă li se curmă

Şi dispar în altă lume, cu grăbire, fără urmă…

…Către orizontul roşu, albe păsări călătoare,

Calde aşchii de lumină în oceanul de uitare…

Iar din oaza înverzită piere tot ce este viu,

Gol, în locul lor rămâne un arid deşert pustiu!

…Gânduri pline de substanţă în extazul dărniciei,

Idealuri de trăire din ţinutul veşniciei,

Vorbe care duc povara feluritelor accente

Depăşesc cu mult puterea revărsatelor torente.

…Pline de intensitate, cu vibraţii rezonante,

Dragi cuvinte fără seamăn, unele irelevante,

Curg în zbor în mare grabă aducând dezamăgiri

Şi o scurtă fericire sub un praf de amintiri!

…Raze pline de speranţă printre neguri rătăcite,

Migratoare peste vremuri către spaţii infinite,

Picături de veselie savurate cu plăcere,

Frunze dintr-un pom al vieţii se perindă efemere.

…Căutând în depărtare blânde zâmbete de flori,

Nevăzute precum roua ridicându-se la nori,

Ireale şi discrete, în tipare dăltuite,

Au în spate resemnate energii nebănuite!

…Prea puţine vieţui-vor sub a timpului povară

Ca zăpada unui munte care ţine peste vară…

Restul, însă, dimpotrivă, se vor şterge de îndată

Şi nimic nu aminteşte să fi existat vreodată!

…Cât aş vrea, cu disperare, să le pot opri în loc,

Să le ţin imaculate în al nemuririi joc…

Iar când văd cum fug în goană peste anii gârboviţi,

Le întreb cu întristare: ”Unde, oare, vă grăbiţi?”

………………………………………………………

…Stau în liniştea tăcerii trăind clipe minunate

Lângă poarta piramidei şoaptelor neascultate…

Reverie fără capăt ca un semn distins de carte

Ce îmi taie viaţa-n două şi în două mă împarte…

…E secvenţă dintr-o lume fără de asemănare,

Un reper pe pânza vieţii ca o pată de culoare,

Revelaţie, miracol dintr-o antică psaltire

Sau gândire şlefuită fără de precumpănire?

…Mi-au rămas întipărite în memoria fierbinte,

Doruri tainice, ascunse şi nespuse în cuvinte,

Strofe albe dintr-o odă plină de reverberaţii,

Magice necunoscute în sistem de ecuaţii!

…Nimeni nu va înţelege ce intens eu le-am trăit,

Peste cât poate cuprinde cerul cel nemărginit!

Nu le-am spus şi nu le-aş spune niciodată nimănui

Şi mă tem că vor rămâne sub cenuşa timpului…

…Amfore dintr-o comoară îngropată în pământ

Ce plutesc o scurtă vreme având aripi lungi de vânt,

Îngheţate pe vecie se vor duce în Olimp,

Curcubee înşirate impasibil peste timp!

…Peste vremuri, peste spaţii, ştiu că vă voi regăsi,

Adieri înmiresmate, chiar de mă veţi părăsi…

Şi vă spun: “La revedere pe meleaguri ancestrale,

Când ajunge-voi acasă după capătul de cale!”

………………………………………………………

…Aud plânsul sevei care murmură  în trup de pomi

Ca un râu peste obrazul nevăzuţilor atomi…

Lacrimi triste, reci suspine şi un gând abia şoptit:

“Toate trec în viaţa asta, totul are un sfârşit!”

Acest articol a fost publicat în numărul 75

Lăsaţi un răspuns