Anişoara Iordache 

noaptea-
heleşteu în care peştii întunericului
măsoară cu priviri speriate de stele
adâncimea visului,
a plămădit din munţi de lună
cuvinte.

ascuţit este ţipătul corbului;
viclene viitoarele răsărituri;
amurguri-rătăcite-n ambiguităţi coborâtoare din ochii şobolanului,
se spală pe mâini
cu roua dimineţii.
speranţe înăbuşite în scântei de soare,
ţiuie in urechea timpului.

în cuibul ei de zăpadă,
pasărea ameţită de curgătoarele flăcări
martor tăcut
este.