Emil Fanache 

Pomului de la geamul meu, din faţa căminului P5…

Decembrie, o noapte, fereastra mi-e deschisă
În jur aceeaşi larmă, tăceri se-aprind uşor
O altă filă albă, urlând să fie scrisă
Se zbate şifonată, în margini pe-un covor.

Un pom se zbate-n beznă cu o coroană sumbră
Păstăi uscate, negre, un aer mortuar
Un chip ca al Meduzei, se proiectează-n umbră
Trist prefăcând în piatră apaticul trotuar.

Aceleaşi felinare cu capete plecate
Aceeaşi ceaţă deasă, lipsită de fior
Aceleaşi umbre umblă, de trupuri descălţate
Doar noi schimbăm privirea în tot acest decor.

Mâine-oi schia pe frunze, m-oi încălzi cu gheaţă
Poeme voi culege născute din covor
Aceleaşi umbre umblă, în jur aceeaşi ceaţă
Decembrie, o noapte… tăceri se-aprind uşor.

Un comentariu la “Mâine-oi schia pe frunze…”