Petru Hamat

Mâine în zori va ploua, pretutindeni,
peste mări voi călca cu piciorul greu,
voi lăsa urme adânci
pe coasta acelei inimi de aur
ce bate în neştire la oglindă.
Va ploua aşa de grozav
cum n-a mai plouat
pe pământul acesta rotund de milenii,
simt spuma valurilor cum loveşte
inconştient pieptul scoicii pe care aseară
Zeul a aruncat-o, jertfindu-se pe ţărmul
îngust al mării
printre alge şi flori marine.
Vântul nu mai bate cu putere,
pretutindeni plouă,
pe mare şi pe ţărm,
pescăruşii vor înota spre mine noaptea,
vor vâsli orbi în întuneric, căutând
o rază de lumină
albastră.
Mâine în zori va ploua, pretutindeni,
un Zeu va plânge pe-o stâncă,
din miezul mării învolburate se va naşte
cu ochii umeziţi, strălucitori, cu tunet şi strigăt de fecioară
un Zeu ce va ucide în fiecare seară
prin ochiul lui de şarpe veninos
fantoma lunii coborâtă-n mare,
orice urmă a dorului de lume se va sparge
asemenea unei statui de cretă.
E rece!
Mâine în zori va ploua, pretutindeni!