Made in Romania

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

____________________________________________________________

„În ţara lui Bici”

Biciul e lung din piele de vită încălţată şi încărcat cu bile de plumb folosite la pescuitul peştişorilor de aur şi atunci când pocneşte în mijlocul mulţimii prosternate care visează tâmp la viitoruri imposibile în care conducătorii sunt oameni drepţi şi salariile depăşesc mia de euro, lasă răni adânci. Răni peste care se presară sare, căci oamenii nu mai au încredere în medicamente, prea mulţi au crăpat din cauza lor. Cei de la putere se arată indignaţi de mersul lucrurilor şi recomandă căi simpliste prin care cel de rând să trăiască „bine”. Muritorii caută să revină la obiceiurile străbune, la mama natură, măcar dacă totul merge ireversibil prost, să trăiască mai mult, doar pentru a face în ciudă sistemului, dar acesta din urmă, confundă întoarcerea la natură cu căţăratul în copaci. Ni se servesc banane ca la maimuţe, comenzi de bază ca „şezi-mergi” şi dojeni părinteşti legate de faptul că greşim gândind prea departe, în loc să ne vedem de viaţa noastră. De copăceii noştri uscaţi şi cu crenguţe lipsă.
Cei ce judecă prea puţin îşi doresc să se trezească de a doua zi mai deştepţi şi cei ce judecă prea mult şi-ar dori să fie proşti. Măcar aşa nu şi-ar mai pune atâtea întrebări şi ar reuşi să-şi bea apa din pahar, fără să mai observe mizeriile ce plutesc prin ea.
Cineva îmi spune că, cu puţin timp în urmă, a fost ziua internaţională a bursucilor, sau ceva în genul acesta, nu ştiu, că mi se pare o porcărie, un îndemn general de a-ţi defocaliza atenţia de pe aspectele importante şi a rămâne pironit pe nişte sărbătoriri din acestea tâmpite.
-Ai auzit ce ţi-am spus? mă întreabă individul şi deja parcă mi se încing tâmplele şi încep să mă enervez.
-Am auzit, îi răspund printre dinţi. Şi care e treaba, s-a ţinut vreun dineu oficial, ţi-a făcut vreun bursuc cinste?
Se uită la mine de parcă m-am urcat în vârful plopului şi am căzut în cap şi eu la rândul meu, îl privesc la fel.
„Măcar în momentul acesta, avem ceva ce ne uneşte”, gândesc. Un punct comun…
– Alfa şi beta, mormăi absent.
– Gheorghe şi Vasile, îşi expune şi umbra părerea.
Da… Nebunia este cea care mă readuce cu picioarele pe pământ. Oare nu trebuia să fie invers?
-Ai dreptate, mă aprobă umbra. Când te mai duci la doctor, să-l rogi să-ţi prescrie o reţetă pentru o pereche de aripi, că văd că ai probleme cu gravitaţia.
Sunt prea calm să mă enervez. O ignor. Pot face asta. Pot.
– Ups, chicoteşte umbra încântată, vezi că a trecut aproape un ceas de când ai plecat de acasă, nu ar trebui să te întorci să-i dai raportul matroanei?
-Taci naibii din gură! izbucnesc şi cel de lângă mine tresare.
După cum spuneam, sunt calm…
-Ce-ai mă? face acesta. Te-ai ţicnit? Dacă ştiam că ai o problemă cu bursucii, tăceam din gură.
-Nu cu bursucii, cu umbrele lor, chiţăie umbra.
-Mă zic, eu cred că mă duc spre casă, că mai am câte ceva de rezolvat…
-Du-te, zice umbra, du-te că altfel se pune nevasta cu făcăleţul pe tine şi-ţi rupe picioarele!
Mă răzgândesc în aceeaşi secundă.
– Auzi, îi spun amicului meu, hai să mergem mai bine să bem o bere.
– Aşa mai da! confirmă el şi ne repezim în primul bar.
În timp ce degustăm orzoaica la halbă, realizez că am plecat de acasă fără portofel.
-Ai bani? îl întreb pe cel din faţa mea.
-Nu, de ce?
Îmi termin berea dintr-o înghiţitură, îmi şterg spuma din colţurile gurii, mă ridic şi urlu din toate puterile:
-Şi ce mă, crezi că îţi fac cinste bursucii?!…
Cu astea zise o tulesc.
În graba de a mă ajunge din urmă, se împiedică de o măsuţă, o dărâmă şi aterizează între cracii unei cocoane. Nu mă pot abţine şi cu riscul de a fi prins, revin la locul „crimei” şi îl dojenesc:
– Mitică, fir-ai al dracului de nesimţit! Păi ce faci mă, nevasta te aşteaptă acasă şi tu te ţii de prostii?!…

Acest articol a fost publicat în numărul 39

Lăsaţi un răspuns