____________________________________________________________

„Tranziţie”

Am ajuns la concluzia că frigiderele astea scoase după ’89 îţi halesc mâncarea. Nu e posibil să depozitezi două kile de cabanos, ca peste câteva minute, să nu mai găseşti din încolăciturile de carne decât o sfrijitură amărâtă, pierdută într-un colţ de raft, ce stă şi tremură înfricoşată.
Când deschizi uşa frigiderului, se înmoaie toată de bucurie crezând că în sfârşit i-a apărut salvatorul, dar surpriză: dintr-o gură, ajunge în alta.
- Nu mai e nimic în frigider! strig după nevastă-mea care zace-n pat, hipnotizată de o telenovelă argentiniană, în care un moş beat se chinuie să castreze un taur.
- Îl omoară, îmi răspunde ea. Să vezi tu dacă nu-l omoară…
Îmi muşc buzele şi mai dau o strigare.
- Nu e nimic în frigider! E oglindă…
- Du-te şi fă piaţa!
- Păi, am făcut-o de dimineaţă! icnesc disperat, scormonindu-mi buzunarele.
- Atunci, îmi aruncă ea total absentă, te duci mâine la prima oră.
Ce naiba înseamnă „mâine la prima oră”? Dacă mă iau după stomacul meu care chirăie prcum un pui de mâţă, ar însemna acum.
Deschid uşa la cămară şi încep să comentez:
-Cartofi nu sunt, ceapă nu e, fasole nu e, orez nu văd. Era o pungă de spaghete… Nu mai e. Pâine…
Hai că asta e culmea! Îmi amintesc clar că am luat trei pâini şi… Le zăresc pe bufet. Mă mai liniştesc.
Rup un colţ şi deschid uşa frigiderului.
Ţeapă! Iar am uitat.
-Canibalule, mormăi printre dinţi.
Molfăind din pâine precum un bătrânel din proteză, mă pun în pat lângă nevastă-mea. Chiar atunci se termină şi telenovela.
- E culmea, îmi reproşează ea. De fiecare dată când vii lângă mine, se duc naibii toate filmele.
Se ridică nervoasă şi pleacă în bucătărie. După două minute, o aud:
- E goală cămara şi frigiderul la fel…
- Ia o bucată de pâine, o atac, rânjind.
Butonez telecomanda, dar nu dau decât de ştiri din viaţa politică.
- Mama voastră de nesimţiţi! izbucnesc înfuriat.
Un senator tocmai anunţă pe un ton mortuar, că pe noi criza încă nu ne-a atins şi că în scurt timp o să fie şi mai rău. Apoi, se urcă în maşina lui de o sută de mii de euro şi pleacă.
„Să mori tu!…”, îmi zic.
Cu ohii la restul de colţ, mă apucă râsul.
- Auzi, îi zic neveste-mii, de azi înainte pâinea care se usucă nu o mai aruncăm, o ascundem.
- Păi de ce?! se miră ea.
- Lasă, îi răspund, că o să vezi tu în curând.
Oicum, un lucru e sigur. Mâine dimineaţă, înainte să fac piaţa, scot frigiderul din priză şi îl arunc pe geam.
- Canibalul naibii!…