__________________________________________________________

„Viteză”

Tanti Maria, călare pe bicicleta deşelată, prinse porţiunea de vale pedalând din răsputeri, aşa că atunci când trecu pe lângă bătrânelul ce mergea spre casă cu un pepene galben în braţe, avea ceva viteză…
Acesta ţipă speriat, căci rochiţa înflorată a femeii îi ajunsese acesteia în cap şi moşul, pentru câteva secunde, crezu că vede moartea care venise să-l ia.
-Huo, nebuno!… Huo!…
Tanti Maria se scutură disperată, încercând să-şi elibereze câmpul vizual, dar nu reuşi să scape de păcătoasa de rochie, decât atunci când roata din faţă i se opri în stâlp.
Zbură cu graţia unui urs proaspăt mâncat şi ateriză în mijlocul unor cutii pline cu fluturaşi electorali.
Se ridică clătinându-se, cu ochii fulgerând la oamenii care se chinuiau să fixeze un banner imens cu chipul primarului şi judecând, că într-un mod absurd, politica îi salvase viaţa, căci altfel ar fi rămas înfiptă în ciment precum lumânarea în colivă, mulţumii din inimă:
-Ptiu! Să vă ia dracul de hoţi-pungaşi-nenorociţi!
Cei din jur căscară gura pentru câteva clipe, timp în care muştele intrară şi ieşiră ca la ele acasă.
-Ce ai femeie?! reuşi să îngaime într-un final un tip blajin cu faţa de oaie. Eşti sărită de pe macaz, sau ce?
-Eu?!… Poate voi, că voi sunteţi ăia care în loc să sape câmpul, umplu oraşul de afişe deochiate.
-Deochiate? Femeie, noi promovăm oamenii, facem politică, nu ne ţinem de prostii!
-Ăhă! rânji tanti Maria. Păi bă, dacă politica e o curvă, atunci voi sunteţi peştii ei, nu?
Îşi recuperă ţanţoşă bicicleta şi o luă înapoi spre casă.
Fusese o zi de pomină. Acum, până şi cerul se umpluse de nori şi începuse să picure.
-Of, Doamne! mormăi baba. De ce nu-i trăsneşti tu pe toţi ăştia şi laşi doar unul, ca Ţepeş?
Cerul îi răspunse cu un fulger, care izbi pământul la câţiva metri de ea.
„Na că m-am dat naibii!”, gândi. „S-o fi băgat şi El în vreun partid!…”
După juma’ de oră, udă până la piele şi plină de nervi, ajunse în faţa curţii. Aruncă bicicleta peste gard şi deschizând băţoasă poarta, comentă:
-Acum ce crezi că m-am speriat? Tot baba o să le-aprindă lumânări la toţi nenorociţii!
Cerul îi mai răspunse încă o dată, aruncând un alt fulger. De data asta, undeva jos, în vale.
-Uuuh! chiui încântată tanti Maria. Dă-le Doamne, dă-le!…
Fericită că făcuseră pace, destupă o sticlă de ţuică şi îşi puse un păhărel.
După ce se mai încălzi oleacă, începu să toarne în două.
-Un ţoi pentru mine şi un ţoi pentru fiecare fulger de-al tău care nimereşte unde trebuie…
Ca şi când de sus i se răspunsese, continuă:
-Da, stai fără grijă! Tu să-ţi faci treaba, că eu ţuică am…