__________________________________________________________

„Bicicleta”

Bicicleta îi aparţinuse dintotdeauna lui nenea Mărin şi fusese mândria acestuia, căci „această bicicletă a trecut printr-un război mondial şi a luat o medalie de vitejie şi bicicletele de genul ei trebuie respectate, căci datorită lor, voi, ăştia micii, acum fumaţi şi beţi bere şi…”
De fapt, Mărin nu îşi mai amintea nici ce făcuse cu o oră în urmă şi bicicleta era vai de capul ei, nefuncţională, bineînţeles, dar avea o poveste şi erau mulţi care o ascultau cu musca-n gură, căci grupul de fani era acelaşi, dar povestea se schimba de la zi la zi. Mereu era alta…
Apoi urmase seara cu pricina, seara aia blestemată, când tanti Maria intră-n crâşmă mirosind a spirt şi se aşeză pe singurul scaun liber, care se nimeri să fie cel de lângă Mărin.
Acesta, învăluit de amestecul a trei băuturi diferite, o privi pe cât putea el de drept, după care se băgă în vorbă:
- Frumos tatuaj. Ce reprezintă?
Maria îi urmări privirea fixată pe încheietura mâinii şi îi răspunse în sictir:
- Ce tatuaj mă?!… E o brăţară!
Mărin îşi băgă un deget în ureche, gânditor, după care continuă:
- E frumos! Şi cine ţi-a făcut brăţara?
Maria rase un gât sănătos din sticla de bere, după care îl repezi:
- Ce ai mă, nu eşti sănătos la cap? Am cumpărat-o, că o dăduse cineva la amanetat şi am luat-o eu, e brăţară, nu tatuaj!
Mărin se trase înapoi icnind, căci încercând să-şi aprindă o ţigară, îşi pârlise părul din nas.
- Mama ta de brichetă!…
Acum scăpase şi ţigara jos şi aceasta se rostogolise pe sub masă, undeva.
- Şi spuneai că acesta e tatuaj din ăla pe care îl poţi scoate?
- Auzi mă, mârâi Maria, ţie chiar că ţi s-a prăbuşit etajul! Ce vrei mă până la urmă? De ce dracu nu mă laşi în pace?
Mărin rânji, căci ajunsese unde vroia el.
- Dai şi tu o bere?
- Ce?! Tu nu vezi mă că ţi se plimbă ochii ca păduchii pe găină? Tu chiar crezi că mai duci o bere?
- Ce?! guiţă Mărin cu orgoliul călcat în picioare. Tu, femeie, nu ştii ce spui! Dă tu bere, că vedem noi care cade primul sub masă!
- Auzi, îl atacase Maria, eu dau, dar dacă tu cazi primul şi eu câştig, ce pierzi?
Mărin calculase rapid în puţina-i minte rămasă şi spun rapid, căci nu prea avea ce să pună la socoteală în afară de…
- Bicicleta! Dacă pierd, îţi dau bicicleta…
În crâşmă se făcuse linişte şi toţi îl priviseră surâzând, dar nenea Mărin vorbea serios.
Aşa începuse concursul.
La prima bere, Mărin îşi pierdu controlul asupra gurii şi tot ce ieşi din ea fu spurcăciune, la a doua bere, îşi pierdu controlul şi asupra membrelor inferioare care îi rămaseră încolăcite după picioarele scaunului şi după a treia, pierdu bicicleta.
Maria plecă cu noua achiziţie în cârcă, Mărin rămase lipit de masă.
- Marine!… Marine! scutură de el crâşmarul după câteva ore. Scoală bre şi du-te acasă!
- În gât! îi răspunse acesta. Cu bicicletă cu tot! Femeia dracului… Eu port de ani şi…la luptă cu vitejii mei şi spiţa mă-sii, că de nu o să…
Adormi.
Crâşmarul stinse luminile, încuie uşa şi plecă. Nu era prima oară când îl lăsa dormind.
Dimineaţă, când soarele răbufni prin ferestrele spălate de ploaie, Mărin sughiţă o dată lung şi se trezi.
Pentru restul lumii începea o nouă zi, normală, dar pentru el…
Tot ce avusese pe lumea asta, fusese o poveste, dar cu o seară în urmă o dăduse pe trei beri.
Acum, nu mai avea Nimic…