Petre Flueraşu – Rubrica “Lecturi”

Lumina roşie care inundă coperta volumului de debut al autoarei craiovene Mădălina Maroga ne invită la visare, la a transcende stările naturale. Căci visul este spontan, însă lucid. El nu exclude meditaţia asupra fiinţei şi asupra sensurilor ascunse ale existenţei. Visul ascunde un strop de raţiune, visul ascunde întotdeauna esenţe filosofice. Tocmai de aceea, această invitaţie la vis este o chemare a unei lumi noi…

Versificaţia albă, împletirea dintre versurile lungi şi cele scurte, subliniază ideile centrale ale fiecărui poem. Prin apăsarea pe anumite cuvinte, creatoarea scoate în evidenţă senzaţii, imagini, simboluri. Construcţia esenţială a visului se bazează pe simbolurile ascunse în fiecare arcuire a sa. Prin intermediul metaforelor meticulos realizate, Mădălina Maroga creează un decor feeric, specific visării…

Laitmotivul acestui volum de debut este noaptea, întunericul, cadrul idealizat al viselor. În fiecare noapte “Dumnezeu a înţeles“, iar gândurile pot zbura libere, pot crea frumuseţi nebănuite. Sub lumina lunii, o lume întreagă se deschide în faţa creatorului de frumos, care, în mijlocul unei noi obsesii nocturne, visează.

Prezenţa eului liric se simte în fiecare poezie, în fiecare vers. Discursul este coerent, de la un capăt al altuia al volumui poeziile purtând mai departe ideea. Există o ciclicitate, o similitudine între primele şi ultimele cuvinte. Astfel, în prima poezie, chiar titlul ne spune că “Dumnezeu a înţeles“, în timp ce în final, “Dumnezeu cunoaşte oamenii“… Ideea de supranatural ca axis mundi absolut necesar oamenilor este foarte bine conturată aici. Cartea este o invitaţie, o chemare, iar acel “vino” din ultimul poem poate într-un fel să rezume totul: vino, uită pentru o clipă de raţiune şi lasă-te purtat pe aripile visului, renunţă la tăcerea critică şi aruncă-te în vâltoarea emoţiilor…

Mădălina Maroga vorbeşte despre ea însăşi. Poeziile sunt calde, chiar dacă de multe ori ideile sunt pline de durere şi de regret. Cititorul simte cum poeta se deschide în faţa sa, cu sensibilitate, fără mândrie şi fără complexe. Este un jurnal al sufletului, o izbucnire a emoţiilor, imposibil de controlat. Un vis din care te trezeşti schimbat, transformat, fără să înţelegi exact ce anume s-a întâmplat…

Oamenilor le este în general frică de noapte, de întuneric, pe care îl văd ca un final, o alunecare către nefiinţă. Mădălina Maroga acceptă întunericul, îl luminează cu ajutorul versurilor sale. Ea ne demonstrează că putem fi lucizi chiar dacă trăim intens fiecare clipă, putem visa fiinţând.

O altă temă care apare în aproape toate poeziile este timpul. Într-un fel putem spune că timpul este o supratemă a volumului. Timpul, numărat în nopţi albe, în frânturi de moarte, înţeles prin jocul frunzelor în mijlocul anotimpurilor… Acest timp este martorul iubirii, martorul suferinţei, acest timp este singurul martor al nopţilor. Timpul, care uneori se mişcă prea repede, alteori încet ca un melc…

Mădălina Maroga este reală. Poezia pe care ea o scrie este o sensibilă descriere a realităţii… Suntem înconjuraţi de minuni şi tot ceea ce trebuie să facem este să încetinim pentru a le observa. Dragostea învinge până la urmă. Trebuie doar să păşim îndrăzneţi pe acest drum, trebuie să învăţăm să nu ne temem de întuneric. Visul va fi întotdeauna acolo, iar noi putem să ne găsim în el salvarea. Mai bine dormim, pentru că în misterul somnului ne vom simţi mai tineri, mai puternici… Mădălina Maroga ne invită să visăm… Eu îi urmez îndemnul şi o felicit pentru universul magic pe care l-a construit cu migală…