Luminiţa Ciuraru

Năvalnice zile-ntr-o viaţă trucată,
Cu minţi încleştate pe fruntea brăzdată
Gâlgâie timpul, muşcând iar din noi
Lăsând un apus cu gust de noroi.

Cu paşi apăsaţi  mă-ndrept către mine,
Ridic vălul greu disecând nemurirea
Văd câmpuri de luptă, război pe coline
Răzbesc prin hăţişuri, aflându-mi menirea.

Mă privesc scrutător în ochiul fidel,
Rugând Creatorul să-mi cearnă gândirea
Mănunchiuri de vremi le-adună doar El,
Din ere deşarte lăsând doar iubirea.

Tu om muritor ca iarba-ncolţită,
Azi zbori spre lumină cu haina-nverzită
Dar mâine te-ntorci în pământ unde-i gol,
Nu-i dor, nici durere, doar vid si nămol.

Fii demn, ia aminte, eşti lutul de aur,
În mâna de Sculptor cu ochii de faur
Păstrează ce-i Sfânt, un scop definit,
Cadoul e Viata, azi eşti înflorit.   

Un comentariu la “Lutul de aur”