Limba română este decoraţia supremă

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (7 voturi, în medie: 4,29 din 5)
Loading...

Valentina Butnaru

 

Mulţi dintre compatrioţii noştri stabiliţi în străinătate au reuşit să-şi facă un rost şi să fie acceptaţi sau asimilaţi chiar în ţările adoptive. Puţini dintre ei şi-au propus să investească în patrie, exprimându-şi astfel recunoştinţa pentru ce au primit cu laptele mamei – limba română. Este cazul distinsului Eugen Holban, descendent din neamul Holbanilor din Cărpineni, fiul lui Ştefan Holban, membru al Sfatului Ţării, care a facut parte şi din Comisia de lichidare a Sfatului Ţării. (Pe lângă lichidarea juridică a Sfatului Ţării, această Comisie a mai avut o misiune: să elucideze activitatea Sfatului Ţării. Materialul a stat depozitat în Arhive până în 2004, când a văzut lumina tiparului la editura “Prut – Internaţional”, în monografia “Sfatul Ţării”).

La Chişinău, numele lui Eugen Holban se mai asociază cu diaspora basarabeană din Franţa, cu editura Căpriana, cu vastele şi pertinentele articole şi observaţii publicate în presa de după anii ’90, observaţii despre tot ce se întâmplă la noi, ale unei persoane din afară, dar cu sufletul aici.

Mai mult ca orice, însă, numele lui Eugen Holban se asociază cu concursul “Moştenire”.

Stabilit la Paris din 1986, Eugen Holban s-a consacrat limbii române, literaturii române şi istoriei românilor, pe care le concepe ca pe o moştenire supremă. Tocmai din acest motiv a oferit tinerilor din Basarabia posibilitatea de a reconstitui adevărul istoric, moştenirea literară şi istorică, prin antrenarea în concursul republican de o coloratura aparte, “Moştenire”.

Lucrurile fiind prea puţin limpezi în Basarabia, concursul “Moştenire” este oportun, constituind o alternativă concursurilor şi olimpiadelor oficiale care pun în discuţie problemele noastre din alt unghi de vedere, uneori destul de conjuncturist. Concursul urmăreşte alte obiective, nu doar un program şcolar, momente din istoria românilor din Basarabia, în contextul istoriei spaţiului românesc în ansamblu.

Prin cele 13 ediţii ale concursului, s-a cristalizat o familie frumoasă de discipoli ai lui Eugen Holban din sute de tineri molipsiţi de adevăr istoric, adevăraţi “moştenitori” ai patrimoniului românesc, ce se deosebesc de semenii lor prin cunoştinţe, prin modul de a judeca, dar şi prin modalitatea de exprimare, concursul oferindu-le o posibilitate unică de afirmare.

La baza aprecierii tezelor stă utilitatea cercetării, cunoaşterea documentelor, posibilitatea autorului de a-şi susţine punctul de vedere în faţa unei comisii competente. Tezele vin în completarea formării tinerilor şi, de la an la an, denotă o anumită maturitate în a-şi întemeia gândul. Tinerii trecuţi prin şcoala “Moştenirii” au şi nişte abilităţi deosebite de comunicare.

Astfel gândesc mentorii concursului, membrii Comisiei de evaluare, fideli şi ei ideii concursului, timp de 13 ani. Cu toţii profesori universitari (distinşii istorici – prof. Pavel Parasca, conf. dr. Gheorghe Palade, conf. dr. Lidia Moldoveanu, conf. dr. Ion Eremia şi distinşii literaţi – prof. Tamara Cristei, prof. Nicanor Turcanu), îi consideră pe tinerii “moştenitori” mai degrabă colegi decât discipoli. Discursurile aprinse, întemeiate, ce se dau, anual, între participanţi şi profesorii cu multă experienţă în spate, doar confirmă faptul că fac parte cu toţii din aceeaşi familie de “moştenitori”, strâns legată de numele lui Eugen Holban.

În toamna anului trecut, anticipându-şi aniversarea a 85-a din 22 decembrie, compatriotul nostru şi-a permis un cadou luxos: o vizită în Basarabia. Deşi s-a născut la Chişinău, consideră şi Cărpinenii o baştină a sa. La Cărpineni s-a născut tatăl său, Ştefan Holban, şi doi fraţi mai mari. Vacanţele şi le-a petrecut la Cărpineni şi se simte foarte legat de amintirile din adolescenţă. Pentru Eugen Holban interbelicul a fost o perioadă frumoasă şi fericită. Exista o înţelegere perfectă în licee între români, găgăuzi, evrei, ucraineni, ruşi. Era o prietenie generală. Curentul românesc care a definit acei ani, a cuprins mulţi ucraineni şi ruşi cu o profundă simţire românească.

Preocupat de moştenirea istorică a neamului românesc, dar şi de cea a dinastiei Holban, Bostan şi Furdui din Cărpineni, Eugen Holban şi-a vizitat rudele şi prietenii de la ambele baştini.

La Cărpineni, cu ocazia acestei vizite, s-a întâmplat un lucru minunat: Liceul Teoretic din localitate a fost botezat cu numele lui Ştefan Holban. La serbare a venit satul, cu mic cu mare. Unul dintre verii domnului Eugen a hotărât că este cel mai potrivit moment să-şi pună haina militară din tinereţe, cu toate distincţiile sovietice. Eugen Holban i-a întins o insignă cu sigla Societăţii “Limba noastră cea română”: “Poart-o pe aceasta în locul la toate. Limba română este decoraţia supremă”. Dealtfel, a rămas impresionat de atmosfera de la Cărpineni şi a găsit o diferenţă mare în comparaţie cu anul 1991. Consideră progresul esenţial. A simţit o schimbare în toate: în modul de a gândi, de a vorbi, în vocabular, chiar în tonalitate şi în maniera de exprimare. A rămas profund impresionat şi de calitatea manifestărilor – una profund românească, cu cântece şi dansuri vechi româneşti.

Comunicarea cu tinerii “moştenitori” şi cu membrii comitetului organizatoric al concursului a avut loc într-o atmosferă degajată, la sediul Societăţii “Limba noastră cea română”.

Ideea întâlnirii presupunea un schimb de impresii. Evident şi satisfacerea unei doze de curiozitate reciprocă. Cei câţiva tineri, participanţi la diverse ediţii, astăzi studenţi la Economie, la Drept, la Arte, la Jurnalism, au avut un discurs extrem de convingător în favoarea concursului “Moştenire”. Cel mai tânăr dintre ei, liceanul Dan Nicu, a înregistrat o performanţă unică: a participat la 6 ediţii ale concursului, fiind abia în clasa a XI-a. La prima sa participare era doar în clasa a VI-a şi a fost acceptat ca excepţie. A impresionat membrii comisiei şi a smuls primul trofeu – o menţiune. De atunci are câte un premiu la fiecare ediţie şi ştie bine că va fi istoric cercetător, după ce va urma Jurnalismul.

Discursul tinerilor a fost în favoarea concursului ca şcoală a patriotismului, ca avangardă în lupta pentru păstrarea fiinţei româneşti şi a patrimoniului românesc, drept o oportunitate pentru tineri de a lupta împotriva inculturii; ca o şansă fericită de valorificare a cunoştinţelor.

Un lucru a rămas limpede pentru Eugen Holban: concursul va continua cu orice preţ. Acesta este mesajul românilor basarabeni pentru românii din diasporă.

Şi dacă la precedenta vizită în Basarabia, în 1995, fiind întrebat de ce nu zâmbeşte, Eugen Holban a răspuns: “Nu pot zâmbi când stau departe de patrie. Nu pot zâmbi când ştiu ce se întâmplă aici”, de astă dată, după 9 ani, zâmbetul i-a reapărut. Poate se datorează tinerilor ca Victoria Mereuţă, care l-a însufleţit cu promisiunea: “Vreau să-l urmez pe Eugen Holban şi să iniţiez şi eu un asemenea concurs”.

 

Notă:

Ideea concursului a venit de la un grup de români stabiliţi la Paris, dintre care făcea parte şi Eugen Holban. La sfârşitul anilor 80 urmăreau cu toţii evenimentele din fosta Uniune, evident marcaţi în primul rând de evenimentele din Basarabia.

În 1991, când unele lucruri s-au limpezit, în grup s-a pus problema unei contribuţii pragmatice în susţinerea luptei românilor din Basarabia.

Posibilitatea de a organiza un concurs pentru adolescenţi, în baza celor două discipline esenţiale, literatura română şi istoria românilor, a fost salutată în unanimitate.

Primele ediţii s-au desfăşurat sub egida Comunităţii românilor din Franţa, dar mulţi susţinători veneau din America, în special din America de Sud. Concursul se numea „Basarabia Românească”. Mai târziu a fost înregistrată Alianţa pentru sprijinul Basarabiei (preşedinte, Eugen Holban), având în obiectiv concursul. În această idee s-a trecut peste viziunile politice ale membrilor, care s-au unit pe alte principii: într-o problemă strict românească, de ordin naţional.

Concursul se ţine de 13 ani. Anual, tuturor susţinătorilor din diasporă li se comunică rezultatele lui şi Apelul de a continua contribuţia.

Fidelitatea faţă de concursul „Moştenire” a spulberat axioma cum că românii n-ar fi oameni de cuvânt, că se aprind repede şi se sting tot atât de repede, uitându-şi promisiunile.

Acest articol a fost publicat în numărul 21

Lăsaţi un răspuns