Lansare de carte

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

POETUL IONUŢ CARAGEA “ABSENŢA A CEEA CE SUNTEM”

 

Poetul Ionuţ Caragea, revenit pentru o scurtă perioadă de timp în locurile natale, se află pentru prima oară în faţa cititorului constănţean.

Cu această ocazie se va organiza în data de Sâmbătă-9 mai 2009, la ora 16, în Aula Bibliotecii Judeţene din Constanţa, un mare eveniment literar prin care se va prezenta opera autorului, scrisă între anii 2006-2009 şi, în acelaşi timp, se va lansa ultimul său volum de poezii intitulat „Absenţa a ceea ce suntem ”apărut la Ed. „Fides” din Iaşi în febr. 2009.

 

Fondurile obţinute din vânzarea cărţilor vor fi donate
unui Cămin de copii orfani din cartierul Tomis Nord.

 

VĂ AŞTEPTĂM ÎN NUMĂR CÂT MAI MARE LA ACEST IMPORTANT EVENIMENT PENTRU CULTURA ROMÂNESCĂ CÂT ŞI CEA DOBROGEANĂ!

 

 

ÎNTOARCEREA FIULUI NERISIPITOR

 

 

Numeroase minţi luminate ale omenirii au vărsat destulă cerneală spre a tălmăci diferitele sensuri întru iertarea celor ce şi-au pierdut busola, rătăcind prin lumea largă, conform pildei consacrate de Iisus în parabola fiului risipitor, cel ce era considerat ca personaj principal în Evanghelia după Luca.

Doar Constantin Noica, în mod surprinzător, i-a acordat toată compasiunea fratelui rămas acasă ( ca personaj secundar ), nedreptăţit de tatăl său, sacrificat precum baciul moldovean din Mioriţa, pentru a conserva liniştea şi bunăstarea familiei sale. În interpretarea lui Noica, cel de acasă, ascultător, muncitor şi blând, ar trebui să fie cel iubit, devenind astfel personajul principal.

Părerea mea este, însă, diferită. Consider că prin această parabolă lumea se împarte în două: în cei care riscă, risipindu-se prin lume, refuzând astfel acea precară moştenire a destinului funciar (emaciindu-şi şi identitatea ), şi în cei care, conservatori sine die, acceptă oferta comodă a existenţei imediate. Fiul risipitor s-a întors acasă cu mâinile goale, cerându-şi iertare, pocăit şi învins de propriile nesăbuinţe.

În zilele noastre sunt numeroase exemple în acest sens. Într-o poezie a sa, Nichita Stănescu, ipostaziat într-un tânăr întors acasă după o lungă pribegie şi întâmpinat cu nerăbdare, n-a putut oferi celor dragi decât o ladă din care au ieşit, pe rând (cu coada între picioare),… zece lei… îmblânziţi…de fapt nişte umbre ale ambiţiilor care l-au însoţit şi îndemnat să plece de acasă.

Numai cei dotaţi şi puternici reuşesc să-şi depăşească condiţia resemnării, escaladând piscurile spre care îi înalţă combustiile interioare şi se împlinesc prin restaurarea identităţii lor la nivelul real al marilor valori.

Iată, că şi un fiu plecat din oraşul nostru, tânărul poet Ionuţ Caragea urcă step by step pe scara acestor valori, iar la data de 9 mai la ora 16 a.c. în aula Bibliotecii Judeţeane din Constanţa, va încerca să resemantizeze sensurile parabolei lui Iisus, pentru că, numai după şase ani, se întoarce cu braţele pline, ca un învigător, aducând nouă dintre superbele sale volume de poeme, pline de inestimabile bogăţii spirituale.

O altă fiică a oraşului nostru, deja consacrată prin aceeaşi performanţă, marea scriitoare Mirela Roznoveanu, rezidentă încă din anul 1991, la New York, afirma într-unul dintre celebrele sale eseuri: „Exilat este numai cel care nu are unde să se întoarcă”.

Cred că din acest punct de vedere cât şi din considerentele ce urmează, Ionuţ Caragea nu va fi niciodată un exilat. Aceasta pentru că acum se întoarce „acasă” după ce şi-a publicat toate volumele la editurile din ţară (la Iaşi), deşi este legat de Canada, unde este membru cofondator şi vicepreşedinte al ASLRQ ( Asociaţia Scriitorilor de Limba Română din Québec – Canada ).

S-a consacrat de la bun început ca poetul născut pe Google, chiar dacă e un maestru al versului clasic, al metaforei dar şi al versului liber în care excelează prin superbele şi originalele sale idei (unele devenind autentice maxime), într-o încântătoare fulguraţie a ritmului alert ce-i determină pe cititori să nu-şi lase cartea din mână.

În aula Bibliotecii Judeţene îşi va lansa toate cele nouă volume de poeme. În cele ce urmează voi face câteva referiri numai la ultimul dintre ele, cel intitulat „Absenţa a ceea ce suntem”. Pentru celelalte se vor exprima alţi colegi ai săi.

Evident că impactul cu lumea nouă şi cultura în care trăieşte au lăsat urme adânci asupra creaţiei sale, pentru că temele presocratice, devenite universale, poartă amprenta modernului Homo Faber (vezi Henri Bergson), în care munca a devenit un scop în sine. În secolul nostru şi, mai ales, în ţările superdezvoltate, omul îşi jertfeşte peste 70% din viaţa sa, muncind pe ruptelea, pentru o iluzorie bunăstare materială.

Poate că din aceste cauze în poemele sale se simte o tânguire metafizică, pentru că Ionuţ Caragea înoată într-o lume imanentă cu două feţe: una spre divin şi cealaltă spre mirean. Trecând prin toate experienţele umane, conform fenomenologiei hegeliene a spiritului, poetul inventariază viaţa, dragostea, conceptul de femeie, murirea, nimicnicia stării de poet, mânuirea zadarnică şi ineficientă a cuvintelor, lipsa de comunicare, pierderea orizontului, fragilitatea credinţei care numai prin suferinţă şi durere îşi relevă existenţa, alunecând spre absurdul stării de umbră cu acea senzaţie acută de absenţă a refiinţării.

În căutările sale ontologice poetul îşi caută colacul de salvare rătăcit într-o mulţime neliniştită şi anxioasă (omul singular în câmpul social – cum susţinea şi Jean-Paul Sartre), atingând acel prag al reducţiei fenomenologice prin care starea de absenţă apare atunci când „ego”-ul transcendental (opus celui empiric), nu se mai poate evidenţia în conştiinţa umană.

Această stare devine permanentă în acest volum pentru că autorul aparţine fiinţelelor pure, dotate cu acea intuiţie şi clarviziune ce încearcă să depăşească limitele celor două spirale ale ADN-ului contemporanilor noştri.

Deşi construcţia frazelor şi raporturile dintre cuvinte dau uneori senzaţia de refuz şi izolare faţă de condiţia umană, putem remarca, chiar prin antonimia sa, că întregul demers filozofic al poetului este marcat de dorinţa de bine şi de a statua fiinţa umană la dimensiunile pentru care a fost concepută în starea primordială.

Ionuţ Caragea face deja parte din acei uriaşi români care trăiesc cu trupul în alte colţuri ale lumii, dar cu inima şi sufletul în România.

De altfel, acest volum de poeme este magistral analizat atât în Prefaţă, cât şi în Postfaţă, de remarcabilele exegeze ale dnei Valeria Manta Tăicuţu şi ale dlui Marius Chelaru.

Pledoariile celor doi, cât şi a subsemnatului, par să contrazică afirmaţia marelui om de cultură, americanul de origine spaniolă, George Santayana (filozof, poet, eseist şi critic literar), care susţinea, în prima jumătate a secolului XX, că: „poezia a devenit o religie în care nimeni nu mai crede

Poet al structurilor esenţiale elevate, Ionuţ Caragea – o pură conştiinţă – prin întregul său demers ideatic, încearcă să pătrundă, atât în conştiinţa colectivă cât şi a celor care îl preţuiesc, cu preţul unei inefabile sublimări.

Să-i urăm un „BUN VENIT !”,din toată inima, acestui destoinic fiu al Constanţei.

Şi să revină mereu mai împlinit în speranţele pe care le nutreşte!

 

Valeriu Cuşner

Acest articol a fost publicat în numărul 31

Lăsaţi un răspuns