Ana Păcurar

cândva vântul dansa prin mine ploi rebele şi calde
de îmbrăţişat cu inima
sufletul pământului
sufletele blânde ale câmpului
furtuna.

cândva totul era posibil, frumos şi candid
şi mierea curgea din stâncă pe plete
când sorbind din izvorul verde
prindeam viaţa în vene cu un scâncet de prunc
să râdă.

cândva totul era liniştit şi intim, sorbit de cer
în fiecare zori şi în fiecare seară
miezul unui suflet ce expluza pori de lumină
spre legendă şi bucurie
prin mine aievea.

cândva, eram
aşa cum nu ştiam că sunt
dans ritualic al unui tărâm liber, etern
de încredere în Viaţă.

Un comentariu la “land escape”