Cristinela Ghinescu

Eşti tot ce am, la Tine, Doamne,
toate ideile adun, să înţeleg viaţă şi moarte,
să nu ajung un mic nebun, care le ştie el pe toate;

eşti tot ce am, la Tine, Doamne,
lacrimi în glob colecţionez, văzute doar de Tine, poate,
mă vor ruga să evadez…se dă o filă dintr-o carte,
iar eu înaintez…

eşti tot ce am, la Tine, Doamne,
ridic şi frământări şi basme,
când mierea este o amară şi focul rază boreală,
te regăsesc să mă înalţi mai sus de brazii din Carpaţi;

şi cald are să-mi fie…peste lacrimi uscate
aşez o poezie şi picturi abstracte;
eşti tot ce am, la Tine, Doamne,
îmi văd Sfârşitul şi Începutul,
când nu întrezăresc trecutul
mi-arăţi o lume viitoare să-mi uit durerea cântătoare…
să mă unesc în Univers între lumini ascunse-n vers
la Tine, Doamne, poposesc;
eşti tot ce am, ce am primit…
un plus şi minus Infinit,
un Început şi un Sfârşit…

Din volumul de poezii “Să ai ce să pierzi…” (2007) © copyright Cristinela Ghinescu